Minimalism japonez în transformarea unei clădiri de lemn și cărămidă, de acum un secol

Primele fotografii ale acestei căsuțe ne-au dus cu gândul la un decor scandinav: simplu, curat, aerisit, clădit pe ecuația (care lor le iese atât de bine) a strictului necesar. Ne-a surprins un pic când am aflat că e vorba de o casă de cărămidă din Japonia, construită în stil occidental (sic! de aici confuzia) acum mai bine de o sută de ani.

Number 555 Architects - Japonia - Designist (2)

De renovarea clădirii și amenajarea interioară s-a ocupat studioul japonez de arhitectură No.555. Ce ne-a impresionat, pe lângă simplitatea atât de expresivă a transformării, sunt soluțiile low budget, cu un efect foarte cosy în decor. Au fost păstrate toate materialele vechi ale casei – cărămida, bârnele de lemn – iar acum, vopsite în alb, scot la iveala frumusețea texturii.

Number 555 Architects - Japonia - Designist (3)Lustre și ghivece agățate de bârne! Splendori simple și boeme 🙂Number 555 Architects - Japonia - Designist (4)Frumoasele și economicele becuri Plumen. Citești mai multe despre ele aici.

Number 555 Architects - Japonia - Designist (5)

Singurele intervenții ale arhitecților în procesul de renovare au constat în introducerea unor elemente suplimentare pentru rezistența structurii, astfel încât pereții să rămână intacți. Și pentru că înaintea transformărilor apa se infiltra prin pereții casei, studioul No.555 a găsit un sistem de a capta apa de a ploaie și a o redirecționa, astfel încât să nu fie nevoie de acoperirea sau modificarea structurii.

Number 555 Architects - Japonia - Designist (1) Number 555 Architects - Japonia - Designist (6) Number 555 Architects - Japonia - Designist (7)

Pare casa imaculată, de poveste a unei păpuși japoneze sau ai vedea aici câteva cadre din filmele perfecte ale lui Aki Kaurismäki. Dincolo de proiecții, rămân soluțiile atât de simple și eficiente de renovare și amenajare, cu siguranță de reținut pentru multe dintre spațiile mici și imperfecte ce pot câștiga mult la capitolul personalitate.

Un articol la obiect despre ce înseamnă Minimalismul poți citi aici.

Fotografii: prin No.555 Architects

One Comment

  1. Raluca

    Minunat de calda și calma atmosfera..

    De unde as putea achiziționa scaunele din imagine? Mă puteți ajuta?

    Mulțumesc,
    Raluca

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog