Dacă am fi arhitecți, am aplica principiile designului biofilic în orice spațiu.

Sâmbăta trecută am fost la un super film, în cadrul Urban Eye Festival, festival plin ochi cu filme și documentare despre arhitectură, design și oraș, pe care e bine să vi-l treceți în program pe viitor. Numele filmului spune totul – The Infinite Hapiness, și prezintă viața oamenilor ce trăiesc într-una dintre cele mai cunoscute locuințe colective din suburbiile Copenhagăi – 8 House, by Bjarke Ingels.

După cum e lesne de imaginat și admirat în trailerul de mai sus, toți cei care locuiesc aici sunt destul de fericiți: comunică și se ajută între ei. Și nu doar pentru că locuiesc într-un complex cu totul altfel, ci pentru că, abia acum înțeleg și eu complet, trăiesc în spații proiectate după principiile designului biofilic. Știu, poate suna un pic prea tehnic pentru simplitatea evidentă din imagini. Dar e important să înțelegem principiile din spate, cum se aplică ele, dar și ce efect au asupra noastră, dacă am fi zilnic în contact cu ele.
Explicația vine în câțiva pași, în cele ce urmează.

4ce138ebd94cb9.38283379

8 House, by Bjarke Ingels, Copenhaga (via arcspace.com)

big_house_orestad_b200810_ur1

În octombrie am participat la workshop-ul organizat la București de Interface & COS, menit să-i familiarizeze pe arhitecții și designerii din România cu principiile designului biofilic. Care, pe scurt, înseamnă să imprimi spațiului de lucru, de odihnă etc. o conexiune cât mai puternică cu natura, mai ales în contextele urbane ce devin din ce în ce mai concentrate.

Totul pornește de la “reguli” foarte simple, aproape de bun-simț, însă, să nu neglijăm complexitatea problemei, reguli care au fost de multe ori ignorate în proiectarea spațiilor în care lucrăm și trăim. Care spații, și mai pe scurt, au ajuns să fie responsabile de faptul că nu ne prea putem concentra, că simțim mai tot timpul nevoia unei pauze, că nu ne odihnim prea bine, iar randamentul și creativitatea ne sunt afectate.

Biophilic-Vietnam_Stacking-Green_800pxwide-620x775Spațiu de lucru din Vietnam, via HumanSpaces.com.

Transferwise_greenery_800x500-620x388Birou din Estonia, via HumanSpaces.com

Câteva cifre ce descriu starea lucrurilor, iar apoi trecem la ce am lucrat, în timpul workshop-ului, alături de designerii și arhitecții invitați.

  • Studiile globale (compania Interface a inițiat un prim studiu în 2014) demonstrează cum, într-un mediu în care te simți conectat naturii exterioare, starea ta de bine se îmbunătățește cu 15 procente, productivitatea cu 6, iar creativitatea tot cu 15 procente.
  • Companiile din toată lumea înregistrează pierderi cauzate de absenteismul angajaților la locul de muncă. Pierderile acumulate doar în timpul unui an în industria din UK, de exemplu, se ridică la 32 de bilioane de lire sterline (!). Vorbim de costuri exponențial mai mari decât ar fi investiția într-o reamenajare sănătoasă a spațiului de lucru, ce ar crește productivitatea, implicarea și creativitatea angajaților.
  • Încearcă doar să-ți imaginezi cât s-ar micșora și costurile sistemului de sănătate dacă spitalele, mai ales spațiile destinate recuperării, ar fi amenajate astfel încât starea de bine a pacienților să fie asigurată: prin comunicarea cu natura sau aducerea ei firească, prin materiale, texturi și plante vii, la interior.
  • Iar, în caz că nu știai, o tăblie de pat din lemn, în special mesteacăn, te ajută să te relaxezi și poate fi responsabilă cu reducerea tensiunii. Asta apropo de aplicațiile benefice ale designului biofilic în toate spațiile în care trăim.

8Produse Interface - COS - Designist FuturArc_Photo-by-Tina-Nandi_KMC_800pxwide-620x388

Clădire de birouri, în India, via HumanSpaces.comFuturArc_Photo-by-Tina-Nandi_KMC_2_800pxwide-620x388

Care sunt principiile designului biofilic și cum am jonglat cu ele la workshop?

La invitația Interface & COS România, ne-am “jucat” alături de arhitecții și designerii invitați, sub bagheta lui Oliver Heath, creând și descriind spații concepute biofilic. Oliver este designer, scriitor și prezentator TV (poate l-ai văzut la BBC Changing Rooms sau BBC DIY SOS), foarte implicat și în tot ce ține de schimbări climatice și energii regenerabile. Este ambasador Interface și folosește, ca mulți alți designeri și arhitecți responsabili, mocheta eco, sustenabilă Interface.

7Produse Interface - COS - Designist

Nu am simțit cum au trecut cele trei ore petrecute împreună cu el pe scena Point. “Jocul” a pornit de la a ne face pe fiecare dintre noi să descriem care ar fi spațiul de lucru ideal. În maximum 10 minute ne-am dat seama cum, cu toții, visam la aceleași lucruri: natură, lumină naturală, culori luminoase, intimitate, transferând spațiului în care ne-am dori să lucrăm cele mai plăcute senzații experimentate în mediul natural – plăcerea de a sta în natură, de a te bucura de panoramă, de a simți soarele, de a vedea verdeața plantelor etc. Un studiu la care au participat peste 3.600 de angajați confirmă aspirațiile noastre. 🙂

Așa am ajuns la cele 14 principii ale designului biofilic, pe care nu le vom enumera acum, vi le lăsăm de citit & share-uit aici. Și am început să jonglăm cu ele. Bineînțeles, un spațiu nu trebuie să le bifeze pe toate, dar e important să regăsești în amenajarea lui măcar o parte dintre ele.

cos-point-36 cos-point-40 cos-point-47 cos-point-76 Analizând amenajări prin prisma principiilor designului biofilic. Toate aceste principii sunt conectate subconștientului nostru și sunt responsabile cu senzația de relaxare, de securitate, dar și de surpriză, de care avem nevoie pentru a funcționa natural și creativ într-un spațiu.cos-point-82 cos-point-96Lucrând alături de Oliver Heath

 Contribuția Interface la designul biofilic din spațiile noastre

Dacă după-amiaza ne-am petrecut-o cu Oliver Heath, seara am discutat cu David Oakey, fondatorul David Oakey Designs și designerul responsabil cu modul inovativ în care arată mocheta modulară Interface. Care e legătura între mocheta Interface și designul biofilic?

Îm primul rând, faptul că este sustenabilă și a înlocuit compușii petrochimici cu materiale reciclabile și surse de energie regenerabile. Ceea ce se traduce printr-un produs mult mai sănătos pentru interior: nu se lipește cu adezivi (care sunt toxici și care afectează aerul pe care-l respiri); nu are în compoziție produși chimici (ce, din nou, afectează calitatea aerului din spațiul tău); reține impecabil praful, alergenii & bacteriile, care se depun astfel într-un singur loc și sunt mult mai eficient de înlăturat – este folosită și în clinici & spitale.

Iar în doilea rând, faptul că toate pattern-urile și nuanțele mochetei modulare Interface sunt inspirate din natură: de la redarea pe suprafața mochetei a mișcării valurilor mării, până la textura ierbii îmbinată cu pământul; a unor dale cu densități diferite etc.

1Produse Interface - COS - Designist 9Produse Interface - COS - Designist 10Produse Interface - COS - Designist

Natura este imperfectă, așadar umană, iar pardoseala acoperită de o mochetă eco, ce aduce frumusețea imperfectă a naturii la interior, umanizează spațiul. “Secretul” designului biofilic aceasta este: aduce natura la interior și ne face să experimentăm ce are mai frumos și mai firesc “umanul” – naturalul.

De aceea, locuitorii din 8 House sunt fericiți: casele lor comunică cu natura, texturile din casele lor sunt naturale, se simt relaxați, protejați și au suficiente elemente de surpriză (ruperi faine de ritm, locuri speciale) în complexul lor ca să fie mai destinși, mai sociabili, mai umani, mai creativi. 🙂

Și, tot de aceea, dacă am fi arhitecți sau designeri am lua în calcul principiile designului biofilic pentru orice spațiu. Pentru că și noi, clienții finalii, și voi, specialiști, avem aceleași nevoi de bază într-un spațiu. Iar workshop-ul la care tocmai am participat a demonstrat asta cu vârf și îndensat: cu toții ne simțim mai bine și visăm la spații mai “umane”, ce comunică firesc cu natura și reușesc să o surprindă în amenajarea lor.

Charleston-South_Exterior_Softgrid-620x304Propunerea Google pentru noul lor birou.

What-Workers-want-from-their-office-space_HEADER-IMAGE-620x400

În timpul prezentării lui David Oakey am aflat și dedesubturile celei mai noi colecții Interface, World Woven. Noile modele reiau textura și pattern-urile tweed-ului, materialul iconic al anilor ’50-’60, care e din nou în vogă, în contextul trendului vintage. Și, în același timp, insistă pe surpriza pe care o scoate la iveală pattern-ul, prin ruperi decorative de ritm, care, în ansamblu, fac frumusețea materialului mai “naturală”.

cos-point-293

cos-point-267

cos-point-14World Woven

În România, produsele Interface sunt disponibile prin COS, specialiști în amenajarea biroului. Nu numai că reprezentanții COS te vor ajuta în amenajarea biroului tău, în spiritul designului biofilic, dar îți pot prezenta și recomanda mochetele modulare în funcție de nevoile spațiului de lucru.

Fotografiile de la workshop: Ioana Epure (Unce Jeb Studio)
Fotografiile mochetelor și a spațiilor: prin Interface & COS (site-ul HumanSpaces.com este powered by Interface și poate fi și sursa ta de inspirație pentru designul biofilic)

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed