The Wedding House: sau cum a city-girl poate transforma o casă de la țară în job-ul mult visat!

Despre Alina Popa am auzit prima dată acum câțiva ani prin intermediul unor prieteni care împrumutaseră accesorii shabby chic pentru o ședință foto. Alina se ocupa atunci de Something Borrowed, iar anul acesta, în iulie, a reușit să transforme casa de la țară a părinților într-o wedding house cum odinioară vedeam prin revistele străine.

The Wedding House - Designist (1)

Bineînțeles că am vrut să aflăm povestea pe larg, pentru că nu multe căsuțe din preajma Bucureștiului (The Wedding House se află în Giurgiu, la 40 km de București) se pot lăuda cu obloane de Deltă, o pajiște impecabilă sub cerul liber și o oază cu nisip fin, ca pe plajă, unde se conturează scenarii fermecătoare, cu candoarea și naturalețea specifice stilului country & shabby chic.

The Wedding House - Designist (31)

Și nu de multe ori a “city-girl” ajunge să descopere că în căsuța de la țară în care s-a căsătorit vrea să și îmbătrânească, și tot aici  își transformă pasiunea în job-ul mult visat, lăsând vria urbană în urmă. 🙂 Întrebările noastre și răspunsurile Alinei curg mai jos. Ne-a impresionat cum și-a conturat, pas cu pas, cu multă muncă și entuziasm, visul.

The Wedding House - Designist (10)

De când ai avut acest plan, al conturării unei case pentru nunţi frumoase, cosy? Povestea a început să se deruleze şi să crească odată cu Something Borrowed sau era unul dintre visurile tale de mai demult?

The Wedding House este un vis mai vechi, inspirat de tatăl meu. Aici am făcut nunta eu şi soţul meu, Ghica, în urmă cu 4 ani (iulie 2010) – aşa şi-a dorit tata, care cumpărase căsuţa în urmă cu câţiva ani şi visa să facem nunta „acasă”.

Iniţial ni s-a părut o nebunie, pentru că spaţiul nu era deloc amenajat corespunzător – era mai degrabă un loc „sălbatic” – însă, după ce am început să căutăm locaţii de nuntă, am realizat că nicăieri nu poate fi mai frumos decât acasă, în mijlocul naturii. Aşa că timp de un an am amenajat spaţiul – am pus gazon, am plantat pomi, am construit foişorul de lemn, am tras electricitate etc. A fost foarte mult de muncă, însă rezultatele au fost pe măsură – am avut parte de o nuntă ca-n poveşti, la noi în curte.

The Wedding House - Designist (29)

Partea care mi-a plăcut cel mai mult a fost realizarea decorului – m-am ocupat personal de fiecare detaliu – iar după nuntă, am transformat această pasiune într-un mic business – Something Borrowed lovely rentals. Timp de doi ani am realizat decorul pentru evenimente în diverse locuri, visând ca într-o bună zi să realizez decoruri de poveste la propria noastră “locaţie” – la noi acasă. În paralel am realizat lucrări de reamenajare a căsuţei și foişorului destinat evenimentelor – şi după foarte multă muncă, vise şi emoţii, am adus la viaţă un vis. 🙂

The Wedding House - Designist (6)

The Wedding House - Designist (27)Cât timp ţi-a luat să transformi căsuţa şi când ai deschis-o? 🙂

Căsuţa a fost cumpărată de părinţii mei în urmă cu vreo 10 ani. Tata îşi dorea foarte mult o căsuţă cu grădină, lângă Bucureşti – şi când a găsit căsuţa asta, a fost dragoste la prima vedere, deşi era într-o stare precară. El a făcut primele lucrări de reamenajare, care s-au amplificat cu ocazia nunţii noastre: atunci am extins casa şi am construit etajul, ca să avem mai mult spaţiu pentru găzduirea invitaţilor. Dar la momentul acela nu aveam alte planuri pentru căsuţă – şi nici nu descoperisem stilul country, shabby-chic de care m-am îndrăgostit ulterior.

Aşa că atunci când ne-am propus să o transformăm în locaţie cosy pentru evenimente, am hotărât împreună cu soţul meu că e nevoie de o renovare completă: care a implicat recompartimentare, reconsolidare a structurii, înlocuirea finisajelor etc. Am început lucrările în primăvara anului trecut şi am fost gata pentru deschidere la începutul acestei veri. Primul eveniment – o nuntă ca-n poveşti – a avut loc aici pe 5 iulie.

The Wedding House - Designist (35) The Wedding House - Designist (36) The Wedding House - Designist (37)

Cu siguranţă ai avut parte de ceva provocări: ne plac obloanele de Deltă, tâmplăria din lemn, tapetul şi mobilierul. De unde vin ele, cât şi pe unde a trebuit să le cauţi?

Într-adevăr, am avut parte de multe provocări pe parcursul lucrărilor de reamenajare. Printre cele mai mari a fost înlocuirea tâmplăriei PVC (hidoasă) cu tâmplărie clasică din lemn. Am căutat mult timp un tâmplar priceput care să facă ferestre şi uşi ca pe vremuri şi, spre norocul meu, soluţia a venit de la un prieten pe care îl ajutam în momentul respectiv cu decorul pentru nuntă. El are o fabrică de prelucrare a lemnului şi a preluat întreaga lucrare.

The Wedding House - Designist (2)

Aşa că după o aşteptare destul de lungă, am avut parte de ferestrele şi uşile la care am visat. Din păcate, nu s-a mai putut ocupa tot el de realizarea obloanelor – aşa că am început să caut un alt meşter priceput. Și, după lungi căutări, am ajuns la proprietarul unei căsuţe din Deltă cu obloane minunate! Întâmplarea face că şi el are un atelier propriu de prelucrare a lemnului – prin urmare s-a ocupat personal de realizarea obloanelor pentru căsuţa noastră.

The Wedding House - Designist (3)

Toate piesele de mobilier şi decor de la The Wedding House au o poveste frumoasă: multe sunt piese din colecţia Something Borrowed şi au făcut parte din decoruri de poveste la diverse evenimente; pe altele le-am luat special pentru căsuţă de pe diverse site-uri sau din târguri de profil.

The Wedding House - Designist (30)

Tapetul este comandat de pe nişte site-uri din UK – sunt modele pe care le văzusem cu mult timp înainte în diverse reviste şi visam să le integrez într-o zi în decorul căsuţei.

The Wedding House - Designist (4) The Wedding House - Designist (5)

Ce a însemnat totul pentru ţine că investiţie? Ai un plan clar al amortizării sau laşi lucrurile mai flexibile, să curgă de la sine?

Da, realizarea acestui vis frumos nu a implicat doar multă muncă, ci şi un efort financiar foarte mare. Din fericire, m-am bucurat de toată susţinerea şi din partea soţului meu şi ne-am pus de acord că pentru o perioadă va trebui să facem unele sacrificii financiare.

Nu am făcut un calcul al investiţiei totale – şi nu am conturat un plan clar al amortizării – pentru că The Wedding House este mai mult decât un business pentru noi, este în primul rând căsuţa noastră, unde ne-am căsătorit şi unde vrem să îmbătrânim împreună. 🙂 Faptul că am transformat-o şi într-o sursă de venit rezultă din dorinţa de a petrece mai mult timp împreună aici, independenţi, făcând ceea ce ne place – eu decoruri pentru nunţi de poveste şi el proiecte artistice.

The Wedding House - Designist (39) The Wedding House - Designist (40)

Când cineva îşi organizează nunta aici, voi creaţi şi decorul? Iar invitaţii pot fi găzduiţi în camerele casei?

Da, noi realizăm şi decorul pentru evenimentele pe care le găzduim, cu piese de decor din colecţia proprie. Practic, le oferim clienţilor un pachet compus din chiria casei, decor, plus cazare pentru miri în noaptea nunţii în camera matrimonială, Lovebirds. Avem de asemenea o camera specială, în care mireasa se poate pregăti pentru marele eveniment (Bride’s room) şi o “cameră de studiu” dedicată viitorilor miri, The Wedding Library, unde pot găsi inspiraţia pentru nunta lor de poveste studiind colecţia noastră de cărţi şi reviste de profil, care se îmbogăţeşte în permanenţă.

The Wedding House - Designist (34) The Wedding House - Designist (38)

The Wedding House - Designist (32) The Wedding House - Designist (33)

Pe unde găseşti toate accesoriile shabby ce animă fiecare colţişor al casei şi grădinii? Ce surse de inspiraţie ai avut în conturarea acestui concept?

Au fost mai multe surse de inspiraţie care au contribuit la conturarea acestui concept. În primul rând, tatăl meu, care a iubit enorm acest loc şi care este foarte petrecăreţ din fire – visa să îl transformăm în locaţie de evenimente. 🙂 La momentul acela, recunosc, eu nu eram mare fan al ideii, pentru că eram a „city-girl” şi nu îmi imaginam viaţa la ţară, într-un sat.

The Wedding House - Designist (26)

Însă am descoperit ceva care mi-a schimbat complet viziunea şi care a devenit de altfel sursa principala de inspiraţie: o revistă din UK, Country Homes and Interiors. În paginile acestei reviste am descoperit cât de frumoasă poate fi viaţa la ţară , în mijlocul naturii, şi cum poţi transforma o căsuţă simplă într-un loc cu totul special.

The Wedding House - Designist (28)

Mai mult, există o secţiune specială în revistă – Country Business – despre mici afaceri dezvoltate în mediul rural. Una dintre afacerile prezentate acolo – închiriere de mobilier şi produse de decor vintage pentru evenimente – m-a inspirat să lansez după nuntă micul meu business, Something Borrowed. Iar apoi lucrurile s-au legat foarte frumos şi au decurs natural, către lansarea propriei locaţii de evenimente „country-chic”.

The Wedding House - Designist (7) The Wedding House - Designist (8) The Wedding House - Designist (9)

Ce alte tipuri de evenimente mai poate găzdui The Wedding House? Sau îţi propui tu să mai găzduiască?

După cum spunem şi pe site, The Wedding House este o locaţie pentru evenimente… altfel. O locaţie pentru garden party-uri relaxate, romantice, country-chic. Fără fitze de ballroom, scaune îmbrăcate în huse de satin, covor roşu sau candelabre kitsch. Un loc cu cireşi, decoruri shabby-chic, limonadă, beculeţe în copaci şi zâmbete.

Un loc pentru evenimente de poveste – fie ele nunţi, petreceri aniversare, corporate etc.

The Wedding House - Designist (15) The Wedding House - Designist (16) The Wedding House - Designist (19) The Wedding House - Designist (21) The Wedding House - Designist (22)

Unde stai mai mult acum: în Bucureşti sau la nouă căsuţă? 🙂

De când am început evenimentele, petrecem mult mai mult timp la căsuţă – eu mi-aş dori ca pe viitor să locuim aici, însă momentan încă mai suntem legaţi de oraş. Aşa că încercăm să găsim un echilibru.

The Wedding House - Designist (11) The Wedding House - Designist (12) The Wedding House - Designist (13) The Wedding House - Designist (14) The Wedding House - Designist (24)

Știm că e sezonul nunților, practic, nu e zi a săptămânii în care să nu apară vreo fotografie cu voal și flori în feed-ul de facebook. Însă noi visăm un garden party relaxat aici, în care stai în șezlong sau pe balotul de paie și privești cerul: când te îndepărtezi de oraș te așteaptă atâtea stele… 🙂

The Wedding House - Designist (25)

Fotografii: Cătălin Georgescu și Nicoleta Grigore

11 Comments

  1. Miss O.

    Mi se pare foarte draguta ideea, imi place cum ati decorat, daaar lindab-ul ala de pe acoperis strica tot :(. eu as fi pastrat si peretii neindreptati pe din-afara. E doar parerea mea, sper sa nu fi deranjat.

  2. Superb! De vis!

  3. Roger

    Corect, lindab-ul m-a socat si pe mine, plus limba anglo-romana pe care o detest.
    Idee frumoasa, dar prea pretios ambalata.

  4. Rox

    Imi place la nebunie. Nimic de criticat. Ar fi bine sa fie mai multe locuri asa in Romania

  5. Awesome stuff – ador si eu stilul asta si chiar imi voi transforma si eu casa de la tara in ceva cu design similar – am plans cand am pus rigips si termopane la una dintre camere, never again!!

    Ma ajuti, te rog, cu contactul tamplarului, daca poti? Ma intereseaza pentru zona de N a capitalei, poate stiti mai multi oameni priceputi si seriosi (exclus daca bea in timpul zilei, am oroare)

  6. ana

    wow, cate produse de la Vivre 🙂

  7. ion din balon

    Totusi, daca s-a pus lindab, de ce nu s-au montat si niste parazapezi? Intreb de curiozitate, deoarece nici la casa in care stau nu s-au pus si zapada iti cade direct in cap imediat ce se inmoaie…

  8. Angela

    Lindabul si parapetii sunt doua probleme mari care ne socheaza :)). Fetelor, dati-va jos de pe tocuri, de pe fitze si puneti mana sau creierul la contributie. Proiectul este superb, ideea originala, executia impecabila. Anglo-romana in acest context este potrivita, pentru ca decorul nu este unul romanesc. Terminati cu ipocriziile si cu rautatile gratuite. Va rog sa nu fiti penibile!

  9. Andreea

    Mai Angela, mai! Lindabul ala de pe casa tipa a “dat cu mucii in fasole”, draga mea! (mai pe romaneste, ca de…) Daca acoperisul ar fi fost inchis cu tigla clasica, cu shita, cu stuf, ar fi fost opera completa, dar asa, este pentru acoperis fix ca termopanu’ pentru ferestre si usi, adica de cacao, si strica, din pacate, intregul proiect al casei, care nu e rau deloc. Crede-ma ca nu spun asta cu niciun dram de rautate, ci din experienta si din faptul ca m-am cam saturat sa vad lucruri incepute bine si terminate prost. Eu sunt arhitect de interior, iar sotul este arhitect. Stii ce a spus prima oara cand i-am aratat pagina “The wedding house”? “Aoleuuu, Lindabul ala strica tot!! Chiar nu au vazut si ei?? Sau poate au fost prost sfatuiti..?” Plus ca mai sunt si alte detalii care ar putea fi schimbate. Poate pe viitor… Sper ca esti doar o mare fana a acestui proiect si nu parte din echipa pentru ca nu imi place reactia ta total nepotrivita. Criticile constructive ridica. Nu as putea spune la fel legat de exaltarea lipsita de moderatie.

  10. Aurora

    O locatie potrivita pentru o nunta diafana in aer curat cu sunet de talanga in departare si latrat nedumerit… si cu ochi visatori o noapte intreaga, cu praf de stele in par si promisiuni de vesnicie. Ma bucur ca am norocul de a alege o asemenea locatie pentru un eveniment minunat. Felicitari!

  11. Gabriela

    Frumos tot, mai putin acoperisul..Nu inteleg cum poate cineva care comanda obloane, care inlocuieste tamplaria de PVC sa puna o tabla (plus de un rosu strident). E greu si sa gasesti tigla, dar nu mai greu decat sa gasesti ferestre de lemn… Pacat…

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed