Cum scoți tot ce e mai bun dintr-un apartament de 50 mp și 3 camere

„Is someone getting the best, the best, the best, the best of yooooouuuuu?”. Asta ni s-a părut că auzim brusc în momentul în care am văzut spațiul de mai jos. Și nu pentru că ar fi casa vreunui rockstar sau vreunui fan Foo Fighters, ci pentru că e vorba de un apartament bucureștean de 50 mp fructificați la maximum, cât să facă loc pentru două dormitoare, un living, o bucătărie cu tot cu dining și o baie. Arh. Mihail Neagu de la Inedit.works, cu care am mai discutat în ultimii ani de câteva ori, este cel care a semnat amenajarea. Iată câteva idei pe care le-am desprins din noul lui proiect.

lumina

Ți s-a întâmplat să te rătăcești pe vreo magistrală a metroului din București și să dureze un pic până să găsești direcția? Draperia din living te ajută 🙂 . Reproduce o hartă supradimensionată a liniilor de metrou din oraș. Nu poți s-o iei cu tine, dar sunt șanse mari să o memorezi lenevind pe canapea 🙂 .

Mihail s-a folosit mai ales de lumină ca “să mărească” vizual suprafața camerelor și să delimiteze spațiile cu funcționalități distincte. Adaugă la asta culoare și forme repetitive și o să ai o imagine mai clară a coordonatelor amenajării.

“Deși toate spațiile apartamentului sunt extrem de mici, am încercat ca fiecare colț să fie tratat pentru a căpăta identitate, sens și magnitudine în ideea de amplificare a spațiului limitat”, ne-a spus arhitectul.

luminaLivingul este camera-start pentru unul dintre laitmotivele apartamentului: gașca de cercuri turcoaz care se desprinde din perete și capătă propria identitate – le întrezărești și prin ușa deschisă spre următoarea încăpere, de data asta în plan vertical. Măsuța de cafea dă o replică, tot sub formă de cerc, de data asta din lemn feliat.

luminaAlături, în spatele grindei din beton, lumina scade în intensitate și creează un colț de intimitate 🙂 . 

luminaDormitorul albastru, o capsulă pentru somn delimitată de culoarea pardoselii, reia motivul cercurilor prin panourile perforate care îmbracă peretele. Nu este un dulap acolo, este doar un perete decorativ. Iar când lumina se stinge…

lumina…ledurile din spatele panourilor îți sugerează vreo lume secretă, vreo Narnia designist 🙂 .

luminaÎn celălalt dormitor al casei, o altă capsulă cu spații de depozitare incluse, lumina vine prin intermediul structurii metalice suspendate deasupra patului: are și o nuanță electrică, este și suport pentru corpurile de iluminat 🙂

luminaIar în colțul opus al camerei, micul birou primește propriul colț portocaliu, o cabină care sparge uniformitatea spațiului.

Bucătăria înseamnă doar vreo 8 mp, în care arhitectul a strecurat și zona cu blat de lucru, și zona de dining, despărțite tot prin culoare și lumina benzilor de LED.

O amenajare foarte simplă, care împinge limitele spațiilor și arată că nu ai nevoie de prea mult ca să conturezi un spațiu interesant.
lumina

Fotografii: prin Mihail Neagu

One Comment

  1. Patty010763@yahoo.com

    Bună ziua cum ați realizat cercurile acelea impecabile pe tavan??? Ați folosit șabloane???

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed