Sigur numele acesta tare expesiv ales, Aitch, vă spune ceva: într-o expoziție, pe vreun perete real sau de facebook, într-o carte sau pe vreun tricou poate ați văzut ceva desenat de ea – Heliana Rotariu, dar nu ați știut. Nouă, cel puțin, așa ni s-a întâmplat: am aflat că Aitch a desenat, de exemplu, pereții din Grand Cinema Multiplex Băneasa sau vitrina magazinului Sport/Couture, iar aceeași Aitch semnează ilustrații fascinante cu fete (de multe ori) dolofane, pisici leneșe și monstruleți domestici.

Luând la un răsfoit mai atent site-ul Helianei și pagina ei de facebook, am mai descoperit ilustrațiile pentru proiecte editoriale, branduri, reclame sau de agățat în case fine, obiectele pe care a  pictat, tricourile și accesoriile pe care ilustrațiile i-au migrat, broșele și rochiile pe care ni le cam dorim.

Saddo, artistul care a participat la Bukruk, un festival de street art din Bangkok, despre care s-a vorbit recent, e prietenul ei, iar anul acesta urmează să participe la mai multe expoziții internaționale împreună. Aitch are “doar”, insistăm noi, 27 de ani și este una dintre (graphic) artiștii și ilustratorii din România pe care e musai să-i cunoști.

Wild (sus) și Mutant Potato (jos) sunt ilustrații din The Garden of Good and Evil . Pot fi cumpărate din magazinul ei online, preț 100 dolari.

Ne-am întrebat de multe ori cine se află în spatele numelui Aitch. Ni te imaginam o artistă matură, ce mai, cu mulți mulți ani de lucru în spate. Am fost surprinși să aflăm că ai doar 27 de ani. Și atunci te întrebăm: de când desenezi?

“Doar 27”?! Două decenii+ de desenat fără pauze e o grămadă de timp 🙂 Păi, de fapt, desenez de mică, îmi aduc aminte de perioada femeilor grase, și de cea a oamenilor cu trei picioare, apoi a interioarelor de case cât mai “moderne” cu mobilă cât de futuristă îmi puteam eu imagina, și apoi zecile de registre pline de fetițe și rochițe. În primară și generală începusem să răsfoiesc albumele de artă, cărțile cu renascentiști, Școala de la Barbizon și Van Gogh erau preferatele mele, iar pe Gauguin îl uram din tot sufletul – acum îl iubesc :), începusem să fac peisaje mai ales că mă prinsesem de faza cu perspectivele, dar fetițele în rochițe rămăseseră the shit.

Era clar că aveam mai mult chef de arts and crafts decât de mate și chimie, așa că am început să frecventez diferite cursuri de la Clubul Elevilor și într-a 7-a i hit the jackpot când m-am înscris la cursurile de design vestimentar. Am avut o profă foarte cool care a dorit să-mi cunoască părinții și i-a convins cumva că sunt material bun de liceu de artă. Și așa, desenatul a devenit oficial o treabă serioasă.

Friendly BeastLife on Cake

Ilustrațiile sunt tot din The Garden of God and Evil, seria noastră preferată, pe locul doi fiind Of Cats and Girls 🙂 Lucrările sunt disponibile aici.

Cum au apărut personajele tale: monstruleții domestici, domnișoarele expresive și de multe ori dolofane, ai căror ochi îi recunoști?

Personajele mele au început să se contureze din liceu, când preferam să fac orice numai studii anatomice nu, plus că intrasem în perioada de pubertate anarhist-rockistă și tot ce era mai cool pe lume erau monștrii mitici, creaturile imaginare cât mai malefice și oamenii mutanți 🙂 Nu m-am săturat niciodată de experimentat în domeniul geneticii monștrilor, însă cu timpul au început să se tempereze și să devină tot mai friendly.

Ilustrații din seria Of Cats and girls, trebuie să le vedeți pe toate aici.

O domnișoară cupcake 🙂

Desenele tale par adevărate construcții de personaje și detalii, colorate, elaborate. Cine și ce te-a influențat în definirea acestui stil?

Compozițional, lucrările mele au fost dintotdeauna foarte animate, îmi plăcea să construiesc scene și fiecare desen avea o poveste mică în spate. În facultate am trăit o perioadă mai nefericită, când proful nostru nu prea aprecia chestiile de genul ăsta și doi-trei ani n-am mai avut voie să fac chestii figurative – pentru note bune și pentru a evita trecerea la cursurile cu taxă.

Dar lucrarea mea de licență a fost un boom de monștri, Cartea monștrilor domestici, și a fost primită foarte bine! A existat și o tentativă de publicare a celor de la Vellant, însă a picat din motive financiare și de nesiguranță vizavi de interesul publicului, care s-ar putea să ocolească un astfel de titlu. Așa că rămâne în stand-by , dar unicul exemplar se tot plimbă prin București 🙂

Cartea monștrilor domestici, 100% creată de Heliana: chiar ne-am dori să apară și să o putem cumpăra, mai ales că monstruleții vorbesc de fricile noastre de când eram copii 🙂 Am răsfoit-o aici.

Ilustrațiile desenate de tine sunt și de purtat: de la printuri pe perete, am văzut personaje transformate în broșe, aplicate pe pernuțe sau pe haine, ilustrații care au ajuns pe tricouri sau se pregătesc să ajungă pe rochii. Când au intrat bijuteriile, fashion designul și accesoriile deco în povestea ta?

Imediat după ce-am terminat facultatea eu și prietenul meu ne-am mutat în Berlin, pentru un an și jumătate. Acolo am prins un job la care visam și credeam că mi se potrivește și care s-a dovedit a fi un “balon de disappointment”. Experiența asta m-a făcut să urăsc joburile la birou și să fac o treabă bună ca freelancer, păstrându-mi identitatea în proiecte cât mai variate.

Așa am început să fac și murals (n.r. – pereți pictați), să pictez pe mobilă ori alte obiecte customizate, design de apparel pentru diferite branduri, visual merchandising, iar ca fun activity, atunci când trebuie să iau o pauză, îmi place să lucrez la broșe ori pendante pictate manual sau haine cusute și “dizăinuite” de mine.

Tricouri pentru Bumbac 100 (le puteți admira pe toate și cumpăra de aici). Desenele ei au ajuns și pe tricouri pentru Vans. Broșele… un subiect sensibil. Sunt pictate cu cerneală, costă 30 de dolari, și le-am pune pe perete când nu le avem în piept. În general, dispar cum le postează în shop, adică aici.

Pictezi și canapele, am descoperit că ai pictat pereți întregi… Se întâmplă des să primești astfel de cereri pentru spații care vor musai o pictură by Aitch?

Cele mai frecvente joburi sunt de ilustrație – de carte, publicitară, pentru web și apparel. Printre proiectele la care îmi place supermult să lucrez sunt și pereții pictați, însă cred că e un “blestem” sau ceva pus pe capul meu, fiindcă am primit multe propuneri  de la diferiți arhitecți cărora le-ar fi plăcut să integreze așa ceva în spațiile amenajate de ei, însă în cele mai multe cazuri clienții au refuzat propunerea din cauza costurilor, tapetul fiind o opțiune mai puțin costisitoare. 🙂

Aitch a pictat o canapea, iar noi nu ne putem lua ochii de la ea 🙂 Am descoperit-o în spațiul Atelierului de Print, ce i-am mai dat ocol atunci!

Taburete tradiționale cu un twist hipercontemporan. Da, sunt disponibile.

Care sunt lucrările/colecțiile de ilustrații la care ții tu cel mai mult? 

Proiectele personale care îmi sunt dragi sunt cele bazate pe experiențe personale, amintiri, copilărie în principal. Și deși lucrările de genul ăsta nu au un appeal prea mare pentru cei din jur, eu tot pe ele le iubesc cel mai tare, pentru că în momentele în care lucram la ele le retrăiam și mă desprindeam de mine cea de acum – nu știu , sună ciudat…

Cred că cei care desenează pot înțelege mai bine cum e să te pierzi atunci când lucrezi, și ai nșpe mii de chestii care-ți trec prin cap, și îți amintești lucruri care îți revin prima dată după foarte multă vreme și simți că ai avut o grămadă de vieți, și cred că par nebună acum, dar chiar cred că noi, ăștia care desenăm, trăim o experiență rară în capul nostru, atunci când lucrăm din suflet (nu pentru joburi).

Cum a transformat o placă pentru Ne Placă Ce Faci.

Ce plănuiești pentru 2013?

2013 o să fie incredibil de tare… sper 🙂 Imediat plec în Portugalia cu două expoziții personale; toată luna iunie o să fim în Canada, eu și prietenul meu (nr. – Saddo), cu două, posibil trei expoziții duo; în septembrie urmează Vienna, iar în octombrie München, tot duo shows. Anul ăsta am zis că nu mai refuzăm nicio invitație, oricât de solicitant și costisitor ar fi 🙂

Pernuțe pe care au ajuns desenele ei. Veți vedea câte obiecte și accesorii diferite au fost însuflețite de desenele lui Aitch… aici.

Pe pagina ta de facebook am descoperit câteva rochii care ni s-au lipit bine de retină: simple și albe imprimate cu motive desenate de tine. Un lucru vrem să știm: când vor fi gata?

Expozițiile sunt proiectele majore de bifat anul acesta și, printre ele, micile mele pasiuni pe care nu știu dacă o să mai am posibilitatea să le rezolv, cum e proiectul cu rochițele imprimate care are nevoie de ceva finanțare, pe care nu-mi mai permit să o suport. Așa că nu pot estima când și dacă vor fi gata vreodată 🙂 Dar clar c-o să anunț prin toate căile posibile apariția lor, le iubesc!

Rochiile care așteaptă sponsor pentru a putea ieși cu noi la plimbare 🙂 Sunt minunate!

Fotografii: Aitch