Brașovul, Ținutul Ovăzului, Tărâmul Tuberozelor sau Meleagul Cailor vor deveni în perioada 31 iulie – 9 august 2020 Tărâmul Muzicii. Interpreții obișnuiți ai marilor scene concertistice ale lumii vor poposi pentru a doua oară în vechile sate săsești Meșendorf, Hoghilag, Prod și Viscri și vor readuce muzica clasică și la Cârța, Râșnov, Măgura și Brașov, la cea de-a doua ediție a Festivalului SoNoRo Musikland.
Concertele de deschidere SoNoRo Musikland vor avea loc la Meșendorf, județul Brașov, vineri, pe 31 iulie: primul, în Tanzplatz, de la ora 19.00, și al doilea, la Meșendorf Gasthaus, de la ora 22.00.
Programul primelor concerte cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Georg Walter Huber, Enrique Granados și Antonín Dvořák în interpretarea muzicienilor Alexander Sitkovetsky (vioară), Valentin Șerban (vioară), Răzvan Popovici (violă), Leo Schmidt (violoncel), Radu Nagy (violoncel), Miruna Nagy (harpă), Ionuț Ștefănescu (flaut). Acestora li se vor mai alătura până la finalul festivalului muzicienii Nicolas Dautricourt (vioară), Rebekka Hartmann (vioară), Cristiana Mihart (pian), Dragoș Dimitriu (pian), Traian Boală (viola), Pablo Barragan (clarinet).
“Sunt încântat că am reușit să aducem în această ediție a festivalului 13 muzicieni de excepție din șapte țări, cu toții bucuroși să încânte publicul din România, privat prea mult timp de experiența unui eveniment cultural față în față. Farmecul concertelor de anul acesta are și o puternică latură de siguranță, menită să sporească experiența muzicală din acest an supus încercărilor, mereu cu gândul la păstrarea distanței și ocrotirea sinelui și semenilor. Mulțumesc în mod deosebit sponsorilor și partenerilor noștri care au crezut mai departe în noi și au decis să ne susțină și în acest an, unul cu adevărat ieșit din comun, plin de provocări și incertitudini. Fără aportul lor, ediția a II-a a festivalului SoNoRo Musikland ar fi fost imposibilă”, declară Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo Musikland.
Festivalul SoNoRo Musikland onorează prin muzică tradițiile și patrimoniul arhitectural al regiunii transilvănene dominată sute de ani de cultura săsească.
Biserica Fortificată din Meșendorf
“Suntem bucuroşi că putem spune şi noi bun venit la SoNoRo Musikland, festivalul care aduce muzica de cameră într-una dintre cele mai frumoase regiuni din țară: regiunea cetăților şi satelor săseşti. Am văzut în perioada de izolare numeroase inițiative legate de muzică: de la muzica cântată în balcoane de oameni obişnuiţi, pâna la mari orchestre care s-au mobilizat de acasă pentru a oferi publicului piese memorabile. Peste tot în lume, muzica a fost în această perioadă un refugiu, dar şi o modalitate de a lupta împotriva fricii şi a separării. Suntem recunoscători, aşadar, că după o perioadă atât de dificilă, muzica ne aduce din nou împreună. Pentru că muzica construieşte poduri intre lumi, sterge diferențele şi ne face mai puternici. Să ne bucurăm împreună de aceste concerte!”, declară Flavia Popa, Secretar General BRD Groupe Societe Generale.
Accesul la concerte este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: rezervari@sonoro.ro sau 0741.190.470.
Lista completă a concertelor și mai multe informații găsiți pe www.musikland.sonoro.ro.
Tags: Biserica fortificata, brasov, Carta, concert sonoro, Hoghilag, Magura, Mesendorf Gasthaus, Mesendorf Tanzplaz, Prod, Rasnov, sonoro, SoNoRo Musikland, viscri
|