Un hotel renăscut din ruină, în Budapesta. Sau cum salvezi o clădire emblematică pentru oraș.
În toamna lui 2014, am fost pentru câteva zile în Budapesta, la o conferință de presă ce anunța târgurile recent încheiate la Frankfurt: Christmasworld, Paperworld, Creativeworld. Așa am ajuns la Continental Hotel Budapest, i-am aflat povestea de aproape 200 de ani și ne-am minunat. Nu e chiar povestea lui Grand Budapest Hotel, în sensul că nu am descoperit istorii romantice de împărtășit, ci istoria unei clădiri emblematice a orașului, la un pas de prăbușire la începutul anilor 2000, dar din 2010 salvată exemplar. Intrarea în Continental Hotel Budapest este un moment pe care ți-l dorești prelungit, cu încetinitorul, ca-ntr-un videoclip. Edificiul ușii de la intrare, în ruină De ce, deși se numește Hotel Continental, pe frontonul clădirii apare scris Hungária Fürdő (Hungaria Bath)? Pentru că aici, încă din 1820 a fost o baie publică, pe atunci Gamperl Iron Spa. În 1838, Pesta este serios inundată, clădirea distrusă, iar după reconstrucția băii, prin 1840, oamenii încep să-i spună Hungaria (Hungária Fürdő). Baia sau, cum i-am spune azi, spa-ul, are de-a lungul timpului mai mulți proprietari și e permanent extinsă, până în 1920. În 1907 este modernizată în stilul secesiunii vieneze, are și o piscină acoperită cu sticlă, care vara putea fi cu totul descoperită. Iar în 1920, apare, pe o latură a clădirii, Continental Hotel Budapest. Într-o altă aripă, în urma demolării unei zone a băii, începe să funcționeze un teatru. În 1965, Continental Hotel Budapest încă primea oaspeți și se folosea de zone ale fostei băi, din ce în ce mai neglijate. Dar din 1980, când hotelul se închide, baia aproape se prăbușește, ca și clădirea hotelului de altfel. Lumina de la capăul tunelului începe să se vadă prin 1996, când o companie internațională cumpără clădirea hotelului și a fostei băi. O bună parte a băii nu a mai putut fi salvată, însă hotelul a fost restaurat respectând la detaliu vechile planuri și materiale. Totul a fost făcut și sub supravegherea comisiei pentru protecția arhitecturii orașului și a Oficiului Național pentru Patrimoniu. Hotelul a fost redeschis în 2010, iar lucrările au fost conduse de arhitecții Péter Hegedűs și Péter Vékony. La un an de la deschidere câștigă Best City Hotel Award, iar premiile pentru reconstrucție și dezvoltare încep să curgă. 🙂 Holul și cafeneaua Art Deco sunt senzaționale. Și, da, chiar ne-am băut cafeaua aici. 🙂 Cafeneaua se află la etaj, chiar deasupra holului De ce am reveni aici? Pentru că am fi extrem de aproape de centru (se ajunge foarte ușor și cu metroul de la aeroport – stația de metrou e la 5 minute de hotel) și ne-ar bucura din nou intrarea în acest film monumental, extrem de expresiv, în care lumina din lobby sau grădina interioară te transportă într-o serenitate arhitecturală de care e nevoie. În plus, pe acoperișul hotelului te așteaptă încă o oază verde cu piscină, nemaipunând la socoteală spa-ul din hotel. Vedere aeriană a grădinii și piscinei de pe acoperișÎn grădina interioară ne-a plăcut pictura murală ce dădea alte proporții spațiului și îl ancora undeva în 1900, când a început totul. Prețul pentru o cameră dublă/noapte, pentru aprilie, de exemplu, începe de la 116 euro. Și nu uita să încerci savoarea locală și în restaurantul de la parter. Mai multe despre istoria hotelului afli de aici și aici. Stay tuned, după vizita încărcată de istorie la Continental Hotel Budapest, vă inițiem curând într-un Design Trip în Budapesta. Va urma. 🙂 Despre un alt hotel-monument istoric, din Polonia, care a fost de curând transformat spectaculos citești aici. Fotografii: prin Continental Hotel Budapest |