Asociaţia ORICUM lansează o serie de training-uri dedicate breslei creative
Sâmbătă, 10 mai, în spaţiul Espace Minoux are loc primul training ORICUM pentru profesioniştii din sectorul cultural şi creativ. Alături de Alexandra Safriuc, co-fondator şi selector de filme ShortsUP, participanţii la training vor descoperi paşii pe care trebuie să ȋi urmeze un realizator de filme astfel ȋncât proiectul său de film scurt să aibă parte de o distribuţie cât mai bună la nivel internaţional. Ca orice produs cultural, filmul scurt are mai multe etape de viaţă care trebuie să urmeze ordinea lor firească pentru a ajunge la un număr cât mai mare de spectatori. Iar popularitatea crescândă a pieţelor de scurtmetraje de la Cannes şi Clermont-Ferrand, a evenimentelor non-competitive de film scurt şi a platformelor V.O.D. (video on demand) ne ȋncurajează să credem ȋn dezvoltarea distribuţiei comerciale a acestui gen cinematografic. Pe parcursul trainingului vor fi abordate aspectele cheie legate de distribuţia scurt-metrajelor:
Filmul este unul dintre cel mai vizibile industrii culturale şi creative din România. “Noul val de cinematografie românească” a atras atenţia asupra potenţialului acestui sector de a contribui la brandul de ţară românesc. Industriile culturale şi creative reprezintă un sector foarte important ȋn economia UE, având o rată de creştere peste nivelul altor industrii. În România industriile culturale şi creative contribuiau ȋn 2009 cu 5.93% din PIB-ul României şi produceau 141.000 locuri de muncă. Pentru mai multe informaţii, o puteți contacta pe Sabina Baciu, director executiv Asociaţia ORICUM, la adresa de e-mail sabina@oricum.ro |