B.sorted: biroul în care mix&match-ul face legea în decor

Continuăm serialul birourilor creative din România cu un nou spațiu designist, amenajat în București. Responsabilă de mix match-ul ludic și ingenios al decorului este echipa dotKa, formată din designerul de interior Dana Kallo și arhitectul Alexandra Barbu.

Biroul B.sorted a fost compartimentat și personalizat de la zero de Alexandra și Dana. Au câștigat proiectul în urma unui pitch la care au participat birouri de arhitectură și design din România și Olanda. Asta pentru că B.sorted face parte dintr-un grup de firme active și în România, și în Olanda, care se ocupă cu managementul licențelor software.

cosmindragomir.info Scările-amfiteatru, prevăzute și cu spații de depozitare, pe care echipa B.sorted le folosește și pentru proiecții de film afterhours. cosmindragomir.info

Ne-am amintit cum, în urmă cu doar câteva luni, am primit o invitație la un eveniment ce avea loc aici. Nu am ajuns, iar gândul la fotografia atașată invitației, care indica clar un nou spațiu altfel, inedit, ne-a bântuit până când am stat de vorbă cu echipa Dotka, bucuroși că am dat de cap, în sfârșit, misterului locului frumos.

Povestea amenajării biroului B.sorted în interviul de mai jos.

cosmindragomir.info

Cum aţi început acest proiect şi cât de mari au fost intervenţiile asupra spaţiului?

Vara trecută i-am întâlnit pentru prima dată pe Mark, Bogdan şi Gabriela de la compania B.sorted. Ne-au povestit câte ceva despre munca lor în domeniul managementului de licenţe software şi despre grupul de firme care include B.sorted, activ în România şi Olanda. Astfel, am aflat că sunt pe cale să îşi mărească echipa şi sunt în căutarea unui nou sediu care să îndeplinească nişte condiţii inedite.

Clădirea aleasă, situată pe Str. Chiparosului în zona Pieţii Alba Iulia din Bucureşti, recent construită şi cu o arhitectură contemporană, era favorabilă unor birouri noi, atipice, pe măsura brief-ului întocmit.

Au fost consultate mai multe birouri de design interior din România şi Olanda şi, după o serie de pitch-uri oferite de fiecare invitat în cadrul unui miniconcurs de idei şi soluţii, B.sorted a decis în favoarea noastră.

Provocarea a fost interesantă cu atât mai mult cu cât cele două niveluri închiriate, parter şi demisol, nu erau încă finisate. Astfel, am avut posibilitatea să compartimentăm întregul spaţiu, să poziţionăm scara şi supantele peste zona cu înălţime dublă şi, bineînţeles, să ne jucăm cu finisajele.

cosmindragomir.infoPlaca de beton aparent a plafonului a fost vopsită alb lucios, iar cablurile trase prin paturi de cabluri aparente viu colorate: soluția pentru înălțimea mică a spațiului.

cosmindragomir.info

cosmindragomir.infoScreen Shot 2015-04-22 at 18.39.33Divanul de sub scară

Screen Shot 2015-04-22 at 18.02.00Soluție ingenioasă de personalizare a balustradei scării!

Care a fost conceptul proiectului şi cum se reflectă activitatea B.sorted în decorul creat?

Proiectul B.sorted a stat mereu sub semnul… timpului. Practic, pentru finalizarea conceptului am avut la dispoziţie 2 săptămâni, iar munca efectivă în şantier a avut un termen de doar 2 luni!

Conceptul care a stat la baza tuturor cerinţelor lor a fost unul centrat pe flexibilitate şi munca într-o echipă de tineri specialişti. Inspiraţi de branduri ca Google, Facebook, Twitter sau Skype, B.sorted a adăugat birourilor neconvenţionale un nou atribut: niciun angajat nu are o poziţie fixă. În acest fel, o cerinţă provocatoare a fost ca orice spaţiu din interor sau exterior să devină un potenţial loc de lucru, de discuţie sau de relaxare, recreere şi inspiraţie.

Conceptul propus s-a dezvoltat în jurul ideii de Mix&Match. Această abordare ne-a condus firesc spre un look jucăuş şi optimist, ce stimulează creativitatea şi munca în echipa. Spaţiile izolate destinate lucrului individual (birouri, “quiet rooms”) sunt alternate cu zone deschise pentru lucrul în echipă (canapele, scări-amfiteatru, cabine, bar etc.) sau spaţii de relaxare (divan, sala de mese, zona de jocuri, terasa etc).

La B.sorted mixul a cuprins totul: stilurile, materialele, culorile, mobilierul şi accesoriile. Am folosit deopotrivă mobilier unicat, realizat local în ateliere româneşti, dar şi piese aduse pe comandă din UK sau China.

Fun fact: Fără a fi un scop declarat, şi în munca de pe şantier s-a aplicat conceptul mix&match! Câţiva membri ai echipei B.sorted, dornici să vadă birourile cât mai repede finalizate, s-au infiltrat printre muncitori, tâmplari şi designeri şi au dat o mână de ajutor la montatul mobilierului şi al decoraţiunilor. Ca să nu mai spunem că, în noaptea de dinaintea predării, au fost prezente şi familiile sau prietenii pentru un supliment de energie, pizza sau susţinere! 🙂

cosmindragomir.infoCovorul tradițional din zona recepției a fost lucrat manual de Maria Mihalachi, din Neamț.

4Bsorted - Bucuresti - DesignistPeretele despărțitor dintre cele două zone de întâlniri e pliabil și are și rol de tablă de scris.cosmindragomir.info Peretele din zona de ședințe a fost finisat cu vopsea ce imită rugina. Iar tablourile sunt semnate de artiști români.cosmindragomir.info

6Bsorted - Bucuresti - DesignistCabine fonice pentru discuții private

Screen Shot 2015-04-22 at 18.34.49

Care au fost cele mai dificile părţi ale implementării proiectului?

Au fost câteva probleme tehnice datorate caracteristicilor de construcţie ale clădirii (de pildă: înălţimea mică a demisolului sau ecoul spațiului), la care a trebuit să venim cu soluţii inovatoare, funcţionale şi rezonabile din punct de vedere financiar.

Lipsa înălţimii corespunzătoare a fost tratată pe de o parte prin renunţarea la plafonul suspendat; pe de altă parte, am vopsit direct placa de beton cu vopsea specială lucioasă albă și am tras cablurile prin paturi de cabluri aparente, viu colorate.

Iată cum am eliminat ecoul: am ales un material atipic pentru zona de birouri – din așchii de lemn cu liant de ciment (Heraklith de la Knauf), şi am propus o placare tot de tip mix&match: cu 2 grosimi de plăci, 3 dimensiuni şi 4 culori. Materialul a fost astfel prelucrat în totalitate pe şantier, pentru a reduce costurile şi a ne încadra în buget. Această împâslitură de aşchii lemnoase aduce, pe lângă ambientul sonor adecvat activităţii, un plus estetic datorită materialului natural.

2Bsorted - Bucuresti - Designist cosmindragomir.infoPlăcuțe de diverse culori și grosimi, din așchii de lemn cu liant de ciment – un material atipic pentru birouri (Heraklith), tăiat și îmbinat în formula mix&match pe șantier. O soluție practică și economică pentru proprietățile fonice ale spațiului de lucru.
cosmindragomir.info

cosmindragomir.info 3Bsorted - Bucuresti - DesignistDe unde vin piesele şi finisajele amenajării?

Toate birourile, piesele de depozitare, cabinele colorate, placarea scărilor-amfiteatru din continuarea scării metalice, divanul de sub scară, canapeaua curbă din zona recepției, barurile interioare şi exterioare, mobilierul de bucătărie au fost executate de către Meranti Studio, după schiţele noastre.

Scaunele de birou au fost achiziţionate de la Herman Miller (UK) prin Padma, scaunele de exterior sunt de la Intro, mobilierul tip cafenea de la Sensio.

Mocheta din birouri vine de la Floor4all, şi toată vopseaua, inclusiv cea care imită rugina, de la Benjamin Moore.

Accesoriile au fost în cea mai mare parte realizate la comandă, tablourile din zona amfiteatrului sunt realizate de tineri artişti români, măsuţele de lemn (din zona recepției) de un artizan de pe lângă Curtea de Argeş, iar covorul rustic (tot din recepție) e realizat manual de Maria Mihalachi, din Neamț.

Echipa B.sorted s-a mutat în noul sediu la sfârșitul lui 2014 şi suntem fericite că se simt inspiraţi la muncă. Se simt atât de acasă în acest loc prietenos, încât vinerea după program organizează seri de film pe treptele amfiteatrului. 🙂

1Bsorted - Bucuresti - DesignistTerasa, cu scaunele designerului Konstantin Grcic, prin Intro

Fotografii: Cosmin Dragomir

One Comment

  1. Mi-a placut tare mult conceptul de “niciun angajat nu are o poziţie fixă”, iar apoi implementarea acestuia care, asa cum reiese din imagini, a fost una de succes. Felicitari echipei de proiect!

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog