Call for projects: Made in RO #allNatural. Se întâmplă pe 12-13 mai și am dat startul înscrierilor!
Iată că a venit momentul să îți povestim despre un nou Made in RO – Târg ales de design, care a ajuns la a 11-a ediție! În mod natural, și designul se aliniază tendinței și nevoii de a trăi mai aproape de natură. Și asta nu înseamnă neapărat să te muți într-o casă lângă lac, ci să trăiești în echilibru, firesc, “organic”, acompaniat de obiecte de design care îți dau vitalitate tocmai datorită materialelor din care sunt lucrate: lemn, ceramică, lut, piatră, sticlă, hârtie (reciclată), piele, metale, cum ar fi cuprul, metale prețioase, ca aurul și argintul, fetru, lână, bumbac, plută, paie, stuf, răchită, nuiele. Sau altele, la care noi, poate, nici nu ne-am gândit.
Așadar, tema acestei ediții Made in RO este #allNatural. Celebrăm materialele și resursele naturale și transpunerea lor în designul contemporan, precum și lansările de început de an ale designerilor români. Când are loc: pe 12-13 mai, la Impact Hub, așa că trimite-ne proiectul tău cât mai curând! Obiecte din cupru, argint, lemn și răchită, de la Meșteshukar ButiQ, la ediția Made in RO din decembrie. Acum ceva timp, îți povesteam cum designul care transmite o conexiune cât mai puternică cu natura devine o tendință chiar și la noi, nu doar în spațiile de lucru, ci și acasă, mai ales în contextele urbane, din ce în ce mai aglomerate. Mai mult, vrem să-l și purtăm: mătase, lemn brut pentru bijuterii, argint cât mai neprelucrat sau plante aeriene pe post pandantiv. Există și studii care demonstrează că, într-un mediu în care te simți conectat cu natura, prin elemente de design care folosesc materiale naturale (mai mult sau) mai puțin prelucrate, starea ta de bine sporește cu 15%, productivitatea cu 6%, iar creativitatea tot cu 15%. Cum te simți când atingi o jucărie din fetru, când dormi într-un așternut din bumbac fair trade sau când îți bei cafeaua dintr-o ceașcă de ceramică ridicată la mână și turnată dintr-un ibric din cupru bătut? Sau când alegi să fii eco și cumperi o lampă din carton reciclat? Ori un covor cu pattern-uri inspirate din natură? Good design is natural – aceasta este mantra după care ne ghidăm la ediția cu numărul 11 – Made in RO #allNatural. Bijuterie din lemn pictat, alamă și fir de bumbac ne propune să ne lăsăm inspirați de interacțiunea cu natura. Creație: Noha Nicolescu.Lampă Foldo, din carton reciclat. Vrei să-ți expui creațiile la Made in RO #allNatural? Așteptăm aplicația ta pe adresa designist@designist.ro. Numărul locurilor este limitat, așa că e esențial să iei în calcul termenul limită: cu cât mai repede ne vei trimite aplicația, cu atât vei avea mai multe șanse să faci parte din selecția finală. Ce trebuie să conțină aplicația: 1. Descrierea proiectului tău de design, în format word sau pdf. 2. Minimum 5 fotografii, maximum 10 (format jpeg, la o rezoluție de 300 DPI, maximum 1500 pixeli) Atenție! Vom lua în considerare doar fotografiile creațiilor tale (fotografiile de produs): nu schițe, nu randări. E mai bine să NU trimiți aplicația prin WeTransfer, pentru că link-ul va expira în doar câteva zile, riscând astfel ca proiectul tău să nu ajungă la noi. Ceramică pictată, Honeymoon, by Mădălina Andronic Ceramics. Ce vom aprecia în procesul de selecție:
Ceramică albă, diafană, by Una ca Luna. Costuri și pachete Pentru a participa la Made in RO #allNatural, vei achita o taxă, în funcție de pachetul pe care îl alegi. Standul tău va avea o dimensiune standard de maximum 1.50 m x 1.50 m (2.25 mp), excepție fac creatorii de bijuterie, pentru care standul standard este de 1 m x 1 m. În funcție de tipologia produsului tău, alocarea în planul spațiului expozițional rămâne la latitudinea noastră. Dacă proiectul tău are nevoie de mai mult de 2.25 mp (respectiv 1 mp), pentru a fi expus, te rugăm să precizezi acest lucru în aplicația ta, iar costul poate fi recalculat, în funcție de disponibilitate. Pachet STANDARD = 900 lei (TVA inclus) Pachet PLUS = 2.200 lei (TVA inclus) Vrei să expui la Made in RO #allNatural? Am dat startul înscrierilor. Pentru că timpul este foarte prețios pentru fiecare dintre noi, îți spunem de pe acum că echipa noastră nu va putea răspunde decât aplicațiilor selectate pentru a participa la eveniment. De asemenea, te rugăm să ne acorzi câteva zile pentru răspuns, după termenul limită de înscriere a proiectelor. Brandul Înțepător – plante în ghivece de lemn asimetrice Made in RO, un eveniment marca DESIGNIST, este târgul care promovează designerii români de produs și inovațiile lor, cu accent pe zona home & deco, și funcționează ca o platformă de interacțiune între designerii de produs, producătorii din zona home and deco și public. Face parte dintr-o serie de astfel de evenimente, dedicată designului și industriilor creative românești. Evenimentul îi aduce laolaltă pe cei mai talentați designeri români de produs, creează oportunități pentru întâlniri fructuoase și reprezintă, de mai bine de 5 ani, o rampă de lansare pentru multe branduri românești. Fotografiile eveniment: Luminița Popescu la ediția aniversară din decembrie 2017 a Made in RO. |