În apartamentul lui Laurențiu am descoperit frumusețea expresiei “la linie”

Laurențiu este arhitect, iar unele dintre proiectele lui le știam datorită prietenilor de la Laboratorul de Arhitectură – pe DESIGNIST v-am povestit mai mult despre una dintre diviziile lor, Parametrica [digi fab school], responsabilă de workshop-urile și conferințele cu speakeri faimoși pe tema designului parametric și a fabricației digitale: unul dintre invitații lor la București a fost chiar Patrik Schumacher (Director Zaha Hadid Architects).

Nu vom vorbi acum de proiectele de arhitectură, design de interior și design de obiect pe care Laurențiu Stănescu le semnează în cadrul Laboratorului. Ci despre casa lui, pe care am vizitat-o într-o seară plăcută de toamnă, când încă se putea sta pe terasă.

Apartament Bucuresti - Designist (5)Locurile canapelei pot fi trase mai mult în față sau împinse spre spătar – în funcție de nevoile de relaxare.

Coincidența face ca vizita noastră acasă la Laurențiu să aibă loc exact după lansarea unui proiect în care el e foarte implicat: LINIA – noua divizie de mobilier prezentată toamna aceasta la târgul BIFE-SIM, alături de alte noutăți semnate de Laboratorul de Arhitectură, despre care v-am povestit deja aici. Astfel, discuția noastră a gravitat în jurul expresiei “la linie”, iar felul în care se traduce ea pentru Laurențiu ne-a dezvăluit-o mai fermecătoare în rigoarea ei.

Apartament Bucuresti - Designist (4)

Să o luăm cu începutul: Laurențiu s-a mutat acum câțiva ani în acest apartament ce are una dintre cele mai mai terase pe care le-am văzut (urmează să vă faceți o idee în fotografiile de mai jos). Înconjoară, practic, tot apartamentul. A pornit de la pardoseala epoxidică pe care a găsit-o în spațiu și și-a propus ca tot piesele de mobilier să fie realizate după schițele lui. De ce? Pentru ca totul să fie “la linie”. 🙂 În living, singurele excepții sunt lustra Dear Ingo și măsuțele de nuc, cumpărate de la un târg de antichități.

Apartament Bucuresti - Designist (3) Un adevărat tablou acest cadru, surprins de fotograful Alex Boghian.

De cum am intrat, cadrele se conturau extrem de clar, fiecare compoziție avea ceva din “precizia și rigoarea” unui tablou. Însă, ceea ce ne-a plăcut foarte mult e că vorbim de o rigoare cu subtilități, atât de bine redată încât încălzește perspectiva. Nu e nevoie să adaugi nimic, nu e un decor ce vorbește prin multitudinea detaliilor decorative, ci prin frumusețea riguroasă a compoziției. Totul a fost tratat la milimetru, iar armonia răzbate din liniile de forță ale amenajării.

Apartament Bucuresti - Designist (1)Masa și scaunele cu cadru metalic, create după schițele lui Laurențiu. În spate, pe perete, stă agățată o spadă – Laurențiu este pasionat de scrimă. Iar spada era atât de frumoasă încât am confundat-o inițial cu un corp de iluminat. 🙂

Apartament Bucuresti - Designist (2)

Fundalul perfect, ca o pânză albă, impecabilă a apartamentului, ce așteaptă doar petele grafice de culoare, cere o atenție destul de mare la detalii. Laurențiu ne-a povestit cum a căutat uși al căror toc să poată fi ascuns, pentru a păstra continuitatea perfect albă a pereților. Iar toate corpurile de depozitare (în unanimitate albe) sunt fie suspendate la câțiva centimetri de podea, fie au baza ascunsă, ca și cum ar fi suspendate – detaliu ce contribuie decisiv la senzația de plutire, de reverie impecabilă.

Senzația aceasta de plutire e amplificată și de lumini. Rândurile ce urmează sunt dedicate celor care încă cred că o lumină centrală într-o încăpere e suficientă. Benzile negre, ce brăzdează paralel tavanul, au luminile direcționate în podea. Prin reflexie, oriunde ai sta în casă, simți cum lumina vine de jos, din pardoseală. E un sentiment ușor ireal, foarte scenografic, care chiar te face să visezi.

Apartament Bucuresti - Designist (7) Perspectiva noastră preferată – de pe terasa, care, cum vă spuneam, înconjoară apartamentul. Peretele vitrat al livingului se pliază, lăsând deschisă perspectiva către afară… sau înăuntru.

Apartament Bucuresti - Designist (8)

Dormitorul păstrează liniile simple, grafice ale decorului.

Apartament Bucuresti - Designist (9)Și, la final, vă facem cunoștință cu celălalt suflet al casei, salvat recent de Laurențiu, care se bucură nu doar de canapea, ci mai ales de terasa generoasă – frumoasa Stela.

Apartament Bucuresti - Designist (10)Arhitectul Laurențiu Stănescu împreună cu Stela, în familiaritatea unei seri acasă. 🙂

Fotografii: Alex Boghian

Toate drepturile asupra fotografiilor realizate și textului aparțin designist.roOrice reproducere sau preluare nu poate fi făcută decât cu acordul nostru. All rights reserved.

10 Comments

  1. Claudia

    Buna ziua,

    Imi place foarte mult lenjeria de pat si mi-as dori foarte tare sa stiu de unde se poate comanda.

    Multumesc.

  2. Laurentiu

    Lenjeria este de la Ikea, insa nu cred ca se mai gaseste.

  3. Victor

    Buna seara,

    Se poate va rog sa-mi spuneti cum se numeste lenjeria,poate o gasesc la IKEA la un magazin din alta tara.

    Va multumesc anticipat.

    O seara buna.

  4. teofila radeanu

    Superbe culori! O perfecțiune calda!

  5. Ileana Borţun

    Foarte faină ideea cu benzile negre de pe tavan.

  6. Cristina

    Ar putea cineva sa imi spuna unde pot gasi canapeaua? Multumesc anticipat!

  7. andreea patrascu

    Canapeaua poate fi cumparata/ comandata de undeva?

  8. Bogdan Barbu

    pai, din 9 poze postate in articol 4 sunt cu lustra. mai aveati putin si faceati 360 in jurul ei – sa inteleg ca in casa arhitectului cel mai atractiv si demn de remarcat element este lustra? atat?

  9. Gabriela

    Excelent ! PS: cine a facut perete vitrat? si ce caracteristici tehnice are (ca sa nu bata vantul in casa iarna/ sa nu fie sauna vara..?). merci anticipat pentru raspuns..

    • elena

      Buna, Gabriela! Peretele vitrat a fost gandit inca din constructie. Fiindca apartamentul este la parter si este inconjurat de pereti de jur imprejur vantul nu bate pe timp de iarna prea mult, iar vara este este destul de racoare. Mai multe detalii despre caracteristicile tehnice nu stiu sa iti spun, din pacate 🙂

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog