Știți ce sunt bucătăriile pentru noi? Acele locuri unde se leagă toate discuțiile și afinitățile, care validează spiritul casei. 🙂 Dacă mă simt bine la tine în bucătărie, cu siguranță voi întârzia la și mai ales după masă. Vestea că pe strada Făinari la numărul 5 s-a deschis primul “open kitchen” din București nu face decât să ne confirme cât de mult simțeam nevoia unui social kitchen în care încap mai mulți prieteni decât în cele din dotare. Și, da, abia așteptăm să-i testăm anduranța la discuții lungi și petreceri relaxate. 🙂
Fotoliile și canapeaua sunt marca Photoliu.

Știam de pe vremea pregătirilor pentru cursul de Nutriție & Wellbeing cum Cristina (Mazilu, aka Mazilique) era în pregătiri cu noul spațiu. Sincer, Mazilique Studio ne-a luat prin surprindere. În locul unei bucătării doar pentru ea, care, da, ne așteptam să fie cool, ne-au cam luat-o wow-urile înainte. Se vede mâna Elizei Yokina (SYAA) în amenajarea spațiului de 90 de metri pătrați și se mai vede cum Cristina și-a propus mult mai mult decât un atelier – și i-a ieșit!
Studioul a fost gândit ca un „loc de joacă” care să găzduiască ateliere de gătit, testări de rețete și meniuri, întâlniri gourmet, ședințe foto și lansări de produse sau petreceri private.
Structura metalică suspendată ce încorporează corpurile de iluminat, cadrele meselor și biblioteca albastră ce separă zonele sunt lucrate de Vertigo Metal. Recunoaștem paharul Mădălinei Teler. Cursul de Ceramică – design de obiect pe care-l susține la Creative Learning începe curând, pe 23 aprilie.

„Mi-am dorit o bucătărie deschisă, un spațiu care să adune oamenii în jurul mesei. Pe lângă mâncare, am vrut un loc care să creeze momente. De asta m-am și apucat de gătit, pentru că era o experiență pe care o puteam împărți cu ceilalți – să faci ceva, să oferi, să vezi că oamenii se bucură și, astfel, să primești și tu înapoi”, povestește Cristina Mazilu despre cum i-a venit ideea unui open kitchen.

“Am plecat de la viziunea Cristinei asupra a ceea ce este o experiență culinară și am putut să dau actuala configurare a spațiului – practică și funcțională, deopotrivă. Pentru Cristina, pe lângă explorarea gusturilor și plăcerea degustării, sunt importante legăturile care se țes între oameni, printre farfurii și tacâmuri, felul în care interacționează ei și cum un pretext de o cină sau un brunch poate fi o experiență socială în sine”, completează Eliza Yokina.


Ne-am bucurat că Mazilique Studio are și canapea. La ce petreceri și discuții ținem noi minte în bucătărie și la cât de designish arată spațiul, vă spunem sincer că aici am și înnopta. Bonus: dimineața am fi atât de aproape de cafea. 🙂
Fotografii: Cătălin Georgescu
Tags: arh. eliza yokina, Bucuresti, chez mazilique, cristina mazilu, design in oras, mazilique studio, primul open kitchen din bucuresti, social kitchen, spatiu alternativ pentru evenimente, strada fainari nr. 5, SYAA
|
Alta locatie exceptionala. Sper sa inspirati cat mai multe persoane! Felicitari!
De unde provine blatul de lemn de la masa cu bancuta albastra? Caut de mult timp genul acesta de blat mai brut.
Multumesc
Scaunele thonet natur sunt superbe. Au fost cumparate second si refacute asa? Sau direct noi? Mersi
Buna, Ana! Scaunele au fost cumparate noi.