Nu știu câți ar da moda pe design interior, însă Martine Claessens a făcut-o. A absolvit Royal Academy of Fine Arts în Belgia, a lucrat ca designer de modă în Italia, de unde și acest “flair for the beauty of living”, iar apoi cineva sus acolo a regizat o plecare la București, unde locuiește și amenajează case haute couture de peste 6 ani.
Cum ai ajuns în România?
Am venit cu treabă, trebuia să mă ocup de o colecție de haine pentru copii. Eu am studiat fashion design, iar pe vremea aceea lucram în Italia și eram în căutarea unei oportunități de job. Mi-am zis “De ce nu?” și astfel am ajuns pentru prima oară în România.
Și apoi ai făcut trecerea către design interior?
Da, totul a venit de la sine la puțin după ce am ajuns. Am întâlnit oamenii potriviți la momentul potrivit. Încă de când lucram în Italia, m-am ocupat de design textil haute couture, deci mă apropiasem oricum de design interior.
Ce îți place cel mai mult în București?
Muzeul Satului. Am văzut puține astfel de locuri pe unde am călătorit. Îmi inspiră un simț artistic desăvârșit.
Și ceva ce-ți displace total…
Hmmmm… o întrebare grea. Stai să mă gândesc puțin. Aaaa, da… Nu-mi place traficul din București. Oamenii parcă se schimbă în momentul în care se urcă la volan.
Ce cărți ai de obicei pe noptieră?
Reviste de design interior, cărți despre obiceiuri culinare, un roman. Mi-a plăcut foarte mult “Possession”, de A.S. Byatt. Uneori mă mai întorc la ea și recitesc pasaje. Cartea asta a rezonat cu mine într-un mod special.
Care este sursa ta de informare?
Internetul. Nu am televizor în casă. 🙂
Cum integrezi televizorul într-o amenajare?
Încerc să-l ascund! 🙂 E un obiect urât, foarte greu de integrat coerent într-un design și care tot timpul ocupă centrul încăperii. Încerc să-mi conving clienții să se limiteze la un singur televizor în casă, pentru că românii vor de obicei să aibă câte unul în fiecare cameră.
Mansardă în București
Ce proiect ți-a adus până acum cea mai mare satisfacție?
Cel la care lucrez acum. Visez la un astfel de proiect de doi ani și iată că lucrurile prind contur. E o casă cu o arhitectură foarte modernă, dar care la interior va avea elemente vintage și mobilier scandinav antichizat. Mă bucur că proprietarul e foarte deschis propunerii. Și mai aspir să amenajez un hotel, am deja conceptele gata.
Ce moment al zilei îți place cel mai mult?
Dimineața. Sunt o persoană matinală. Îmi place răsăritul sorelui, mângâierea aceea blândă a luminii de dimineață, cu suc proaspăt de portocale și cappuccino cu spumă de lapte.
Care este destinația ta preferată de vacanță?
Italia! Pentru că acolo mă simt acasă și pentru că a fost țara mea adoptivă timp de 6 ani.
Casă în București
Ce excursie de designist ne recomanzi?
Antwerp, orașul meu natal. E foarte cosmopolit, intim, are multe muzee interesante, iar majoritatea distanțelor le parcurgi pe jos. Sunt multe localuri șic, în care se mănâncă foarte bine. Recomand magazinele de design interior, există o zonă în care sunt concentrate toate magazinele de design și modă. Poate într-o bună zi am să mă întorc în Antwerp, cine știe…
Ce filme îți plac?
Filmul meu preferat este “In the Mood for Love”. M-am dus să-l vad la cinematograf de 3 ori în aceeași săptămână. E un film pentru oameni sensibili, pentru firi artistice, care citesc un mesaj într-un gest sau într-o privire. E un must see!
Ce culoare te definește în acest moment al vieții tale?
Culoarea îți schimbă starea, iar starea îți poate schimba preferința pentru o anumită culoare. Acum am o fantezie: să-mi vopsesc pereții dormitorului în gri antracit, să-mi schimb canapeaua cu una roșie și să-mi vopsesc un perete din living în roșu intens.
Apartament în București
Care este cel mai important element în designul unei case?
Culorile, pentru că totul de aici începe. Ele vor da ambianța casei.
Proiectele tale de design interior se încadrează în aceeași paradigmă cromatică?
Da, întotdeauna aleg tonuri mai stinse, culori mai domoale, și nu tonuri luminoase. Se pare că am lumina Flandrei în sânge. Una dintre clientele mele mi-a spus, după ce s-a întors din Antwerp, că acum îmi înțelege gama de culori.
Ai vreo teamă legată de viitor?
Nu am nicio teamă. Sunt sigură că, orice ar fi, mă voi adapta, pentru că asta e întotdeauna cheia. Oricum, fiecare proiect la care lucrez presupune o doză mare de flexibilitate.
Tu ce vis ai?
Să am o casă lângă Roma.
Casa în Suceava
Cum ți-ai defini stilul, într-un singur cuvânt?
Melanj. Nu-mi place să joc într-un singur registru – mă folosesc de elemente care se interpun pe mai multe planuri ale amenajării.
Ce te inspiră?
Tot ce văd în jur. Poate fi o călătorie, un film, culorile unui buchet de flori, cerul, decorul unui magazin, o carte, ținuta unui client, pasiunile sale, locurile în care pleacă în vacanță…
Mai multe proiecte semnate de Martine poți vedea aici.
Toate drepturile asupra fotografiilor (cu excepția portretului) și textului aparțin designist.ro. Orice reproducere sau preluare nu poate fi făcută decât cu acordul nostru. All rights reserved.
Tags: A.S. Byatt, amenajare interioara, Antwerp, Belgia, Bucuresti, calatorie, casa, culoare, design, design textil, designer, Flandra, haute couture, inspiratie, interviu, lifestyle, Martine Claessens, melanj, mobilier scandinav, proiect, televizor, vintage
|
Ma bucur ca mai exista si astfel de designeri, care abordeaza stilul acesta. Imi place!
[…] De vorbă cu Martine Claessens […]
De asta vara vreau sa ajung la Antwerp, la viitoare escapada in Olanda sigur o sa ajung si pana acolo. Stiu ca si in Belgia sunt locuri nemaipomenite de vizitat.
Sa stii ca si noi ne-am propus sa ajungem. Si vom pleca cu gentile goale… 🙂
Propun sa o adoptam pe Martine, ca sa stea cat mai mult in Romania si sa tot aranjeze case minunate! 😉
:))). Dosarul de adopție e deschis deja…
Foarte frumos. Oare unde as putea gasi dulapul acela in dungi din poza cu baia?
Dragut, nu? Se găsește la magazinul La Maison: http://www.lamaison.ro/
[…] Designist.ro te invită să participi la workshop-ul “Colour & Interior Design”, susținut de designerul belgian Martine Claessens, în urma căruia vei învăța cum transformi un interior prin culoare. Vom lucra cu paletare de culori, cu multe imagini frumoase, cu lipici, creioane colorate, decupaje și vom pleca acasă cu tolba plină de idei, dar și cu propriul nostru moodboard. […]
[…] […]
Hehe, Martinei cred că îi place în România (locuim în acelaşi bloc). 🙂 Congrats!
[…] Tatiana on De vorbă cu designerul Martine Claessens […]
[…] "Colour&Interior Design", un workshop cu designerul Martine Claessens / sâmbătă, 18 mai – DesignistDesignist on De vorbă cu designerul Martine Claessens […]
[…] […]
[…] Martine Claessens o cunoaștem de mult timp. Din perioada primilor ani petrecuți în România, căci aceasta este […]
[…] interior s-a ocupat designerul belgian Martine Claessens, împreună cu proprietarii La Maison, Cristina şi Patrick Zelmat. Proiectul a fost preluat […]