Scaunul fără cuie și taburetul din resturi
Dacă ar fi să rezumăm povestea de mai jos în cheie funcționalo-sustenabilă, i-am spune „fă cât mai mult rai fără să irosești ce ai”. Este vorba, de fapt, despre scaunul F și taburetul F, noile piese de mobilier lansate de studioul de design, prototipare și producție fabricate din București, care își propune să combine avantajele tehnice ale proiectării computerizate 3D și proceselor CNC, cu execuția desăvârșită, grija pentru mediu și un strop de upcycling. Pornind de la această tablă de materii, echipa fabricate a desenat și produs recent scaunul fără cuie și taburetul din resturi de placaj de mesteacăn cu gândul la consumul optim de material și designul creat cu o atenție reală la detalii. Îți arătăm mai jos. Echipa fabricate Scaunul F, primul scaun creat de fabricate, este un joc al îmbinărilor și prelucărilor CNC, foarte prietenos cu noul utilizator: vine în pachet plat și poți să-l asamblezi în 5 minute, fără niciun fel de unelte. Nu are nevoie nici de adezivi pentru lipire, nici de prinderi mecanice de vreun fel, deci nici tu nu ai nevoie de experiență în asamblare 😊. Citește și: Cât de fotogenice pot fi tijele de oțel Taburetul F a apărut ca o completare a scaunului fără cuie: îl poți folosi ca măsuță de cafea, suport de reviste sau orice alt obiect multifuncțional. A fost creat cu resturile de material rămase de la tăierea plăcii scaunului F: iată, deci, eficiența maximă a materiei prime. Ambele piese de mobilier sunt disponibile pentru vânzare: până duminică, 20 septembrie, le poți vedea live în atelierul fabricate de pe platforma Industria Bumbacului, ca parte din evenimentele conexe Romanian Design Week. Citește și: Ocupații designist în vremea carantinei: povestea împâslirii Arh. Marius Neagoie Și dacă tot ajungi la atelier, pregătește-te și pentru o discuție cu omul din spatele fabricate: arh. Marius Neagoie, care a decis în 2018 să creeze un loc de întâlnire pentru designul de obiect, meșteșugul și tehnologia modernă. fabricate a apărut în urma unei investiții proprii și a programului Start Up Nation, ca exercițiu eco de fructificare a materialelor naturale.
Atelierul fabricate Ca inspirație, te lăsăm mai jos cu alte piese care ne-au plăcut din portofoliul lor: Lampa O este creată din HI-MACS reciclat, un material compozit foarte rezistent. Baza lămpii este făcută din lemn recuperat de Sequoia ( 😲). Tocătorul din resturi de lemn de stejar rămase de la alte lucrări poate veni cu recipiente din lemn atașate. Cei de la fabricate spun că l-au creat pentru chefi sau/și pentru (foarte) pasionați de gătit. Foto: prin brandul pezentat |