Am descoperit locul unde ne-ar fi plăcut să aflăm ce vrem să ne facem când vom fi mari
Arată ca un oraș magic și miniatural, în care intri trecând printr-un culoar de tip burduf de avion și unde pasiunile devin zone urbane special gândite pentru cei mici. Este, de fapt, Destiny Park, primul parc de edutainment din România, care își propune să îi ghideze pe copiii cu vârste între 4 și 14 ani printre roluri și atribuții, cu design inclus. Noi am fost de-a dreptul captivați de concept și amenajare, așa că – recunoaștem! – este un spațiu în care am ieși cu drag chiar și neînsoțiți de copii dacă s-ar putea. Ca să-ți demonstrăm, îți povestim mai jos tot ce am aflat direct de la organizatori. Avionul integrat în clădire a venit ca o consecință naturală a conceptului: Destiny Park este un loc în care copiii călătoresc spre pasiunile lor, așa că sunt întâmpinați într-un spațiu de tip aeroport și primesc accesul printr-un bilet de avion și un cec 😊. Din culise și din mijlocul orașului De întregul proiect s-a ocupat echipa NBC-Arhitect, condusă de arh. Bogdan Neagu, ale căror proiecte au fost nominalizate de-a lungul timpului în cadrul Anualelor de Arhitectură București, la secțiunile Arhitectura clădirilor, Refuncționalizări, reabilitări, restaurări, Design interior, Design de obiect și Urbanism. Citește și: 4 locuri cool în care tu îți bei cafeaua și socializezi, iar copiii se distrează Ce ne-a plăcut mult: orașul include și o zonă dedicată colectării & reciclării și singurul simulator de cutremure din România, dedicat copiilor și părinților. Destiny Park se întinde pe o suprafață de 5.000 mp, cu o clădire principală circulară, străzi pavate, treceri de pietoni și semafoare, magazin, mini stadion și tot soiul de zone pentru meserii diverse. Are și o piață centrală în mijlocul orașului, unde se află banca, spațiul pentru distracție, ce mai încolo și-ncoace, este un ecosistem urban foarte fidel pus la punct, în care copiii decid ce activități li se par interesante și le pun în aplicare conform cu realitatea. Ah, nu-ți face griji: spațiul include și o parcare cu 177 de locuri, și zone dedicate părinților 😉.
Întregul concept de edutainment este, de fapt, un cocktail: copiii sunt independenți (părinții nu îi însoțesc în activitățile lor), dar distracția și experimentele nu lipsesc. Iar amenajarea reflectă asta de la un capăt la altul, prin multitudinea de curburi, secțiuni diversificate, accente industriale, microciment și vitraje uriașe. Ne vedem la Destiny Park, o lume condusă de copii! 😊 |