“Pe firul motivelor tradiționale”, un workshop cu Ioana Corduneanu / sâmbătă, 22 iunie

Ce înseamnă motivele tradiționale românești? Știați că ele se citesc asemenea literelor unui alfabet, formează cuvinte, spun povești și că femeile care coseau ii, basmale sau ștergare coseau de fapt mesaje în pânză țesută în casă? Află întreaga poveste pe 22 iunie (sâmbătă), în cadrul unui workshop cu Ioana Corduneanu, care face parte dintr-o serie de ateliere, created by Designist.ro.

De ceva vreme se vorbește tot mai mult la noi despre redescoperirea și recuperarea acestor motive – povești uitate, într-o limbă cu care nu mai suntem familiari, pe care ar trebui să o deprindem. Dar e greu să-ți apropii ceva într-un limbaj care, deși al nostru, cu timpul ne-a devenit străin. Am realizat că pentru a putea vorbi despre motivele tradiționale trebuie să înțelegem povestea căreia îi aparțin, sensurile despre care ele ne vorbesc.

Afis Workshop motive Ioana Corduneanu chenar 11 mai

Designist.ro te invită să participi la workshop-ul “Pe firul motivelor tradiționale”, susținut de arh. Ioana Corduneanu, o foarte bună cunoscătoare a acestui domeniu și autoarea blogului Semne Cusute, care, pentru prima dată în România, arhivează în format vectorial motivele tradiționale specifice zonelor țării noastre, după o muncă extraordinară de documentare. Poate că despre Ioana Corduneanu și blogul său ai aflat chiar de pe designist.ro, într-un interviu realizat cu ea acum ceva timp.

Când și unde?
Workshop-ul va avea loc sâmbătă, pe 22 iunie, între orele 9.30 și 14.00, la The Hub (Str. Halelor nr. 5 – la Piața Unirii), cel mai frumos și creativ spațiu din București când vine vorba să te simți inspirat în timp ce lucrezi.

Workshop Ioana Corduneanu Designist 02

Cum se va desfășura?
Workshop-ul va cuprinde o parte de conferință, despre sensurile și contextul în care au apărut și erau folosite aceste semne. Vom învăța să descifrăm motive tradiționale autentice, folosite în diverse regiuni ale țării, să înțelegem ce ne transmit și să le respectăm sensul și valoarea culturală. Ioana Corduneanu ne va vorbi despre ritualurile, legendele și magia pe care o implicau pânza albă și motivele tradiționale cusute pe ea și despre reinvestirea motivelor tradiționale în design. La finalul acestei părți fiecare dintre noi va putea descifra mesajul de pe o ie, un covor sau un ștergar.

Va urma partea practică: sub îndrumarea Ioanei, vom coase fiecare un ștergar, pe care vom așterne cu ac și ață motivele tradiționale românești deja învățate, traduse în dorințe. Așadar, dacă vrei să-ți coși dorința într-un ștergar, cu care să pleci apoi acasă și pe care să-l pui la loc de cinste, te așteptăm!

Cât costă să participi la workshop-ul “Pe firul motivelor tradiționale” și cum te înscrii?
Taxa de participare este de 250 lei/persoană, cu toate materialele necesare incluse.
Înscrierile se fac la e-mail: workshop@designist.ro sau la nr. de tel.: 0752 397 033.
Termenul limită pentru înscrieri: 17 iunie 2013.
Număr de locuri este limitat: maximum 15.

Facebook cover 22

Acest workshop este o inițiativă și un concept Designist.ro și inaugurează o serie de astfel de ateliere, marca Designist, pe zona industriilor creative (design de obiect, craft, design interior etc.), care vor avea loc în fiecare lună.

Vă așteptăm cu drag, cu povești, ritualuri, magie și design cookies!

Le mulțumim partenerilor media care susțin acest demers de redescoperire a motivelor tradiționale românești: Igloo, ELLE Decoration, ELLE, VIVA, Avantaje, Unica, Institute, The Magazine, Totul despre mame, Modernism, La Blouse Roumaine, Plăcerile lui Noe, Eroii României Chic, Antz.

O inițiativă susținută de: Macarons Madame Lucie și Illy.

2 Comments

  1. […] sâmbătă a lui aprilie ne-a adus primul workshop by Designist: “Pe firul motivelor tradiționale”, cu Ioana Corduneanu, cea care redesenează în format vectorial și arhivează motive […]

  2. […] gândiţi să mergeţi în continuare pe firul motivelor tradiţionale, vorba workshop-ului nostru, sau aveţi deja în plan şi alte compoziţii surprinzătoare, cum […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed