16 pahare de vin cum poate nu credeai că există
Martin Jakobsen este un designer ceh, iar filosofia brandului său, Jakobsen Design, înființat în 2010, este să creeze lucruri simple, minimaliste și foarte funcționale. Paharul Revolution (preț 24 de euro) nu revoluționează doar designul paharelor de vin, ci și obiceiurile de zi cu zi. Înveți să bei vin dintr-un pahar nou… Parcă seara nu mai e așa monotonă… Paharul Sommelier face parte din colecția Fast Collection by Qubus, un brand tot din Republica Cehă. Designerul Maxim Velčovský transformă un obiect de uz comun, produs în masă, pe care îl arunci după o singură utilizare, într-un pahar frumos, din sticlă, realizat manual. În România, produsele Qubus sunt dispnibile prin magazinul Intro. 7 pahare, 7 păcate capitale. Colecția 7 Deadly Glasses by Kacper Hamilton te încurajează să-ți dai frâu liber plăcerilor și să trăiești fiecare clipă în hedonism. 🙂 Paharele pot fi comandate online aici. 7 pahare, 7 personalități umane diferite. Colecția se numește Calici Caratteriali și este creată de Gum Design. Ar fi simpatic ca într-un local de vinuri să-ți poți alege și paharul din care să bei. 🙂 La așa pahare de designist se potrivește un dop de plută din aceeași categorie. Se numește Vino și este creat de olandezii de la Studio Macura. Nu e doar un simplu dop de plută, ci mai are un talent ascuns: întors pe partea cealaltă va fi un suport de sticlă, care va ține departe de masă picăturile de vin. |
Sa mai zica cineva ca bautul vinului nu e o arta! Bachus sa va inspire! 🙂
Ne inspiră destul de des, Lucian! 🙂
As bea un vin, dar nu ma hotarasc din ce pahar! 🙂
Dar să le încerci pe fiecare în parte, unul pe seară, cum ar fi? 🙂
Ar fi perfect sa incerc unul pe seara 😉 Astazi as vrea sa beau din relaxatul….
[…] place vinul, mai ales atunci când avem ocazia să-l bem din aceste pahare. Un suport pentru sticle de vin și pahare, simplu, din lemn și metal, meșterit chiar de tine, […]