Așa cum întâlnirea cu un om îți dă un anumit flux energetic, la fel ni se întâmplă și cu casele pe care le vizităm. În apartamentul în care (aproape) locuiește designerul și iubitorul de tot ce-i frumos Anda Roman, am avut o experiență terapeutică totală: mai întâi se așterne o liniște, apoi o stare de bine dată de lucrurile vechi vindecate prin coabitarea cu cele noi și o voce eterică, ca și cum te-ai afla în fața unei zâne din basm, care îți spune că îți va îndeplini trei dorințe.

Senzația este cea a unui univers format din aer, pădure, văzduh și cer. Îți stârnește o emoție, o stare. Nu e doar pentru locuit, confortabil și atât. Mergi pe firul său narativ și îl citești pagină cu pagină, ca pe o carte. Este protejat de o zebră, care știm că va trezi câteva reacții puternice. Stați, nu vă grăbiți să trageți concluzii! Suntem abia la începutul poveștii. Și trebuie citită până la capăt.

Dragă Anda, poate o să ți se pară curioasă întrebarea… Dar cine locuiește aici? Întreb pentru că apartamentul, deși are tot ce-i trebuie, pare mai degrabă un apartament pentru oaspeți, fără cărți și acele obiecte lăsate “în drum”, ca să ne fie la îndemână…

Anda Roman: Întrebarea vine ca o provocare. Eu aş vrea să locuiesc aici. Este spaţiul ideal pentru mine în acest moment. Dacă ar avea şi o grădina, ar fi heaven, ceea ce nu se poate încă pe pământ. 🙂

Este aproape de Ideea de Frumos. Spun “aproape”, pentru că nu am apucat să locuiesc cu tot tribul acolo. Aşadar de aceea este oarecum gol. Gol de obiecte inutile, de o aglomerare de obiecte. Conţine numai şi numai ceea ce este necesar (nu are televizor, ha!) şi numai obiecte care îmi plac enorm. Aici nu există obiecte “aşa şi aşa”, obiecte “călduţe”, obiecte reziduale. Este un spaţiu curat, care îmi dă o stare de uşurătate şi claritate.

Aş vrea să îl pot menţine aşa. Aşa sunt astăzi: mult mai simplă decât obişnuiam să fiu.  Am înţeles că grămezi de lucruri (frumoase sau hmm) pot deveni un factor de stres, pot produce blocaje. Planul este să ne mutăm aici.  Vreau să golesc casa în care locuim acum, care nu mă mai reprezintă deloc (poate doar mansarda mai seamănă cu mine) şi să o restaurez. Fiind un proces îndelungat, ne-am propus să ne mutăm pe perioada renovărilor în acest apartament. Mai am de convins doi copii şi gata. Și să adaptez camera fiicei mele nevoilor ei. Vor apărea câteva accente roz în camera alb negru.

Am început prin incursiuni scurte aici, în care am făcut prăjituri în bucătărie. Am avut şi adunări de prieteni. Toată lumea se simte foarte relaxată. E o energie bună aici. Tot ce mai am de adus sunt hainele (o selecţie foarte dură), periuţa de dinţi şi un munte de cărţi.

Mai bine un cap de zebră decât un televizor?

Anda Roman: Mie mi-a plăcut enorm capul ăsta de zebră. Am “intervievat” furnizorul nostru din Paris despre provenienţa ei. Am vrut să mă asigur că zebra aceasta n-a fost vânată cu preţul capului ei. Aşa am aflat că în ţările africane (în special Africa de Sud ) există o specie de zebre care se vânează controlat după legi stricte. Se întâmplă în ferme care cresc aceste zebre pentru piele şi pentru carne. Aşa îşi câştigă ei existenţa. Aşa cum o fac fermierii europeni cu vacile, oile, găinile… De altfel, exportă cantităţi mari de carne de zebră în Europa, unde se consumă alături de alte cărnuri exotice. Nu este vorba de acele zebre care sunt pe cale de dispariţie.

Am iubit zebrele dintotdeauna și am vrut să am acest cap de zebră. E ca şi cum spiritul acelui animal care a fost sacrificat pentru oameni (aşa cum se sacrifică atâtea alte animale zilnic că să ne asigure hrana şi îmbrăcămintea zilnică) este onorat în felul acesta. E ca şi cum îi mulţumesc în numele oamenilor pentru sacrificiul lor, al animalelor, pentru noi, oamenii. Pentru că eu ştiu că suntem toţi legaţi, suntem un TOT, oameni, pământ, animale, munţi. Și că tot ce facem, facem pentru toţi pe un anumit nivel. Orice gest, gând al nostru impacteaza mai mult decât credem acest tot.  Este o viziune șamanică, dacă vrei.

Zebra este un animal înrudit cu calul, care trăieşte în turmă. Niciodată însă nu s-a reuşit domesticirea lui adevărată. Sălbăticia, de fapt libertatea care vine de aici mă atinge profund. Şi da, mai bine o zebră decât un televizor.

Mi-ai spus la un moment dat că fiecare spațiu pe care îl amenajezi, îl tratezi ca și cum ar fi al tău, exact așa cum ai face-o pentru tine. Ce ai dorit să redai ca feeling, ca vibe, ca atmosferă atunci când ai amenajat apartamentul? Care este povestea lui?

Anda Roman: Este o materializare a etapei în care mă aflu în acest moment. Este o expresie a sinelui superior, îmi place să cred. Nu e un stil, este un concept care exprimă o stare. Aşa s-a născut acest spaţiu uşor, alb, curat , aproape eteric, simplu, dar sofisticat prin detalii.

Iubesc spaţiile care au o calitate narativă. Care povestesc ceva despre cel care locuieşte acolo. Pot povesti orice, dar se simte că sunt făcute cu dragoste, că cineva le-a iubit. Că le iubeşte. Am numit asta emotive design. Nici nu ştiu dacă am inventat termenul sau l-am văzut undeva. Nici nu contează. Important este că în asta cred şi asta promovez. Dacă am face totul în viaţa noastră cu dragoste, cu bucuria asumată şi conştientizată, lumea ar arăta altfel. Da, şi spălatul de vase intră aici. Şi de geamuri, da. 🙂

Ce iese când se întâlnesc piese din timpuri diferite?

Anda Roman: Ador dialogul pe care piesele vechi îl au cu cele cu design contemporan. Un spaţiu devine vibrant când ai două piese din timpuri diferite alături. Piesele vechi nu lipsesc din spaţiile în care locuiesc. Îmi plac foarte mult. Nu ştiu exact ce mă atrage la antichităţi. Probabil bătrâneţea lor, imperfecţiunea lor, timpul conservat în crăpături, unicitatea lor.

Așadar o parte din piesele de mobilier sunt piese vechi, salvate de tine, transformate și refolosite?

Anda Roman: Da, așa este. Apartamentul acesta a fost o provocare. Fiind un apartament modern, cu linii minimaliste, risca să rămână neinteresant vizual vorbind. Este foarte greu să fii minimalist şi sofisticat în acelaşi timp. Poate dacă realizam o instalaţie sau un proiect artistic în sine, mergea. Dar să realizezi un spaţiu de locuit pentru o familie cu trei copii, este altceva.

Aplicarea conceptului “regăsit-recreat-refolosit” mi s-a părut cu atât mai interesantă în acest context. Este ca un joc. Un joc în care nu mă iau niciodată prea în serios. Nu mă străduiesc să asortez sau să respect reguli. Mai degrabă mă străduiesc să le încalc. Asta cred că e şi terapeutic pentru mine, într-un fel. De fapt tot ce fac este terapie pură. Desigur, trebuie să cunoşti regulile că să poţi juca jocul acesta.

În toată marea de alb, ai simțit nevoia unei schimbări la 180 de grade. De ce?

Anda Roman: Te referi la peretele negru din bucătărie. L-am vopsit cu vopsea de tablă şcolară. Este destul de comună ideea acum, însă nu m-am abţinut, am simţit nevoia să punctez grafic acel perete, să contrabalansez zona de alb. În toate spaţiile pe care le semnez, am observat că simt nevoia asta. Să părăsesc oarecum discursul într-un punct, altfel cred că rămâne plictisitor, egal cu sine însuşi, fără surprize estetice.

Ne spui câteva povești închise după ușile dulapurilor recuperate? 🙂

Anda Roman: Există piese care mă cuceresc imediat. Dulapul din bucătărie a fost dragoste la prima vedere. L-am cumpărat de la o sursă din Franţa. Nici nu am întrebat de preţ. Îl luasem pentru Atelier, însă a ajuns aici. S-a şi potrivit ca dimensiune. De altfel mai avem unul în corpul B de la Atelier Anda Roman, cu interiorul turcoaz. La fel de vechi şi de frumos. Acum ţinem baloturile de ţesături în el.

Dulapul din dining este un dulap vechi de tipografie. Sertarele foarte subţiri erau folosite pentru a depozita literele. Eu am tapițat cu in sertarele, ca să am un loc de depozitare curat şi frumos pentru toate mărunţişurile. Abia aştept acest exerciţiu organizatoric. Tot în Franţa l- am cumpărat. Mai am câteva piese asemănătoare şi la Atelier. Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru dulapurile acestea. Au un aer aparte care îmi dau fluturi în stomac.

Te-a atras “așteptarea” din tablourile Codruței Cernea?

Anda Roman: Cu tablourile Codruţei am rezonat. Rezonez încă. De aceea sunt la mine acasă. În “casa din vis”. Este o întâmplare (sau nu?) că sunt multe tablouri semnate de ea. Când am ajuns în etapa de alegere a tablourilor, am avut de ales dintr- o mulţime de tablouri. Unele semnate de nume” grele”.  Nici nu ştiu de ce le mai ţin. Nu mai simt nimic când mă uit la ele. Cred că mâine – poimâne ( sper!), când mă mut şi trec la etapa de golire şi restaurare a casei în care locuiesc acum, le duc la o licitaţie. Codruţa este un om cu care am o legătură specială, cu care comunic într-un fel anume. În rest, totul a fost sincronizare.

Te asigur că nu avem un contract de promovare sau alt tip de înţelegere de genul acesta. Nu pot funcţiona în acest fel. Deşi conduc o afacere, am o natură care nu-mi permite să fiu decât foarte sinceră cu mine însămi.  Sunt foarte autentică, la mine acasă, la Atelier, cu oamenii. Nu înseamnă că sunt întotdeauna foarte simpatică sau foarte pragmatică în business. Înseamnă doar că fac ceea ce mă reprezintă, ceea ce îmi place.

Spațiul e foarte clar și bine compartimentat. Am senzația că ai avut vreo contribuție la asta… 🙂

Anda Roman: Am mai adăugat o baie de oaspeţi. Aşa cum era planul, nu există o baie pentru musafiri. Aşa că am luat din spaţiul băii matrimoniale şi am creat o baie în zona comună. Am mai adăugat un dressing în capul holului, care nu era prevăzut. Am închis o uşă care lega dormitorul de living.  Am preferat să fac un singur acces în dormitor, dintr- un hol cu dulapuri. Prefer să fie mai izolat, o legătură directă cu livingul ar fi fracționat un prete al livingului şi nu cred că ar fi avut sens. În general modificările pe care le fac sunt fie legate de functionaliate, fie legate de cursivitatea spaţiului. Nu îmi plac spaţiile complicate, aşa că  intervin în ideea simplificării lor.

Uite, vorbind despre această casă îmi fac avant să iniţiez procesul mutării. Aproape că mi-e frică. Este ca şi cum aş intra (definitiv) în altă etapă a vieţii. Ştii, toţi avem un pic de teamă de nou. Vă anunţ când am reuşit. Veţi ştii că sunt foarte bine. 🙂

Îi mulțumim Andei Roman pentru că ne-a primit cu ospitalitate în casa sa, credem că până acum întregul “trib” se va fi mutat deja. Vă mai spunem că acest apartament are aproximativ 150 mp, se află în București și că toate obiectele, inclusiv antichitățile, sunt aduse prin Atelier Anda Roman.

Fotografii: Alex Boghian

Toate drepturile asupra fotografiilor realizate și textului aparțin designist.ro. Orice reproducere sau preluare nu poate
fi făcută decât cu acordul nostru. All rights reserved.