Sticla pe care o vrem în colecție. ABSOLUT ediția limitată Andy Warhol.
E greu să vorbești de un artist mai “contemporan” ca Warhol. Mai ales atunci când cutia de supă Campbell’s imortalizată de el face încă furori transformată în lampă sau poster în bucătărie, iar portretele lui Marilyn stilizate de Andy îți zâmbesc la fel de convingător în interioare din diverse colțuri ale lumii.
Ridicarea obiectelor de consum la rang de artă, transformarea lor din banale purtătoare de produse la purtătoarele unui sens despre contextul în care trăim rămâne o tendință a artei de azi și motivul pentru care, în societatea consumeristă în care trăim, fiecare dintre noi ar vrea să aibă măcar un strop de Warhol pentru a face saltul spre un alt nivel. Printre obiectele care i-au atras atenția lui Pope of Pop, cum era supranumit Warhol, a fost și sticla de ABSOLUT. “I love the bottle. I want to do something…”, a spus Warhol în 1986 și așa a apărut tabloul sticlei ABSOLUT în culori vii. A fost primul artist care s-a îndrăgostit de sticla cu design cool (un trademark al brandului). Și, așa cum vă povesteam și anul trecut, cu ocazia unui alt eveniment ABSOLUT, colaborarea brandului cu artiștii s-a intensificat. Câțiva dintre cei care au inspirat personalitatea sticlei sunt Keith Haring, Damien Hirst, Louise Bourgeois, Annie Liebovitz. La aproape 2 decenii de la dragostea mărturisită a lui Andy pentru sticlă, ABSOLUT lansează Ediția limitată Warhol – cu opera pop în prim-plan. În întreaga lume vor fi disponible 4 milioane de sticle din această ediție, iar o parte din banii obținuți din vânzare vor fi donați către Fundația non-profit Andy Warhol, ce are drept scop susținerea artei contemporane. Editia limitată este disponibilă și în România și se poate comanda online la Emag, din 27 octombrie. O cumperi aici. Integrat, sticla se poate cumpăra și din Facebook, printr-un post special de tipul “direct response”, ABSOLUT fiind astfel primul brand de băuturi alcoolice din România ce poate fi achiziționat prin rețeaua de socializare. V-am spus deja că e sticla pe care vrem să o colecționăm. Ne atrage și ideea ediției limitate din care vom avea un exemplar, și cea a donației pentru susținerea artei, dar și acel strop de Warhol care duce perspectiva la un alt nivel – de la raft, la artă. Și, ca să-l cităm pe Pope of Pop: We love the bottle. We want to do something… Știți voi, ideile creativ-artistice pornind de la o sticlă faină sunt multe și se traduc în posibilități fine de design. Pentru cei peste 18 ani. www.consuma-responsabil.ro Fotografii: prin ABSOLUT |