Prima noastră vizită la Fabrica de Pensule din Cluj s-a întâmplat prin 2009, în timp ce Galeria Plan B tocmai se muta acolo și iniția proiectul acestui hub cultural și artistic al Clujului. Ne-am plimbat prin fabrică, am ajuns până la spațiul în curs de amenajare al galeriei și pentru că multe uși de ateliere erau deschise, am intrat pe drumul de întoarcere în diverse încăperi copleșiți de zestrea comunist industrială ce atârna prăfuită peste tot în jurul nostru.

Pe atunci în București nu exista un bar ca Atelier mecanic, așa că am plecat un pic triști că nu putem avea măcar o pancartă de protecția muncii și la noi acasă, dar și că singurele locuri unde le putem vedea rămân fabricile dezafectate unde nu ai întotdeauna acces – situație care tocmai urma să se schimbe la Fabrica de Pensule.

Tolix-uri alături de scaune originale din anii ’70-’80, create de maiștrii secției Sculărie, a fabricii Unirea Cluj.

În 2010, în Fabrica de Pensule se deschidea un club nou: Boiler Club. Noi l-am descoperit de curând pe site-ul fotografului clujean Dacian Groza și am rămas fascinați de amenjarea lui atât de coerent industrială, cu o scenografie care adună elemente din foarte multe fabrici dezafectate din jurul Clujului. Scenografia e semnată de Vlad Sulea, care a colaborat la conturarea decorului industrial din Epoca de Aur cu Mihai Păun si Teodor Negrea, proprietarii clubului, și cu arhitectul Miron Corsiuc.

Boiler Club are 200 mp  și se află în fosta cameră de injectoare de apă a fabricii. Are 2 nivele (parter și subsol, la subsol fiind un spațiu dedicat concertelor și evenimentelor). Boiler arată ca un muzeu al comunismului industrial, care a păstrat arhitectura și multe elemente originale: “pereții din beton turnat brut, neglijent, nefinisat; pardoseala din ciment vopsit; cazane și țevi din fier, cu etichetele și ceasurile de presiune originale; suprafețe vitrate largi și înalte cu rama metalică pe care vopseaua este decojită; mirosul obiectelor din fier și ulei”, cum spune Vlad.

Suportul de bar este o mașină de ascuțit de fabricație rusească din anii ’50, recuperată din fabrica Unirea Cluj, iar blatul este din lemn de fag tratat doar cu ulei.

Ce ne-a uimit la amenajarea clubului este că vorbim despre o construcție industrială adusă și montată la fața locului, în cadrul construcției actuale a barului: este vorba de întreaga fațadă exterioară a unei magazii de șpan ce aparținea de platforma Tehnofrig din Cluj, din anii ’70 – formată din soclu de cărămidă, trei rânduri de ferestre cu ramă metalică și un perete din tablă cutată, construite una peste cealaltă -, care a fost dezasamblată și reconstruită în locație pentru a izola grupurile sanitare și garderoba de spațiul interior, explică Vlad.

Aceasta este fațada industrială a magaziei de șpan de la Tehnofrig Cluj, total recuperată și reconstruită în spațiul clubului, ce separă interiorul de zona băilor și garderobă. Canapeaua de piele este Laura Ashley.

Uimirea noastră a continuat cu numărul fabricilor din care au fost aduse aici de la mașini la scaune, le enumerăm în ordinea primită de la Vlad:  blatul de bar are ca suport o mașină de ascuțit de fabricație rusească din anii ’50 (asemănătoare unui strung pentru un ochi nepriceput), recuperată din fabrica Unirea Cluj, secția Sculărie. Mobilierul din interiorul barului a fost ansamblat din corpuri recuperate din aceeași secție din Fabrica Unirea Cluj. Iar scaunele au fost create individual de maiștrii secției în anii ’70-’80.

Corpuri recuperate din fabrica Unirea Cluj

Afișele de protecția muncii au fost recuperate din fabricile Ocna Mureș, SODA Mureș, Unirea Cluj și Fabrica de Pensule, iar unele sunt pictate manual, așadar unicat. Pancartele comuniste de conștientizare a nevoii de economisire în procesul de producție au fost recuperate de pe Platforma Tehnofrig Cluj. Iar neoanele și reflectoarele sunt cele industriale originale, din anii ’70-’80.

Pentru că am aflat că Vlad este în primul rând graphic designer, dar că se implică și în proiecte de design interior, i-am pus câteva întrebări.

Mai multe proiecte semnate de Vlad, vei vedea pe site-ul său. Iar dacă trandafirul gigant din imagine îți e cunoscut de undeva, e pentru că e creat de Kami No Hana, despre care ți-am povestit de curând pe Designist.

Ești la bază graphic designer, ai lucrat mult timp ca art director etc. Cum s-a întâmplat să te implici și în proiecte de design și arhitectură?

Un brand nu e numai grafica lui, fonturile representative, nici măcar logo. Poate mai importante sunt spațiul în care funcționează, oamenii care îi vând produsele sau poveștile construite în jurul lui pentru că acelea impresionează cu adevărat și lasă urme în inima consumatorului. Boiler a fost pentru mine o ocazie nemaipomenită să pot fi implicat de la început până la ultimele detalii în construcția brandului.

Cred că atunci când faci design trebuie să fii structurat în gândire și organizat la execuție și asta o poți aplica atât la designul grafic, cât și la cel ambiental. În cele din urmă sunt un designer vizual. Regulile de bază sunt aceleași. Simțurile dezvoltate pentru proporție, ritm, formă, lumină sau culoare ale unui grafician pot fi puse la treabă și în designul ambiental.

Boiler Club este proiectul tău de suflet, ceva ce simțeai că trebuie să faci sau implicarea în astfel de proiecte (unde designul grafic e completat de cel interior) e constantă?

De cele mai multe ori simt că e necesară. Funcționalitatea spațiului poate influența percepția asupra brandului, mai ales dacă vorbim de horeca. Un logo desenat de mine poate fi valorificat pe materialul potrivit, în lumina potrivită și în spațiul potrivit. Dacă greșești undeva riști că întregul sistem vizual să fie înțeles greșit. Când am ocazia mă implic în toate detaliile de amenajare. Nu am de fiecare dată soluții de execuție, nefiind un arhitect sau inginer, dar fac o consultanță vizuală și funcțională pentru amenajare.

Cu Boiler am avut marele noroc să lucrez cu oameni deschiși și creativi, cu opțiuni foarte bune în ceea ce privește amenajarea. În acest caz întregul proiect a fost o colaborare cu Mihai Păƒun și Teodor Negrea, ownerii clubului, care au propus foarte multe dintre soluțiile folosite acolo, de la mobilier până la sistemul de aerisire. Planurile băilor au fost desenate de Miron Corsiuc, care e arhitect și a găsit o soluție funcțională și creativă în același timp de a maximiza spațiul disponibil.

Bidoane uzate de produse petrolifere (cu mărcile originale imprimate) au fost convertite în chiuvete, iar băile au fost zugrăvite cu vopsele de ulei.

Unde te simți mai în largul tău: la birou, desenând, sau pe șantier căutând soluții?

Simt că pentru mine tocmai alternanța acestor momente de creație este benefică. Adică, după două zile de retușat imagini fashion mă încarcă de energie o zi petrecută desenând mese din lemn sau pereții unui interior și vin mai bogat ca experiență înapoi la caiet pentru a desena un logo. Fiecare mediu îmi îmbogățește experiența texturilor și a formelor, iar transgresia lor în alt mediu mă conduce spre soluții creative, neașteptate. E un proces de continuă explorare.

Subsolul Boiler Club

Cât timp ți-a luat să pui cap la cap decorul pentru Boiler? 

La Boiler s-a lucrat în fiecare zi, inclusiv duminicile uneori, undeva între două și trei luni. Asta de la primul zid dărâmat și până la ultimul poster pus pe perete. Dar planuri s-au făcut încă dinainte și cu siguranță detalii au mai fost puse la punct și după deschidere.

Din procesul recuperării de mobilier

Cum ai reușit să dai de toate aceste piese din fabrici și uzine: ești un “căutător” specializat când vine vorba de perioada industrială comunistă? 

 Ideea cea mai spectaculoasă a venit de la Mihai Păun care a spus foarte firesc că am putea construi o fabrică în fabrică, și a găsit exact fațada de care aveam nevoie pe platforma Tehnofrig din Cluj. Nu știam mare lucru despre fabricile din Cluj, dar dacă intri în lumea asta le descoperi. Sunt kilometri nesfârșiți de hale și ateliere mecanice în România. Din păcate, piesele cele mai interesante nu mai există și ce mai găsești stă sub un strat foarte gros și neatractiv de mizerie.

Nu sunt un căutător specializat, dar intrând în lumea aceasta a vechilor fabrici am ajuns să identific oamenii și locurile care ar avea ceva interesant de oferit. Unele obiecte sunt greu de obținut pentru că muncitorii sunt reticenți la cei din afară. Mai ales la cei tineri, ca noi. Sau sunt cazuri în care fabricile sunt în lichidare. Atunci vine partea neplăcută, în care trebuie să ajungi la înțelegeri neoficiale cu responsabilii și intri într-o epocă cu adevărat comunistă. Astfel, experiența epocii comuniste cu Boiler a fost extensivă pentru mine.

Afișe recuperate din fabricile Ocna Mureș și Unirea Cluj.

Dacă ar fi să începi chiar acum un nou proiect de amenjare cu același concept, industrialul comunist, ce ai schimba sau ai face altfel?

Aș ști de unde să îl încep, unde să caut; chiar zilele trecute am umblat întâmplător printre clădirile fostului CUG din Cluj și am fost încântat de ce obiecte de feronerie mai există acolo. Dar ce era acum 2 ani în amenajarea ambientală a trecut, așa că aș începe prin explorarea unor direcții noi. Cred însă că nu a ajuns la maturitate reciclarea vizuală a industrialului comunist. El mai are încă multe de oferit și este esențială recuperarea elementelor de decor autentice care mai există încă în fostele fabrici pentru a clădi un discurs valoros despre acea epocă.

Cum arată vizualul unui eveniment la Boiler Club, apropo de ce spune Vlad: designul grafic al unui spațiu trebuie susținut de designul interior.

La începutul lui iunie, noi vom fi la TIFF. Iar în fruntea listei noastre cu locuri de văzut sunt Cluj Apartments, unde ne propunem să locuim în acea perioadă, și musai o ieșire la Boiler Club. Despre celelalte va urma, pe Designist 🙂

Fotografii: Dacian Groza (fotografiile de interior) și Vlad Sulea (mobilierul și afișele recuperate)