Dacă ai între 18 și 25 de ani, îți cultivi calitățile de lider la LEADERS School
Antreprenoriatul și calitățile de lider se învață și fomează din tinerețe – iar cei mai importanți sunt anii studenției, când încep să se contureze ușor ușor și proiectele personale. An de an tinerii de elită din România se întâlnesc la Predeal și învață de la lideri de succes, precum fondatorul SMURD, Raed Arafat, actorul Marcel Iureș, astronautul Dumitru Prunariu, regizorul Stere Gulea, campionul mondial la canotaj, Vasile Tomoiagă, sau antreprenorul Iulian Stanciu. Primăvara aceasta are loc cea de-a 15-a editie. Dacă ai între 18 și 25 de ani, aplică la cea de-a 15-a ediție a unicei școli de leadership din România dedicată – LEADERS School, desfășurată și în acest an sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. Evenimentul va avea loc în perioada 29 martie – 4 aprilie 2015 la Hotel Orizont din Predeal. Elevii în an terminal, studenții din țară sau străinătate și juniorii din companii se pot înscrie în program până pe 15 martie. În cadrul LEADERS School sunt abordate următoarele 3 concepte cheie: Leadership personal, Comunicare și Lucru în echipă. Fiecare dintre aceste teme este pusă în aplicare în cadrul atelierelor de leadership și apoi dezbătută alături de practicieni din business, artă, sport, societatea civilă și mediul militar. În ultima zi a programului participanții iau parte la o simulare de business coordonată de un antreprenor român de top, în cadrul căreia sunt puși în situația de a-și conduce echipa spre succes. “Înainte de LEADERS School îndrăzneam să visez la o afacere, după LEADERS School mi-am suflecat mânecile și am pornit propria afacere.” – Ruxandra Ion, Absolventă LEADERS School și Co-Founder Evoprimes. Asemeni Ruxandrei, pentru cei peste 400 de absolvenți LEADERS School a fost un punct de inflexiune: s-au angajat, au pornit afaceri, au decis să plece la studii în străinătate sau au revenit în România, au pus bazele unui ONG, au început să se implice în activități de voluntariat sau au realizat că nu sunt acolo unde își doresc, și-au dat demisia și au luat-o de la capăt. Înscrierile pentru LEADERS School, ediția a 15-a au început și se fac online la acest link. Participarea în program se face pe bază de selecție (chestionar online și interviu), iar pachetul de acces include participarea la toate cursurile școlii, cazare și acomodare timp de 6 zile la Hotel Orizont din Predeal, mentorat lunar gratuit până la vârsta de 25 ani, includerea în comunitatea LEADERS (peste 3.000 de membri), oportunități exclusive de job-uri și discounturi la evenimentele LEADERS și evenimentele partenere și oportunitatea de a-și descoperi punctele forte pe baza Testului Clifton StrengthsFinder, oferit de Gallup România. |