Omul contemporan, între urbanizare și re-umanizare în competiţia internaţională BIEFF: URBAN GHOSTS

Competiţia internaţională BIEFF aduce în lumină o nouă specie umană, descoperită și definită de artiști: Homo Urbanus – omul alienat, din cauza orașului, de natură, de ceilalti şi, în final, de sine însuşi. Programul tematic URBAN GHOSTS: Between Foreboding and Nostalgia explorează tensiunile lăuntrice ale omului contemporan, prins între idealizarea trecutului şi posibilitatea pierderii propriei umanități prin urbanizare. Imunizat de mass media la suferința celorlalți, omul recent își găsește refugiul în realitatea virtuală și în existența într-un spațiu înconjurător transformat după chipul peisajului emoțional al fiecăruia.

Amintind de filmul eponim al lui Hitchcock, BIRDS al celebrului artist vizual Ulu Braun inspiră spectatorilor un sentiment amestecat de frică şi fascinaţie faţă de aceste creaturi maiestuoase, analizând alienarea omului de mediul natural. Filmul urmărește îndeaproape păsările, omniprezente şi amenințătoare. Eleganța sinuoasă a acestora, în timp ce ne veghează tăcut, contrastează cu fundalul urban deopotrivă fermecător şi dezolant. O coabitare ce datează din timpuri străvechi, această asociere improbabilă dintre om şi pasăre oglindeşte erorile civilizaţiei moderne. (Andrei Tănăsescu, BIEFF). Proiecţia acestui film este susţinută de German Films.

bieff-birds - Designist

Protejat de mediul exterior în blocurile în care se închide dintr-un instinct pervertit de auto-conservare, omul contemporan se supune inconştient unui proces de desensibilizare la suferinţele celorlalţi: „Pe masa din bucătărie are loc un război, în timp ce un bărbat îşi bea cafeaua. Elicoptere îi rup ziarul, pe când cineva trage asupra unei farfurii de broccoli. Un film amuzant şi jucăus ce privește relația absurdă dintre viața de zi cu zi și știrile mondiale. Nivelul de informaţii mass media ce ne bombardează creează o distorsiune absurdă și o distanță între rutina noastră zilnică și știrile actuale. DÉMONTABLE este (…) o serie de încercări de a întelege mai bine lumea, jucându-ne cu protagoniștii săi violenți.” (Douwe Dijkstra)

bieff-demontable - Designist

Auto-excluzându-se din lumea exterioară, fantoma urbană devine dependentă de virtual în METUBE al lui Daniel Moshel, un one-man show savuros de obraznic, inspirat de nenumărații artiști în căutarea auto-exprimării pe YouTube. Faimosul tenor de operă August Schram joacă protagonistul blând și chel a cărui prestație din Carmen de Bizet este întreruptă de grijulia sa mamă. De acolo, filmul dezlănțuie o avalanșă exuberantă de genuri (masculine, feminine și cinematografice), reflectând personalitățile caleidoscopice ale internet-ului. În ritmul tango-ului, filmului celebrează atât spiritul artistic al YouTube-ului, cât și diva interioară a fiecaruia dintre noi. (Andrei Tănăsescu, BIEFF). Această proiecție este posibilă datorită sprijinului Sixpackfilm.

bieff-metube- Designist

Dacă filmele anterioare arată modurile diferite în care omul contemporan s-a înstrăinat de sine, EMERGENCY CALLS (nominalizat la European Film Awards 2014) este o chemare la re-umanizare. Folosind înregistrări reale ale unor apeluri tulburătoare către un centru de urgență, scurtmetrajul creează o imagine intensă a suferinței şi fragilității umane. Într-o atmosferă aproape suprarealistă, doi actori joacă rolul operatorilor telefonici, în timp ce vocile fără chip ale apelanților povestesc suferințele prin care trec. Regizorii Hannes Vartiainen și Pekka Veikkolainen construiesc un sentiment palpabil de amenințare iminentă. Spectatorul scapă, însă, din ghearele pericolului, fiind martor tăcut la efemeritatea propriei vieţi. 

bieff-emergencycalls - Designist

Citește și…

Cea de-a 5-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF va avea loc în perioada 10-14 decembrie 2014, la CinemaPRO și Cinema Elvira Popescu.

BIEFF este susţinut de Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Arte, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Institutul Francez, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer, Institutul Balassi, German Films, Swiss Films.

Parteneri media: 121.ro, AaRC.ro, ArtOut.ro, Asociația Paspartu, B365.ro, CalendarEvenimente.ro, Carturesti.ro, CineFan.ro, CinemaRx.ro, Designist.ro, DorDeDuca.ro, FilmReporter.ro, FilmSense.eu, GingerGroup.ro, iFestival.ro, IQads.ro, LaPunkt.ro, LiterNet.ro, OrasulM.eu, PostModern.ro, Revista Arte & Meserii, RomaniaPozitiva.ro, societatesicultura.ro, Studentie.ro, Sub25.ro, TOTB.ro, Urban Things Romania, VinSiEu.ro, WeART.ro, Ziarul Metropolis.

Toate detaliile vor fi disponibile în curând pe: www.bieff.ro.

Urmărește și pagina de Facebook.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed