Pentru Raw Edges a ieşi din tipare e ceva firesc

Yael Mer şi Shay Alkalay sunt doi tineri designeri din Tel Aviv, care acum trăiesc la Londra, după ce au terminat aici un masterat pe design de produs la Royal College of Art, clasa Ron Arad. Colaborarea lor însă a început cu mult înaintea studioului Raw Edges, pentru că până la a împărţi proiectele de design au împăţit împreună nişte ani de viaţă, idei, provocări. De altfel, se şi completează perfect: Yael e pasionată să transforme bidimensionalul în tridimensional, să imprime curbe şi materialitate, în timp ce Shay e fascinat de mişcarea lucrurilor şi a părţilor într-un obiect.

Yael şi Shay în instalaţia pentru Design Miami/Basel din 2009. Via

Numele Shay Alkalay a început să ne sune cunoscut după ce, în 2008, în cadrul London Design Festival, vizitând biroul Establised & Sons, am putut sta faţă în faţă cu rafturile create de el – Stack. Nu mai văzusem nimic la fel până atunci (cu excepţia sertarelor rotative Cappellini), iar curiozitate şi nerăbdarea de a trage de ele să vedem cum funcţionează erau dublate de fanteziile de a avea aşa ceva în birou. Ce zile colorate şi ordonate s-ar fi anunţat…

Stack Drawers, din lemn, nu au nevoie de altă structură în afara sertarelor lor. Mai mult, sertarele pot fi trase şi din faţa, şi din spatele “dulapului”. Vin în 2 dimensiuni şi 3 palete de culori prin Established & Sons, iar la noi prin Intro.

Şi un mini Stack. A obţinut Best in Furniture Design, Homes & Gardens Awards 2009
şi Elle Decoration International Design Award 2009.

 A urmat un alt sistem de depozitare cât se poate de interesant şi redus la esenţă: Pivot. Un sistem de 3 rafturi care pivotează la un unghi prestabilit faţă de perete (ce devine încorporat structurii lor). Cu timpul Pivot s-a transformat în măsuţă de toaletă şi într-un birou în toată regula. Producătorul este brandul olandez Arco.

Este din lemn lăcuit şi pare o improvizaţie de atelier (de tâmplărie sau mecanic), dar aşa arată un corp de mobilier alternativ, care ştie cum să exploreze la maximum strictul necesar. Ocupă atât de puţin spaţiu, iar sertarul de sus e şi o minietajeră.

Biroul perfect pentru acasă. Ocupă puţin loc şi încape în el tot ce-ţi trebuie. 

Eficientizăm: când monitorul lipseşte, tastatura poate aştepta în sertar.

Pivot Vanity: blat îngust + sertare + oglindă = măsuţa de toaletă perfectă.

Tot în 2008, Raw Edges surprind cu o nouă tehnică din care rezultă o formă total neobişnuită pentru un taburet din lemn. Taburetele Tailored Wood au intrat în producţie la brandul italian Cappellini în 2010. Iar procedeul de creaţie folosit nu e deloc specific designului industrial, ci mai degrabă celui vestimentar. Mai exact: se croieşte forma lemnului, iar la interior se pune o spumă care va expanda. În urma acestei expansiuni, suprafaţa furnirului se va încreţi, de fiecare dată altfel (aşa cum un costum capătă pliuri în funcţie de corpul pe care-l îmbracă).

Yael şi Shay cu primele taburete Tailored Wood. Via

E greu de crezut că sunt din lemn atunci când le vezi pliurile “textile”. E cu atât mai neobişnut pentru designul de produs, unde, de obicei, nu umplutura dictează forma. Arată că nişte pernuţe din lemn şi le găseşti la Intro.

Colecţia mea preferată este Coiling Collection (2010): mai multe scaune, un covor şi o măsuţă (dar au creat şi lămpi) lucrate toate din fetru spiralat. La suprafaţă li s-a adăugat o răşină acrilică, iar scaunelor o structură din lemn. Design sustenabil pentru un mobilier adorabil.

Nu şi-au găsit încă un producător, dar sunt o demonstraţie de ingeniozitate şi inovaţie. Se poate crea mobilier din fetru, răşină şi lemn. Colecţia este o ediţie specială pentru galeria FAT. Foto: Victor Hunt.

Măsuţele Coil

Lămpile de podea

Covorul

În caz că vreţi parchet, dar în nici un caz să arate clasic, trebuie să vedeţi ce au reuşit să facă Raw Edges cu o suprafaţă astfel placată. Expoziţia s-a întâmplat tot în spaţiul Established & Sons, în 2009, iar în 2011 placau cu un pattern asemănător, dar în alte culori magazinul Stella McCartney din Roma.

Din expoziţia Established & Sons

Dar cum vine primăvara, ne e gândul la bănci şi băncuţe, pe care să citim sau să ne bem cafeaua ori limonada la soare. Yael şi Shay au creat unele ca un puzzle colorat, pe care ar fi o desfătare doar să le priveşti. Plaid mixează elemente din băncile pe care le tot vedem prin oraşe. Le îmbină atât părţi structurale, cât şi dungile consacrate. Rezultatul este un hibrid interactiv, haios, pop. Au fost prezentate anul trecut în timpul Milan Design Week, în parteneriat cu galeria italiană Dilmos.

Mai multe tipuri de băncuţe puse laolaltă, interconectate de dungile din lemn colorate. Super instalaţie urbană! Making of aici.

Trotuarele şi parcurile ar arăta cu totul altfel 🙂

Iar acestea sunt doar o parte din proiectele Raw Edges, care rămân cu prioritate pe lista de urmărit. Asta pentru că rar le scapă aspecte domestice sau urbane de transformat. Nu vă mai spunem decât că au dat forma unui ursuleţ de pluş “dezafectat” sacilor de gunoi pe care îi vedem puşi la colţ în oraş. Descoperiri fine aşadar 🙂

Bin Bag Bear, un proiect realizat la Royal College of Art. Ne-ar plăcea ca străzile să arate ca debaraua copilăriei 🙂

Foto: Raw Edges

One Comment

  1. […] Raw Edges Text: Mădălina Georgescu Sursa: designist.ro Fă-ţi un abonament în perioada 1 – 31 martie şi câştigi automat un voucher cadou Dependent […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed