Minimalismul – oare nu cumva a fost răstălmăcit?

Noi zicem că da, cel puțin în marea majoritate a cazurilor din peisajul autohton. Și îți spunem asta din proprie experiență. S-a întâmplat de câteva ori bune să fim invitați să fotografiem interioare “minimaliste” și să descoperim o combinație de griuri sau crem-wenge, pattern-uri florale în alb și negru, câteva vaze supradimensionate, cu accente glam, draperii din franjuri și o canapea din piele cu brațe ornamentale. Sau un decor… frugal, cu saltea în loc de pat și o canapea + o masă de cafea de dimesiuni reduse. Oare Albă ca Zăpada o fi fost atrasă de decorul “minimalist” din casa celor 7 pitici? Hmmm… bun, s-o luăm pas cu pas și să aflăm ce definește un decor minimalist.

1. “Less is more”. Și cine nu a aflat încă asta ar fi bine să se lase ghidat de spusele arhitectului Ludwig Mies van der Rohe, care ne oferă cea mai la obiect definiție a stilului. Cu alte cuvinte, o amenajare sau o construcție minimalistă este redusă la elementele sale fundamentale, fără a pierde însă la capitolul funcționalitate. Minimalismul împrumută din purismul japonez și al Budismul Zen și propune un spaţiu tratat simplu și riguros. Exclude încărcarea spațiului cu tot felul de obiecte care nu sunt absolut necesare și care pot da o senzație de presiune.

Pat Lipla, Porro. Se poate comanda în Ro prin Kyros.

2. Minimalism=simplitate=rigoare=ordine=austeritate=discreție. O locuinţă minimalistă va avea forme arhitecturale simple, planuri neîntrerupte, spații mari, aerisite, open-plan. Zonele cu funcțiuni diferite comunică liber între ele, iar lumina naturală devine un element decorativ în sine și este valorificată la maximum. De aceea vei vedea că pereţii-cortină, de obicei culisanţi, și ferestrele generoase caracterizează arhitectura minimalistă.

3. Sunt folosite lemnul, ceramica, dar și materiale industriale. Metalul, betonul, spumele polimerice, plasticul, MDF-ul sunt caracteristice unui astfel de interior. De aceea, într-un interior minimalist vei vedea măcar un perete din beton lăsat netencuit sau scara fără contratrepte (pentru ca lumina naturala să nu fie obturată) şi fără balustradă, cu o formă grafică, sculpturală.

Mobilier pentru living, brand Casa Italia.

4. Se valorifică textura și calitatea obiectelor folosite în detrimentul formelor de ornamentație, dar și precizia cu care au fost executate finisajele. Locuința este tratată ca un obiect de artă, iar obiectele reduse ca număr obligă la alegerea unor finisaje de supercalitate. Suprafețele vor fi complet netede, nu sunt caracteristice vopselele decorative, texturate și, în niciun caz, tapetul decorativ. Pardoseala va fi epoxidică autonivelantă sau finisată cu parchet ori piatră naturală, iar pereții vor fi negreșit vopsiți în alb.

Brand B&B Italia, în Ro prin Innova si Kyros.

5. Culorile neutre și mai ales albul pur, folosit tocmai pentru că reflectă lumina, vor domina schema cromatică. Vei vedea griuri, bejuri, grejuri, dar şi accente (atenție, doar accente!), în general coordonate, de culori puternice – roşu, portocaliu etc.

Cuier WAW, designer: Michael Bihain

Pumpkin nu doar va aduce pata de culoare, dar poate fi și măsuță de cafea, și stool. Design: Autoban, brand: De La Espada (în Ro prin magazinul Intro).

6. Mobilierul are trăsături sculpturale, iar anumite module (corpurile de bucătărie, biblioteca) sunt realizate la comandă tocmai pentru a îmbrăca spaţiul fluid, fără discontinuităţi şi disproporţii. Mobila are de obicei linii drepte, care transmit rigoare, și poate avea și texturi glossy. Anumite piese pot avea o înălţime mai redusă decât în mod obișnuit (dar nu e obligatoriu!!); de exemplu, patul poate fi înalt de doar 30-40 de cm, iar măsuța de cafea nu are picioare și o formă cubică.

Lustra Magnolia, din lemn, design Autoban.

Fracture Coffee Table, design: Matthew Hilton, care, la invitația Intro și Zeppelin-magazine, a ținut de curând o conferință în București. Brand: De La Espada.

7. Absența accesoriilor şi decoraţiunilor sau, oricum, folosirea lor conform principiului “Mai puțin înseamnă mai mult” este tipică unui interior minimalist, tocmai pentru că ideea de bază este ordinea perfectă, expunerea lucrurilor absolut necesare. De aceea, va trebui să te limitezi doar la câteva obiecte, care nu contrastează ca tonalitate cu mobilierul și finisajele, și pe care le vei etala în suite de 2-3 piese din aceeași serie. Prin urmare, dacă avem pattern-uri, florale sau geometrice, rame decorative, suvenire din călătorii, corpuri de iluminat cu cristale sau abajururi colorate ori perdelele din franjuri, cu falduri și ciucuri, oricît de modern ar arăta, ele NU alcătuiesc un decor minimalist.

Panoramic sofa, design: Barber Osgerby, brand: Established and Sons, în Ro prin magazinul Intro.

Canapea Lotus, brand Softline. Se poate comanda în Ro prin Mannsperger și Mobexpert.

Stilul minimalist ți se potrivește dacă…

  • atunci când ieși din casă te simți agresat de culori, mașini, reclame, mall-uri, sute de oameni care se deplasează în toate direcțiile. Răspunsul la acest haos poate fi să alegi un decor minimalist;
  • nu ești atât de atașat de obiecte și, prin urmare, nici vreun fun al consumismului;
  • ai o natură mai organizată și riguroasă și te relaxează spațiile albe, luminoase și fluide;
  • ți-ai gândit judicios schema depozitării casei tale, pentru că (dacă nu scapi de tentația cumpărăturilor) nu trebuie să lași nimic la vedere. Totul trebuie ascuns discret. 😉
  • dacă nu ai copii mici, pentru că jucăriile de pluș, ciocolata de pe canapea și albul murdar nu au nicio treabă cu ordinea aproape perfectă a unui interior minimalist. Apoi, dacă stai la casă, o scară fără balustradă și contratrepte nu are ce să caute într-o căsuță cu copii… 
  • tocmai îți construiești o casă cu pereți vitrați (și fără prea mulți vecini în jur) și îți sună bine ce ai citit până acum.

Așadar, fii… designist și alege înțelept! 😉

Foto deschidere: Masa Athos, B&B Italia. În Ro prin magazinele Innova și Kyros.

5 Comments

  1. Iulia

    S-ar mai putea spune: putin, dar bun.

  2. Elis Popescu

    Ar fi bine să fie cât mai mulți care să înțeleagă asta. 😉

  3. darra

    ‘suvenire din călătorii, corpuri de iluminat cu cristale sau abajururi colorate ori perdelele din franjuri, cu falduri și ciucuri, oricît de modern ar arăta, ele NU alcătuiesc un decor minimalist’…. varianta corecta este ‘suvenirURI’… si n’ar strica sa puneti un arhitect sa va scrie articolele… nu neaparat din cauza greselilor de limba romana, cat mai ales, pentru ca ar sti despre ce vorbeste 🙂

  4. Nu cred ca a fost rastalmacit, cred ca nu a fost (inca/niciodata) inteles cu adevarat. Pare doar simplu si la indemana oricui. Pare.

  5. Pingback: Minimalism japonez în transformarea unei clădiri de lemn și cărămidă, de acum un secol

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog