“Totul este sculptură” spunea artistul și designerul de obiect japonezo-american Isamu Noguchi. Iar noi, privind legendara măsuță de cafea Noguchi, îi dăm dreptate: liniile organice ale blatului de sticlă, simetria perfectă a picioarelor sculptate în lemn, armonia dintre formă și funcționalitate, toate o califică pentru statutul de “sculpture-for-use”, așa cum au numit-o cei de la Herman Miller, care produc masa Noguchi și astăzi.

Povestea din spatele mesei Noguchi începe în 1939 fără să promită nimic spectaculos. Pe parcursul unei călătorii în Hawaii, Isamu Noguchi îl cunoștea pe arhitectul și designerul britanic T.H. Robsjohn-Gibbings și îi accepta propunerea de a îi desena o măsuță de cafea. Rezultatul a fost un model geometric, cu trei picioare și cu dimensiuni reduse, căruia Noguchi i-a pierdut urma până când a fost închis în lagărul de concentrare din Arizona în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Acolo, în mâinile lui Noguchi a ajuns întâmplător o reclamă pentru mobilierul creat de Robsjohn-Gibbins, în care trona o variantă a mesei pe care o semnase cu câțiva ani în urmă. Designerul a fost mai întâi surprins, apoi înfuriat – numele lui nu era menționat nicăieri. Așa că, ani mai târziu, după întoarcerea acasă, a ținut să i se recunoască meritele. Răspunsul britanicului, însă, l-a înfuriat din nou. Și l-a inspirat!

“A spus că oricine poate face o măsuță cu trei picioare. Ca să mă răzbun, am făcut propria mea variantă a propriei mele mese”, a povestit Noguchi.

Noua variantă a lui Noguchi, creată în 1947, cu bază din lemn de alun, mesteacăn sau cireș, a intrat în vizorul echipei Herman Miller când George Nelson, unul dintre designerii biroului, a folosit-o ca să ilustreze articolul “How to Make a Table” (“Cum să faci o masă”). Nu a mai durat mult până când masa a devenit “singurul meu succes adevărat”, așa cum a numit-o Isamu Noguchi, și una dintre cele mai bine vândute piese din portofoliul Herman Miller.

Ca să obțină echilibrul aparent instabil al mesei, Noguchi s-a folosit de cele două structuri-suport identice, din lemn, așezate în poziție inversă una față de cealaltă și conectați de un pivot. Suporturile au căpătat astfel o stabilitate autosuficientă, ba chiar au reușit să susțină fără niciun fel de fixare blatul greu de sticlă.

Începând din 1980, bolțuri suplimentare au fost adăugate în pivot, așa încât picioarele să fie fixate la un unghi de exact 52 de grade: un plus estetic și un plus de stabilitate!

Iar masa Noguchi chiar este una dintre cele mai longevive piese de mobilier create până acum – o parte dintre variantele din lemn de cireș lansate în 1947 încă există și sunt adevărate piese de colecție, cu prețuri care se învârt în jurul a 1500 de dolari. În rest, dacă ai început deja să-ți imaginezi unde ai așeza-o în living, ține minte că pentru un original (relativ) recent, trebuie să plătești în jur de 500 de dolari. Cum îți spuneam și aici, însă, fii atent la replici/copii.

Producția mesei Noguchi a fost oprită în 1973, însă văzând popularitatea pe care a căpătat-o subit, brandul Herman Miller a lansat în 1980 o nouă ediție limitată de 480 de piese. Apoi, în 1984, masa a intrat în linia Herman Miller Classics și este produsă continuu și astăzi. Din 2016, există în variantele alun, frasin alb și cireș.

Masa Noguchi face parte din colecția Muzeului de Artă Modernă din New York și a Muzeului Henry Ford din Dearborn, Michigan.

Chiar și la peste 70 de ani distanță de momentul lansării, masa Noguchi rămâne o sursă puternică de inspirație pentru designerii de obiect din întreaga lume. Încheiem cu cel mai recent exemplu, pe care îl vezi în imaginea de mai sus, un omagiu adus de francezii de la Ora-Ïto în colaborare cu italienii de la Citco. Aceeași sculpturalitate, alte materiale și ceva mai multă duritate într-o versiune lansată la Salone del Mobile Milano 2018, care are loc as we speak, până duminică, pe 22 aprilie.

Fotografii: prin hermanmiller.com