De vorbă cu Diana Cojocaru despre ilustrație și puterea ei în decor

Pe Diana am cunoscut-o pentru că… ne-a dat un semn. 🙂 I-am descoperit e-mailul în care își prezenta frumos ilustrațiile, ne-am găsit cunoștințe comune, am stat de vorbă și ne-am zis că trebuie să vă punem și pe voi în contact. Și nu doar pentru că de fiecare dată când cunoaștem un tânăr designer sau artist în care credem le așternem portofoliul pe Designist.ro pentru a dezvolta noi colaborări, ci și pentru că la fel de sincer credem în puterea ilustrației în decor. V-am arătat-o și în amenajarea garsonierei de 37 de metri pătrați, abia așteptăm să o ilustrăm în prezentarea noului birou. 🙂

pp

Diana este un tânăr ilustrator, care a trecut, până la ilustrație, prin mulți ani de pictură și câțiva de arhitectură. A lucrat alături de Marie Nouvelle (în cadrul unui internship) și alături de Mădălina Andronic (în cadrul workshop-urilor de ilsutrație). Nouă ne plac creațiile ei misterioase, cu forme ce se ascund… desenând mesaje, și o încurajăm să-și investească ilsutrațiile și picturile cât mai ingenios în tot ce ține de decor: de la pattern-uri textile, la fototapet.

dc 88 decor (1) decor (2) decor (3) diana cojocaru (17)

Discuția noastră cu Diana curge mai jos. Un alt detaliu care ne-a atras atenția este că pe lângă picturile ei și diafane, și puternice, de multe ori tot Diana este cea care semnează ramele ce le încadrează pe perete.

De ce ilustrație, mai ales că ai făcut arhitectură și design? În ce alte aplicații, legate de designul interior, vrei s-o integrezi?

Aceasta este întrebarea pe care mi-o adresez și mie mie cel mai des: “De ce ilustraţie?”. Răspunsul vine firesc şi niciodată nu ezit: pentru că mă identific mai mult cu acest câmp vizual, pentru că lucrurile vin mai natural către mine, pentru că simt mai multe acum pentru pictură şi ilustraţie decât pentru proiectare. Nu îmi place să creez diletant lucruri, îmi place să stăruiesc, să aprofundez, să caut, să cresc.

Pictez de la 7 ani şi am continuat să pictez şi în facultate, simţind întotdeauna că temele de arhitectură îngrădesc creativitatea prin norme şi legi. Regulile stricte şi liniile riguros trasate au fost înlocuite cu teme pe care mi le dau singură, cu pensule, acuarele şi un studio care cere creativitate şi muncă zi de zi.

Am făcut arhitectură, de latura designului interior şi a designului de produs m-am atins adiacent în proiecte punctuale. E drept, am rămas legată de aceste proiecte care mi-au pus imaginaţia la încercare tocmai pentru că ieşeam din acel ‘comfort zone’ pe care fiecare om şi-l creează sau impune.

Mi-ar plăcea într-o zi ca brand-ul meu, By Di, să înglobeze obiecte de design făcute de mâna mea, găsesc o bucurie infinită în obiectele frumoase lucrate manual.

diana cojocaru (1) copy diana cojocaru (2) diana cojocaru (3) copy

Cum și-au pus amprenta etapele prin care ai trecut până acum în conturarea proiectului tău?

Totul m-a ajutat. Şi pentru asta mulţumesc mereu. De la teme care nu mi-au plăcut, dar pe care a trebuit să le duc la bun sfârşit, până la decizia de a face pictură şi a reuşi singură pe drumul ales. Am fost de mică instruită să pictez constant. Nu am pornit prin a alerga după un ‘stil propriu’, cu toate că el se conturează uşor cu fiecare proiect, ci am căutat să găsesc ceea ce mă face pe mine fericită, culori pe care vreau să le folosesc mereu, elemente prin care mă identific, gesturi vizuale care spun ceva despre mine. Cât despre stil, consider că trebuie să fim mereu în mişcare, iar imaginaţia să nu ia o pauză atunci când oamenii ne identifică cu anumite imagini mai mult sau mai puţin celebre create de mâinile noastre. Reinventarea ajută mereu. Doar aşa creşti.

Pe de altă parte, trec prin foarte multe etape în alcătuirea unei colecţii. De la schiţe şi gânduri până la pictura în sine, etapele se succed de multe ori anevoios. Mă opresc, le reaşez, le regândesc, schimb, încerc multe variante atât de culori, cât şi de compoziţii. Rămân însă mereu cu povestea şi cu ceea ce vreau să transmit în minte şi nu mă abat de la drum.

diana cojocaru (3) diana cojocaru (9) diana cojocaru (10) diana cojocaru (12)

Ce s-a întâmplat de la primul tău workshop de ilustrație la… prima colecție?

Am participat la primul workshop organizat de Mădălina Andronic în urma căruia am legat cu mâinile mele prima carte ilustrată de mine. Iar momentan colaborez cu Mădălina Ţânţăreanu pentru un alt proiect frumos. Mi-am extins de curând portofoliul și în zona patternurilor și mi-aş dori să creez fototapet.

Între timp însă, au apărut primele mele colecţii de ilustraţii – mesaje ascunse în spatele simbolurilor, simbolurile luând întruchiparea mâinilor, a insectelor şi a gesturilor pe care involuntar le avem prin mimică.

decor (4) diana cojocaru (1) diana cojocaru (15) diana cojocaru diana cojocaru1

De unde pot fi cumpărate ilustrațiile tale? 

Ilustraţiile mele pot fi un obiect în sine, un punct focal al unui spaţiu de sine stătător. Ilustraţiile originale pot fi cumpărate de pe pagina mea de facebook şi în curând de pe site-ul meu. Sunt în pregătiri acum pentru organizarea primei mele expoziţii şi am în plan colaborări pentru printuri de artă şi artă aplicată. Dimensiunile lucrărilor sunt de minimum 50 x 50 cm şi ajung până la 100 x 70 cm. Toate ilustraţiile vin înrămate, ramele fiind create de mine şi turnate în matriţe. Fiind un proces complex de la idee până la obiectul finit, preţurile diferă în funcţie de cerinţele cumpărătorului şi ceea ce el încearcă să transmită prin tablourile mele. Prefer să ştiu că fiecare comandă va fi unică, iar fiecare client îşi poate crea propriul decor pornind de la arta mea.

N.r.: imaginile de mai sus surprind primele 2 colecții de ilustrații semnate de Diana Cojocaru. Iar mai jos, câteva pattern-uri proaspăt publicate.

pattern1 pattern2 Patterns, by Diana Cojocarupattern3

Fotografii: prin Diana Cojocaru și Diana Oros.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed