Industrial + cosy: despre un apartament bucureștean 70% cool și 30% hot

Soarele strălucește, orașul e aprins și culorile sunt tari. E deja destul de cald, nu? Ca să echilibrăm balanța, și pe cea termică, și pe cea cromatică, îți povestim astăzi despre apartamentul bucureștean amenajat de arh. Alexandra Zamfirescu, în care stilul industrial, rece, spațiile deschise, uniforme și austere și suprafețele albe ne-au dus cu gândul la răcoarea nordică. Și, ca să fie totul un pic mai palpitant, echilibrul între sobrietatea stilului industrial și atmosfera domestică și primitoare se păstrează condimentând amenajarea cu pete de culoare ici-colo și cu trucuri ingenioase, care încălzesc omniprezentul beton.

industrial

Apartamentul se întinde pe 82 mp, împărțiți între un living și o bucătărie deschisă, dormitorul părinților și cel al copiilor și cele două băi, iar brieful a fost și el minimal, în spiritul designului interior:

“Cerința esențială a fost de amplificare a spațiului util, de a profita la maximum de ceea ce aveam. Aerul minimalist, aproape auster, al stilului industrial abordat a contribuit la obținerea unui interior amplu, lejer, neîncărcat. Poetic, putem vorbi despre o blurare a limitelor”, ne-a spus Alexandra.

industrial

Și da, limitele apartamentului au fost cu siguranță remodelate cu îndrăzneală. De pildă, una dintre modificările de design și structură care au sub(supra?)liniat stilul industrial al apartamentului a fost decopertarea tavanului și expunerea plăcii de beton brute. Chiar dacă Alexandra a avut emoții când a luat această decizie, faptul că este vorba despre o construcție nouă, realizată cu materiale de calitate, a ajutat-o să evite riscurile estetice și structurale.

industrialPeretele din living, placat cu lemn, și pernele și fotoliile colorate desprind apartamentul de imaginea sobră și industrială și îl aduc în zona cosy a unei locuințe.         

Ca să contureze mai puternic impresia de spațiu deschis, Alexandra a optat pentru suprafețele uniforme, albe și minimaliste. Le-a obținut finisând pardoseala și pereții cu un strat de microtopping – microciment (rășină pe bază de ciment), care include agregate naturale atent selecționate și cu aspect și textură similare cu cele ale betonului. Atenție: dacă îți place soluția microtoppingului, alege cu grijă! Ai nevoie de un material solid și rezistent la zgâriere și de o echipă de profesioniști bine pregătită pentru montare.

industrialȘi bucătăria este guvernată de materialele… clasice ale stilului industrial :): insula-bloc este construită din beton turnat, iar peretele în jurul căruia a fost amenajată zona de lucru (și care masca inițial cămara) este îmbrăcat în cărămidă aparentă. Un artificiu simpatic: insula este marcată de plăcuțe decorative, care se împrăștie în stratul de microciment.

industrial      Ca să nu crezi că industrialul exclude gândurile calde 🙂 . 

industrial

Dacă “Engage!” îți trezește amintiri frumoase sau dacă ai visat vreodată să te lupți cu o sabie laser, sigur te-ai entuziasmat la vederea holului de acces către dormitoare 🙂 . Are un decor grafic format din benzi led încastrate în tavan, pereți și pardoseală, cu aprindere prin senzori de mișcare. Pe noi ne-a dus cu gândul și la Star Trek, și la Star Wars.

industrial

“Holul nu mai este un simplu spațiu de trecere, ci împrumută din caracterul ludic al proprietarilor”, ne-a spus Alexandra.

industrial

“Schema funcțională inițială a apartamentului a rămas aceeași și după amenajare, doar spațiile comunică diferit acum”, ne-a povestit arhitecta. Exemplele principale sunt cele două dormitoare ale apartamentului, care și-au inversat destinatarii. Părinții ocupă acum dormitorul de mai mici dimensiuni, care comunică direct cu restul zonei deschise. Și aici spațiul a fost exploatat la maximum: patul matrimonial înălțat ascunde o generoasă zonă de depozitare. Până și treptele care duc spre pat pot fi folosite pe post de sertare.    industrial

industrialDormitorul mare s-a transformat în lumea special creată pentru cei doi băieți ai familiei, prin mai multă culoare decât în restul apartamentului, ba chiar și printr-un perete pentru escaladă la scară mică. Paturile sunt și aici înălțate, pentru un plus de aventură și ca să dea o altă folosință spațiului de la nivelul pardoselii.

industrial

industrial

industrial

Cele două băi – una mai mare, cu o zonă de duș pentru două persoane, și una secundară – sunt singurele încăperi sinonime cu exuberanța: artistul grafic Vladimir Tudose a creat în fiecare dintre ele câte un graffiti personalizat.

industrialSfârșim cu începutul: holul de acces în apartament, care este decorat cu litere volumetrice de la Fabrica de Litere. O invitație luminoasă 🙂 .    

La final, te lăsăm cu rezumatul arhitectei Alexandra Zamfirescu: “Cred că transpunerea industrialului în zona domestică, privată, astfel încât să se păstreze atmosfera primitoare, familială, a constituit cea mai mare provocare. Am căutat să obțin un echilibru între aspectul rece, auster al betonului, suprafețele mari, albe, căldura lemnului masiv și aerul jucăuș al accentelor grafice, ca pete de culoare”.

Fotografii: Arthur Țințu 

7 Comments

  1. Ryan

    Foarte frumoasa amenajarea, dar n-am inteles un singur lucru – ce anume inseamna “blurare”? Sau se refera, cumva, la “burare”, adica astuparea cu material de buraj?

  2. Designist

    Am citat ceea ce ne-a spus arhitecta. Este vorba despre cuvântul englezesc “blurred” (neclar, încețoșat, indistinct). De aici “blurat”, “blurare”. Se referă la faptul că spațiile nu sunt delimitate cu uși: bucătăria este deschisă spre living, la fel și dormitorul părinților.

  3. Elena

    E frumos tare apartamentul, felicitari! Mai ales holul cu baghetele de lumina mi se pare inedit.
    Totusi, cand se vor demoda betonul aparent pentru tavan, becurile atarnate de fir si tabla scrisa cu creta din bucatarie? Deja treneaza de prea multi ani.

  4. Andreea

    Puteti sa-mi spuneti va rog de unde este canapeaua din sufragerie?
    Multumesc mult

  5. Designist

    Andreea, nu avem această informație, te rugăm să contactezi autorii amenajării. Succes!

  6. Ryan

    Am inteles. Arhitecta nu stie limba romana.

  7. Andreea

    Bine. Multumesc tare mult.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed