Alchemia: galerie alternativă și hub cultural

Am ajuns la Alchemia la nici o lună după deschidere, iar felul în care am descoperit locul din București “despre care trebuie să știi” e o mică poveste în sine. Aveam o întâlnire cu arhitecți și oameni de comunicare, iar în timpul discuției, s-a ajuns inevitabil la: lipsa unor spații cu adevărat alternative din București, unde pot fi organizate de la evenimente culturale la lansări de produse, evenimente de design, fashion, petreceri tematice, concerte etc.

Alchemia - Designist (4)

Prietena noastră, PR și partener într-o agenție de comunicare, ne spune: trebuie să mergeți într-un loc, care încă nu există, dar are deja peste 600 de fani pe facebook, și e central, nu o hală la marginea orașului. Recunoaștem că ne-am blocat 🙂 Prin urmare, în ianuarie 2013, când Alchemia încă nu exista, avea peste 600 de fani care o voiau cât mai repede gata! Noi am fost în februarie, am văzut și ne-a plăcut mult.

Alchemia - Designist (5)

Am și hotărât ca ediția a doua a târgului de design românesc Made in RO (care se va întâmpla pe 25 și 26 mai) să aibă loc aici, la Galeria Alternativă de pe Calea Moșilor nr. 95 – adică la nici 10 minute de Universitate. Pe site-ul Alchemia și pagina de facebook veți fi la curent cu toate evenimentele care se întâmplă și artiștii care expun în spațiul galeriei.

Alchemia - Designist (6)Candelabru-instalație din zona barului

Pentru noi, Alchemia este un spațiu urban și cultural complex – are și chimie, și magie. E prezent în miezul lucrurilor faine care se întâmplă în București, dar se recompune într-un ansamblu de sine stătător, care știe să-ți servească combinația smart & friendly când tot ce vrei să ți se întâmple e o cafea nu în Centrul Vechi, ci mai degrabă un vin bun și o șuetă în așteptarea unei piese de teatru… sau pur și simplu, cu ochii pierduți pe pereții plin de tablouri și tavanele înalte, cu stucaturi, ale unui loc frumos.

Alchemia - Designist (31)

Despre ce înseamnă Alchemia și cum a apărut acest concept ne-a povestit Dragoș Farmazon, fondatorul și directorul Galeriei.

La începutul lui decembrie 2012, primeai cheile casei de pe Calea Moșilor 95. Ce a urmat din acel punct, având în vedere că după o lună și jumătate ai lansat Alchemia?

A fost o întreagă nebunie. Planuri. Oferte. Discuții. Colaborări. Parteneriate. Muncă fizică. Iar planuri. Idei de amenajări. Totul se întâmpla într-un ritm nebun. Cred că inclusiv în noaptea de revelion îmi refăceam în cap liste de to do

Alchemia - Designist (3)În bar stăteau lucrările artistului Dorel Topan. Cum expozițiile se schimbă constant la Alchemia, suntem curioși ce vom descoperi acum.

Alchemia - Designist (1)

Când ai creat conceptul Alchemia, ce repere aveai în minte, la ce coordonate culturale, artistice, urbane te gândeai?

În primul rând, e de menționat că nu îmi aparține în totalitate conceptul. M-au ajutat mult Anca, logodnica mea, și Ștefan, fratele meu. Apoi, desigur, părinții noștri. Ne-am plimbat mult, eu și Anca, anul trecut. Am împrumutat câte ceva din fiecare loc în care am fost. Ideea de spațiu dedicat relaxării am “prins-o” din Thailanda. Energia locului are legătură cu Berlinul. Iar eleganța spațiului și designul “curat” sunt legate – fără îndoială – de ceea ce ne-a plăcut în Zürich și Viena.

Alchemia - Designist (9) În galerie, unde poți sta să te relaxezi la o cafea sau un pahar de vin

Alchemia - Designist (10)

În ce stadiu ați găsit spațiul și ce modificări i-ați adus?

Din fericire, la capitolul acesta, nu am avut foarte mult de lucru. Am închiriat o casă care era deja renovată. Noi am adus “atingerea” de contemporan. Spre exemplu, am înlocuit toate lustrele cu creații unicat, semnate de Raluca Ghideanu. Apoi au mai fost și detaliile tehnice: am montat sisteme profesionale de securitate, iluminat și sonorizare. Tot noi am desenat și proiectat mobilierul interior.

Alchemia - Designist (14)Perspective cu instalații, tablouri și decorațiuni ce dau dependență: sau semnul că din orice unghi ai fotografia un spațiu frumos, iese bine 🙂

Alchemia - Designist (17)

Cu cine ai lucrat pe partea de design interior? Din ce materiale au fost realizate instalațiile pe care le vedem?

De lămpi s-a ocupat, cum am spus deja, Raluca Ghideanu. A lucrat exclusiv cu materiale recuperate și reinterpretate. Încurajăm mult această formă de artă. La zona de design interior am lucrat noi trei: Eu, Anca și Ștefan. Fiecare din noi are competențe într-o mai mare ori mai mică măsură în domeniu. Ștefan este anul V la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”. Anca a terminat un master în gândire creativă la Londa. Eu sunt critic de artă.

Alchemia - Designist (16)Am regăsit la Alchemia și scaunele Snowboard, create de arhitectul Justin Baroncea

Alchemia - Designist (12)Lucrările expuse în această zonă sunt semnate de artistul Anghel Negrean.

Alchemia - Designist (15)

Cât cântărește, din experiența ta, aspectul unui spațiu, detaliile lui pentru o galerie alternativă, unde se întâmplă multe dintre manifestările cultural artistice din oraș?

Enorm. Până la urmă, oamenii nu vin la noi pentru că s-au terminat galeriile și cafenelele din oraș. Oamenii vin la noi pentru că se simt bine. Desigur că este extrem de important programul de evenimente. Însă ambianța generală contează și ea enorm.

Alchemia - Designist (29)În hol la Alchemia. Toate lămpile spectaculoase, din materiale reciclabile sau reconvertite, sunt semnate Raluca Ghideanu.

Alchemia - Designist (27)

Cum se vede, pentru voi, Alchemia la 2 luni de la lansare? Noi am zice că deja e percepută ca un hub artistic, cultural.

Pentru ceilalți nu știu cum e. Pentru mine, Alchemia este o pasiune în care investesc necontenit energie și timp. Și este o casă. Asta aș vrea să fie pentru toți ceilalți. Alchemia trebuie să fie pentru fiecare dintre cei care îi trec pragul o casă unde își invită prietenii. Sau unde citesc în liniște. Unde văd o piesă de teatru sau o expoziție. Unde ascultă muzică bună și, mai nou, unde pot sta, liniștiți, la un film.

Alchemia - Designist (22)Când am ajuns noi la Alchemia, tocmai avea loc expoziția ilustratoarei Alina Filipoiu.

Alchemia - Designist (23)Sunteți deja foarte prezenți pe scena evenimentelor din București. Chiar dacă nu v-au călcat încă pragul, oamenii știu de voi. Cum alegeți (pe ce criterii) evenimentele care se întâmplă la Alchemia, mai ales că vorbim și de expoziții, petreceri tematice, concerte, piese de teatru, lansări?

Alesul evenimentelor este o procedură laborioasă. Un grup de aproape 85 de experți în varii domenii – români sau străini – ne consiliază în permanență. Glumesc 🙂 Alegem evenimentele cu inima. Și cu mintea deschisă. Pentru că, nu-i așa, Alchemia este locul în care se întâmplă, se văd și se ascultă lucrurile despre care vrei să știi.

Alchemia - Designist (30)Ne plac sculpturile metalice ce parcă cresc din podea și ilustrațiile Alinei, firește.

Alchemia - Designist (19)

Se vorbește destul și la noi de spații alternative, destinate industriilor creative, de acest mix atât de căutat între arte și evenimente urbane de calitate. În realitate, există foarte puține astfel de spații, în care chiar simți că artele și evenimentele culturale se pot consuma și la cafea sau la un vin bun cu prietenii înaintea unei piese de teatru. De ce a durat atât pentru ca acest tip de spațiu să apară și să funcționeze pe toate aceste paliere?

Din teamă, probabil. Trebuie să recunosc: ideea asta mi se pare nebună până și mie. Nu pentru că nu cred în ea, în sine. Ci pentru că este extrem de greu să supraviețuiești într-o piață dominată în continuare de cafenele de fițe. E greu să convingi lumea să asculte jazz când e la modă Inna. Și e greu să convingi lumea că e bine să vadă un teatru când la mall sunt comedii ușoare. Noi credem însă că se poate. Și că Bucureștiul are și el, deja, masa critică necesară de oameni de calitate.

Alchemia - Designist (18)

Cum te simți tu în București și ce ai schimba, mai ales pe partea de spații și soluții alternative?

Ah. Aș schimba mult. Cum? Veniți la Alchemia și vedeți. Asta aș face: mai multe spații cu, pentru și despre oamenii frumoși.

Alchemia - Designist (7)Aceasta e casa pe care o căutați! Atenție însă, programul s-a modificat: puteți veni la Alchemia în fiecare zi între 12.00 și 20.00, iar când sunt anunțate evenimente, programul se prelungește.

Alchemia - Designist (8)Casa de pe Calea Moșilor 95 a fost construită undeva între 1800 și 1846. Pe planul Borroczyn, din 1846, ea figurează ca aparținând unui anume Voțopolu (probabil negustor grec). La 1911 însă, proprietatea aparținea deja moșierului Săbăreanu.

Care sunt, în momentul de față, planurile voastre cu bătaie scurtă, dar și cu bătaie lungă pentru Alchemia?

Bătaie scurtă: Academia Alchemia – cursuri de tot felul, seminarii, workshop-uri.
Bătaie lungă: Tabăra de creație Alchemia.

Alchemia - Designist (33)În timpul discuției cu Dragoș, fotograful nostru a apăsat pe buton 🙂

Fotografii: Alex Boghian

Toate drepturile asupra fotografiilor și textului aparțin designist.ro.
Orice reproducere sau preluare nu poate fi făcută decât cu acordul nostru.

All rights reserved.

35 Comments

  1. Fain locul, asteptam cat mai des propuneri de acest fel!

  2. […] se va desfășura la Galeria ALCHEMIA (Calea Moșilor nr. 95, zona Armenească), un spațiu în centrul Bucureștiului, decorat artistic […]

  3. […] se va desfășura la Galeria ALCHEMIA (Calea Moșilor nr. 95, zona Armenească), un spațiu în centrul Bucureștiului, decorat artistic […]

  4. […] se va desfășura la Galeria ALCHEMIA (Calea Moșilor nr. 95, zona Armenească), un spațiu în centrul Bucureștiului, decorat artistic […]

  5. […] se va desfăşura la Galeria ALCHEMIA (Calea Moşilor nr. 95, zona Armenească), un spaţiu în centrul Bucureştiului, decorat artistic […]

  6. […] Made in RO – Târg de design românesc, pop-up shop al Romanian Design Week | Ginger Group on Alchemia: galerie alternativă și hub cultural […]

  7. […] […]

  8. […] Una ca Luna a creat pentru Made in RO o ie de Făgăraş, din 9 farfurii pictate cu motive tradiţionaleDesignist on Alchemia: galerie alternativă și hub cultural […]

  9. […] se va desfășura la Galeria ALCHEMIA (Calea Moșilor nr. 95, zona Armenească), un spațiu în centrul Bucureștiului, decorat artistic […]

  10. […] de design românesc, cu tema Motive tradiţionale în designul contemporan. Târgul a avut loc la Galeria Alchemia (Calea Moşilor nr. 95) şi a închis seria de evenimente din cadrul Romanian Design […]

  11. […] se va desfășura la Galeria ALCHEMIA (Calea Moșilor nr. 95, zona Armenească), un spațiu în centrul Bucureștiului, decorat artistic […]

  12. […] care au pregătit evenimente dedicate fotografiei. Pe harta noastră mai sunt și Acuarela, Alchemia, ale căror povești le știți deja pe de Designist, și Urbanesc, care găzduiește o expoziție […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed