La ediţia din 2010 Premiul  European pentru Spaţiu Public Urban a fost acordat unui proiect inedit – Biblioteca în aer liber din Magdeburg, nici de dimensiuni mari, nici foarte spectaculos, dar care a reuşit să îmbunătăţească în mod inovativ calitatea vieţii într-un mic oraş din estul Germaniei (la egalitate, a fost declarat câştigător amplul spaţiu public al Operei din Oslo). Împreună cu revista Igloo vă prezentăm acest proiect, ca un exemplu de urmat în colaborarea între arhitecţi, societatea civilă şi autorităţi.

O anumită parte a acestei poveşti din Germania de Est te poate duce cu gândul la o Românie părăsită, plină de ruine industriale şi maidane pe care zac navete de bere. Din aceste elemente însă la Magdeburg s-a construit în 2005, la cererea publicului, o bibliotecă în aer liber. Mai exact, locuitorii din zonă s-au strâns şi au pus, într-un haz general, navete de plastic una peste alta ca să construiască, pe maidanul din faţa fostei Biblioteci a Districtului, propria lor bibliotecă. Macheta-proiect la scara 1:1 realizată atunci era menită să funcţioneze doar ca demonstraţie, nu mai mult de două zile. Ce s-a întâmplat după e de un optimism nebun.

Merită specificat că zona centrală a aşezării este aproape părăsită, cu până la 80% din clădiri abandonate – un fenomen tipic pentru o Germanie post-industrială; locuitorii sunt puţini la număr şi în mare parte şomeri. Magdeburg trăieşte mai mult ca un tablou tridimensional neînsufleţit a ceea ce era odată. Spaţiu pasiv-melancolic sau loc de experiment urban? Varianta a doua se potriveşte acestui proiect. Locuitorii au intentat „Proces Oraşului” (City on Trial) şi astăzi situl din faţa vechii biblioteci este o nouă bibliotecă în aer liber. Proiectul temporar din 2005 a avut atât de mare succes în rândul comunităţii încât, cu mic, cu mare, ei au construit din nou biblioteca, pe acelaşi spaţiu viran, oferindu-i 30 000 de volume.

Conceptul de ansamblu a fost acela de „sculptură socială”: proiectul de arhitectură a fost de la bun început unul deschis implicării concrete a comunităţii, iar scopul, lăsând la o parte chestiunile tehnice, a fost acela de a reîmprospăta legăturile ce formează organismul social. Construcţia a fost gândită de autorii oficiali – KARO Architekten, platformă de comunicare, arhitectură şi organizare spaţială din Leipzig – ca un „semn de carte”, iar organizarea lui în forma coerentă în care se prezintă astăzi a luat câţiva ani buni.

Din 2006, a fost inclus într-un program mai amplu de cercetare realizat de autorităţi şi a primit finanţare ca proiect-pilot în curs de desfăşurare. În iunie 2009, Biblioteca-în-aer-liber şi-a deschis porţile oficial, iar de atunci evenimentele culturale desfăşurate în spaţiul ei s-au ţinut lanţ. Pentru acest lucru, a fost amenajată şi o scenă, folosită de către elevii şcolii din apropiere pentru serbări şi piese de teatru, dar şi pentru concerte ale trupelor locale, lecturi publice sau orice alt tip de ocazii de a aduna oamenii în acelaşi loc.

Pe lângă valoarea socială, proiectul are şi o importantă componentă sustenabilă. Dacă în prima formă era compus din navete de bere, la final a refolosit modulele ce alcătuiau, până în 2007, faţada depozitului Horten din oraşul Hamm. Construcţiile antreprenorului Horten au populat timp îndelungat Germania şi aspectul puţin variat (sau identic) al acestui modul de faţadă a făcut multă vreme subiectul asprelor critici moderniste. Originea lui se află în designul folosit de Edward Durell Stone pentru Pavilionul American de la expoziţia din Bruxelles din 1958. Proiectul bibliotecii-experiment din Magdeburg încearcă să re-evalueze acest tip de plastică arhitecturală şi să-i dea o nouă viaţă, fiind vorba de o „sustenabilitate a semnelor” mai degrabă decât de una energetică.

Biblioteca este una bazată pe încredere. Nu există taxe de înscriere, nici cataloage şi, probabil, nici bibliotecară. Modul de funcţionare este următorul: poţi intra oricând – programul este de 24 de ore – şi alege orice carte, dar ar fi frumos să o aduci înapoi sau cel puţin să o înlocuieşti cu o alta. Atât.

Articolul a fost preluat de pe blogul Igloo.
Text: Luiza Hanc/Foto: Thomas Voelkel, Anja Schlamann