Acuarela, bistroul de arte şi idei frumoase de pe strada Polonă

Update iunie 2020:

An de an, la Acuarela se mai schimbă câte ceva. Cu siguranță, ai văzut și tu de-a lungul timpului :). Anul acesta, la Acuarela și-a găsit loc Pisica Pătrată, desenată la Imbold anul trecut, au refăcut pontoanele și zonele acoperite din lemn, au plantat mentă, busuioc, lavandă, zmeură… Au instalat canapele-cadă, umbrele noi și s-au concentrat pe detalii, ca întotdeauna.

“Pandemia ne-a pus pe gânduri, așa că în mai ne-am apucat de grădinărit și de reamenajat terasa, ca în fiecare sezon. 1 iunie 2020 a fost ziua în care am simțit că deschidem pentru prima dată. Am pregătit băuturi artizanale cu florile din grădină: soc, caprifoi, flori de tei, petale de trandafiri, lavandă, iar noile cocktail-uri urmează să apară în meniu în curând. Așteptăm soarele mai des, de curcubeu ne ocupăm noi!”, ne spune echipa Acuarela.

————————————-

Acuarela este, pentru noi, acel loc din oraş care contrazice iremediabil proverbul “La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Ba să te duci, insistăm noi, pentru că oricât de fain ţi-o vom prezenta în cele ce urmează, te asigurăm că o vei descoperi pe cont propriu cu siguranţă altfel. Pentru că sunt prea multe detalii frumoase care ţi se vor arăta în alte contexte & conexiuni; pentru că aici mai multe mâini creative şi de artişti potrivesc, personalizează şi rearanjează constant lucrurile; pentru că timpul la Acuarela trece mai colorat şi lasă urme mereu noi în decor, dar şi în experienţele tale.

Acuarela - Designist (19)Bistroul de arte de la parter, pentru nefumători, sau unde am băut primul ceai 🙂

Acuarela - Designist (16) Acuarela - Designist (17)

Ce este Acuarela? Am spune că în casa de pe strada Polonă numărul 40 se întâmplă mai multe lucruri în acelaşi timp. La parter se află Imbold Galeria, iar la mansardă Acuarela – bistro de arte, o mansardă din care nu mai vrei să pleci. Mai nou, Acuarela înseamnă şi o terasă cum nu am mai văzut în oraş.

Acuarela - Designist (20) Acuarela - Designist (21)Pernuţă din hârtie reciclată şi multe detalii boeme, cu fundal de cărămidă

Acuarela - Designist (36)

Poate cel mai important lucru de spus despre acest loc este că e un concept în sine, dezvoltat de Hello Menthol, un hub relaxat, unde la o cafea poţi întâlni printre cei mai faini şi creativi oameni din oraş, cu care să petreci mai pe seară la un concert sau la o piesă de teatru pe o anumită vibraţie, acea undă pe care nu o regăseşti uşor în afara cercului tău intim. Dar mai bine vă povestim cum s-au legat pentru noi lucrurile cu acuarele, pensule şi un pahar de vin într-o seară de martie.

Acuarela - Designist (4) Mansarda Acuarela

Acuarela - Designist (5) Acuarela - Designist (6)

Auzisem de Acuarela  pe la începutul lui martie, bistro-ul de arte deschizându-se oficial la sfârşitul lui ianurie (2013). Şi cum laudele curgeau am zis să nu ne ducem cu sacul, motiv pentru care abia am putut duce tot ce ni s-a întâmplat în cele 4 ore petrecute în mansardă. Am început prin a-i asculta pe Avishai Cohen, înregistrări din concerte, ca să aflăm câteva zile mai târziu că urma să vină, în premieră, în concert la Sala Radio!

Acuarela - Designist (10)

Acuarela - Designist (7)

Acuarela - Designist (14)

Cum am petrecut?

La o masă vecină, fotograful nostru, Alex Boghian, îl identifică pe proprietarul unei case frumoase pe care tocmai o fotografiase şi pe care ţi-o vom prezenta şi noi în curând pe Designist. Îl cunoaştem şi noi pe proprietar, care la rândul lui ne face cunoştinţă cu Alexu Toader, unul dintre ownerii Acuarela, iar Alexu ne poartă instant în galeria Imbold, de la parter, unde îi cunoaştem pe arhitecţii de la Furnitubes (care atunci îşi pregăteau expoziţia) şi pe creatorii Wamps, care la Made in RO, târgul de design românesc pe care îl pregătim pe 25 şi 26 mai la Galeria Alchemia, în cadrul Romanian Design Week, vor lansa în premieră o colecţie de lămpi cum vă asigurăm că nu aţi mai văzut! 🙂

Acuarela - Designist (1) Acuarela - Designist (2) Acuarela - Designist (3)

Totul s-a legat, cum spuneam, în acea seară de martie, cu acuarele deschise pe masă şi jazz pe fundal. Am spune că Acuarela e şi o stare, o stare care, cum îmi spunea Alexu, şi-ar dori să atragă acei oameni care o caută, care au nevoie să se hrănească cu un anumit tip de relaxare, pe vibraţii faine: un loc pentru cei care ştiu că o anumită muzică, concert ori piesă de teatru vin cu emoţii ce te fac să vezi instant sensul vieţii parcă mai clar sau măcar altfel decât până atunci.

Acuarela - Designist (11)

Acuarela - Designist (12)

Acuarela - Designist (9)

Unde mai pui că atmosfera familială te învăluie oriunde te-ai uita. Vei vedea cel puţin o faţă cunoscută “de undeva”, discuţiile se vor lega în drum spre bar sau… spre baia de la parter, cineva se va ridica să danseze pe ritmuri de bossa nova şi apoi îşi va relueta şueta cu prietenii, o voce din decor va completa vocea solistului din concert. Nu există o reţetă a fericirii şi nici a momentelor faine, pur şi simplu se întâmplă.

Şi se pot întâmpla pentru că Acuarela însăşi implică o familie care nu a uitat să viseze: Alexu Toader a construit aceste bistro de arte, pe lângă implicarea agenţiei Hello Menthol, împreună cu familia lui: Andrei (fratele său, care e artist), Aura şi Dan Toader (părinţii lui). În dimineaţa şedinţei noastre foto, Aura ne-a povestit cum pasiunea lui Alexu pentru obiecte vechi a început să se manifeste din adolescenţă: aducea acasă toate oalele ceramice salvate de la bunici. 🙂

Acuarela - Designist

Acuarela - Designist (26)Nu puteam uita de Jerry, care veghea pe terasă 🙂

Idei fine cât cuprinde!

Am făcut sedinţa foto la mijlocul lui aprilie, într-o sâmbătă, când la o cafea şi mai lungă am povestit cu Alexu despre toate lucruşoarele din decor. Întorcând pe toate părţile valize vechi, unele cu numele călătorilor încă scrise pe etichetele din piele, veioze cu aer interbelic, goblenuri cusute de bunica, afişe de protecţia muncii din Epoca de Aur, cărţi vechi, ceainice şi perne colorate, am vrut să ştiu dacă e un vânător de comori prin ruine.

Acuarela - Designist (13) Acuarela - Designist (15)

Acuarela - Designist (8)

Alexu a fost, ce-i drept, şi prin fabrici care erau dărâmate în timp ce el ieşea cu ultimele piese care nu mai interesau pe nimeni, însă nu e un vânător. Mai degrabă un călător care a vrut să pună deoparte lucrurile pe care pur şi simplu nu le putea vedea aruncate la gunoi. O parte din piesele din Acuarela vin şi de la Counting Crows Cafe & Hostel, un loc care nouă ne-a plăcut foarte mult, dar care din păcate acum nu mai există, decât cu spiritul reintegrat în Acuarela 🙂

Acuarela - Designist (34)

Canapelele şi scaunele au fost pictate de prieteni artişti, multe din lămpi sunt create de alţi prieteni care şi-au descoperit talente ascunse în timpul lucrărilor de renovare şi amenajare a casei de pe strada Polonă nr. 40. Ai senzaţia că ai intrat într-un bistro atelier, iar artiştii în rezidenţă sunt pe undeva prin mansardă sau pe terasă, pun o muzică, mai discută la cafea, dar se pot întoarce oricând la treabă. Spre exemplu, nici un scaun nu a rămas nepersonalizat, peste patină sau peste suprafaţa cea nouă cineva s-a exprimat colorat!

Acuarela - Designist (25)Baia, invitaţie la perspective ingenioase 🙂

Acuarela - Designist (23) Acuarela - Designist (24)

Iar dacă vă întrebaţi cât a durat concretizarea Acuarela, e vorba de doar 3 luni, în condiţiile în care casa se afla într-o stare deplorabilă: în fotografiile “before” arătate de Alexu se vedeau podele de pământ şi pereţi foarte deterioraţi. Imbold Galeria a fost deschisă în decembrie 2012, iar Acuarela bistro de arte la sfârşitul lui ianuarie 2013.

Acuarela - Designist (22)Memorabilia!

Acuarela - Designist (37)

Terasa cea nouă

Vă spuneam că putem garanta că vizita voastră aici va fi diferită de a noastră. Şi o putem garanta din proprie experienţă! E de ajuns să nu treci o săptămână pe la Acuarela şi lucrurile se văd altfel. Dacă la mijlocul lui aprilie am realizat sedinţa foto, la începutul lui mai am revenit pentru a fotografia terasa. Care terasă arată fenomenal, o punem pe locul 1 în ce priveşte designul unei terase urbane 🙂

Acuarela - Designist (27)Cea mai frumoasă terasă din oraş!

Acuarela - Designist (28) Acuarela - Designist (29)

Mai mult, expoziţiile la Imbold Galeria se ţin lanţ, artiştii, ilustratorii şi designerii expuşi aici merită cunoscuţi, iar de pe 17 mai se deschide expoziţia Bucureştiul Optimixed, pe care o poţi vedea până pe 23 mai, în cadrul Romanian Design Week (mai multe despre eveniment aici).

Acuarela - Designist (30)

Acuarela - Designist (31)

Pe această terasă, care nu arăta deloc aşa, am stat şi în aprilie şi aici le-am cunoscut pe creatoarele Iutta, ale căror genţi superbe din piele cu motive tradiţionale urmează să le admiri şi să le iei acasă de la târgul de design Made in RO, pe 25 şi 26 mai.

Acuarela - Designist (32)

To be continued…

La Acuarela am cunoscut oameni foarte frumoşi şi ne place să credem, aşa cum îşi doreşte şi Alexu, ca aceasta este karma locului: un bistro de arte pentru oamenii care au ceva de spus în oraş, şi o fac relaxat, cu personalitate şi subtilităţi fine. Aşa cum ne dorim să fie viaţa în fiecare zi! 🙂

Acuarela - Designist (33)

Fotografii de Alex Boghian

Toate drepturile asupra fotografiilor și textului aparțin designist.ro.
Orice reproducere sau preluare nu poate fi făcută decât cu acordul nostru.

All rights reserved.

12 Comments

  1. Splendid!

  2. Alex Geist

    Bestial localul. Imi pare rau ca nu ajung prin Bucuresti, dar ar fi un lcoal pe care l-as frecventa zilnic!

  3. […] de companii) care au pregătit evenimente dedicate fotografiei. Pe harta noastră mai sunt și Acuarela, Alchemia, ale căror povești le știți deja pe de Designist, și Urbanesc, care găzduiește o […]

  4. Gabriel

    Best place in town

  5. oricare

    “ownerii” chiar nu exista un echivalent in limba romana, va este rusine cumva de propia voastra limba

  6. coricreata

    Lovely and cozy

  7. […] Acuarela, bistroul de arte şi idei frumoase de pe strada Polonă, am mai scris aici și cu siguranță nu putea lipsi din această selecție pentru că se potrivește perfect. […]

  8. […] Polonă 40   Sursă foto: Designist […]

  9. […] 31 mai, la Acuarela (str. Polonă, nr. 40), cât e ziua mai luminoasă, de la 12:00 până la 18:00 Fundația PACT te […]

  10. […] Olari, în curtea casei Dr. Petre Pavelescu, vara asta s-a deschis Plastilina, sora mai mică a Acuarelei. Plastilina înseamnă amenajarea curții și a grajdurilor din cărămidă ale casei construite la […]

  11. Mirela

    Daca tot atragi atentia despre cum se exprima ei, fii si tu atent la felul cum te exprimi…pune virgulele acolo unde trebuie si semnul intrebarii la sfarsit.

  12. Flori din calimara

    Foarte frumos, într-adevăr. A fost o încântare să cunosc acest loc.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed