Nou și vechi în arhitectura Bucureștiului: contrastele unui oraș

Bucureștiul este, fără doar și poate, un oraș al contrastelor. Suntem siguri că asta este și una dintre primele replici ale prietenilor străini care vin în vizită aici. Trăim acest contrast, îl vedem și îl experimentăm în fiecare zi. Iar arhitectura orașului, așa cum se întâmplă în majoritatea orașelor în tranziție, e profund marcată de trecerea de la vechi spre nou.

IMG_3516Sursa

Vorba unui arhitect intervievat de Humans Of New York: “de câte ori ajung într-un oraș în curs de dezvoltare, încerc să aprofundez specificul locului, însă în scurt timp clienții îmi spun: vrem ceva nou, modern”. Nu ne alegem vremurile în care trăim, schimbarea e inevitabilă, iar arhitectura își urmează firesc drumul spre nou, inovație. Contrastele care apar de aici schimbă fața orașului. Iată-le pe cele mai reprezentative din București.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (4)Sursa

Sediul Ordinului Arhitecților din România este una dintre clădirile-simbol ale orașului, păstrând fațada fostei Case Paucescu. În același timp, a și dat tonul intervențiilor 100% contemporane alăturate structurilor istorice.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (5) Sursa: 1, 2Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (20)

Dacă ar fi să facem un tur al clădirilor istorice (parțial) integrate noilor construcții din oraș, a doua pe listă ar fi Hotel Novotel. Cu fațada restaurată a vechiului Teatrul Național din București, hotelul veghează cu prestanță Calea Victoriei. Pespectiva preferată: cu fațada aprinsă, ca înaintea spectacolului, seara.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (19)

Ani la rând am trecut pe lângă ruinele cele mai vechi tipografii din București, de pe bulevardul Iancu de Hunedoara. De câțiva ani, tipografia a fost integrată unui nou proiect: Metropolis Center – spații de birouri și spații comerciale. Este, fără doar și poate, un exemplu de Așa DA care schimbă pozitiv fața orașului.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (2)De câte ori suntem în zonă, ne oprim la Readers Cafe. Sursa

Pentru că suntem la capitolul spații de birouri, nu le putem omite pe cele de pe Splaiul Unirii, foarte aproape de Hanul lui Manuc, una dintre cele mai vechi clădiri ale orașului.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (1)

Într-una din construcțiile noi integrate acestor spații cu istorie, își are sediul Impact Hub Bucharest – un hub creativ, spațiu de co-working și gazdă pentru multe dintre evenimentele Designist. Amenajarea Impact Hub l-a propulsat și în Topul celor mai frumoase birouri din România.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (29)Ferestrele mari dezvăluie o “hartă” a calcanelor și acoperișurilor Centrului Vechi

În zona Foișorul de Foc, pe bulevardul Ferdinand nr. 58, am descoperit de curând o clădire nouă: ansamblul rezidențial Evocasa Selecta, conceput de dezvoltatorul imobiliar Adama. În 2013, ansamblul a obținut premiul Highly Commended Award la etapa europeană a bine-cunoscutei competiții International Property Awards, fiind singurul proiect rezidențial din România care a primit o astfel de distincție anul trecut.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (12)Trecem des prin zona Foișorului de Foc, dar nu am remarcat din prima amploarea clădirii. Și asta pentru că dezvoltatotul și-a dorit o integrare în contextul zonei, a cărei arhitectură e marcată de multe case vechi. Firește că dai peste tipicele blocuri comuniste, de 10 etaje, și aici, însă Evocasa Selecta, deși tot 10 etaje are, a mizat pe trecerea dinspre arhitectura modernistă, vizibilă la primele niveluri, spre o notă mai futuristă, prin pereții ondulați ai fațadei.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (16)

În mod sigur, locuind aici, devii dependent de priveliște. Unde mai pui că terasele largi, de până la 150 de metri pătrați, te fac să te gândești la petreceri în aer liber, cu turnul Foișorului de Foc pe fundal. Cele 77 de apartamente, de 2, 3 sau 4 camere, se deschid spre împrejurimile Foișorului, panorama nu e stingherită de nimic (nu te muți într-un ansamblu ce aglomerează bloc lângă bloc), iar balcoanele pe care în mod sigur vei întârzia dimineața și seara sunt generoase.

Practic, ești la câteva minute de centru, iar ansamblul are prevăzute parcare subterană și supraterană, plus suporturi pentru biciclete.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (15)Faţada clădirii este realizată din piatră naturală, de la etajul 1 la 4, şi pereţi cortină cu tâmplărie de aluminiu. La parter sunt spații comerciale, iar la etajul 1, spații pentru birouri. Astfel, clădirea este păzită nonstop.

Brosura Evocasa Selecta - DesignistE tentant gândul că poți locui atât de aproape de centrul orașului și te poți bucura, în același timp, de panorama unei zone istorice, în care au rămas multe case mărturie ale unui trecut în care, spunem noi azi, oamenii locuiau mai armonios. Argumentul decisiv, pe lângă costuri de transport minime, priveliște, locuințe noi cu compartimentări variate, ar fi și că interioarele vin la cheie, cu finisaje de cea mai bună calitate și dotări de la branduri renumite: uși Pinum, tâmplărie din aluminiu Reynaers, parchet Berti, plăci ceramice Marazzi, obiecte sanitare Phillip Stark, căzi Jacuzzi.

Mai multe detalii despre Evocasa Selecta găsești pe site-ul ansamblului, www.evocasa-selecta.ro. Iar pentru întrebări și o vizită aici o poți contacta pe Alina Necula, Head of Marketing & Sales Adama, tel: 0728 109 907.

Evocasa Selecta _ Designist (10)

La Anuala de Arhitecură București, recent încheiată, Premiul Secțiunii Arhitectură, categoria socio-culturale, a fost câștigat de proiectul c.a.p. (cantilevered abstract product), semnat arh. Mario Kuibuș – Re-Act Now studio. Este vorba de transformarea unei clădiri vechi într-un spațiu cu dichis pentru evenimente.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (6)Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (7)Punctul de belvedere, reprezentat de structura îmbrăcată în bronz, pare că levitează deasupra piedestalului clasic. Mai multe despre proiect aici.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (8)

Ajungem într-un cartier încărcat de istorie al Bucureștiului: cartierul Uranus. Lângă Piața de Flori, vechea Bursă de Mărfuri s-a transformat de câțiva ani în The Ark: the place, ca să fim în ton, pentru multe dintre evenimentele industriei creative din oraș. Tot aici sunt și spații de birouri care mai de care mai designish: un astfel de exemplu e biroul Headvertising, amenajat de arh. Corvin Cristian.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (23)SursaNou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (24) Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (25) Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (26) Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (28)

Pe harta noastră a contastelor reprezentative din oraș am trecut prin clădiri-simbol, spații de birouri, pentru evenimente și spații de locuit. Am omis un aspect important al vieții urbane: ieșitul în oraș. Și aici tot între vechi și nou experimentăm, mai ales că epicentrul distracției rămâne Centrul vechi al orașului. Proiectul preferat de arhitectură modernă fin inserată într-un context vechi, retro, este Studio Hermes, de pe strada Șelari, un proiect al arhitectului Corvin Cristian.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (21)Fațada modernă ascunde un mix de industrial și vintage, specific atmosferei jazzy din anii ’50.Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (22)

Iar când vine vorba de mers la film, tot timpul bate filmul de la Elvira Popescu, cinematograful de lângă Institutul Francez, renovat recent de studioul de arhitectură Lundi et Demi.

Nou si vechi - arhitectura Bucuresti - Designist (3)Ne place structura de metal și lemn în contrast cu fațadele albe, perfect clasice de pe bulevardul Dacia.

Care este contrastul din oraș care vă place vouă cel mai mult, contrastul vostru-reper? Așteptăm sugestii. 🙂

Fotografii: Designist.ro, Evocasa-Selecta și sursele menționate în articol

7 Comments

  1. Rodica

    ar mai fi hotel Sarroglia, care mie mi se pare un contrast/imbinare de nou si vechi cel putin intersant/a

    • Bună, Rodica,

      Mulțumim de sugestie! Ce-i drept, trecem des prin fața lui. 🙂

  2. Am găsit și eu clădirea asta undeva în zona Unirii, spre Corneliu Coposu și mi s-a părut interesantă. La fel, e un contrast între ea și tot ce e prin preajmă.

    http://instagram.com/p/rJ-AhZuIG9/?modal=true

    • Mulțumim de sugestie, Andra! Nu o știam. 🙂

  3. Madalina

    Cred ca la paragraful despre The Ark ar trebui sa mentionati ca arhitectura este realizata de biroul Re-Act Now Studio. Doar biroul Headvertising este realizat de arh. Cristian Corvin, care este in interior si cu care nu ati postat nici o poza.

  4. Bună, Mădălina,

    Da, exact așa am și spus: că biroul Headvertising, și nu The Ark, este amenajat de arh. Corvin Cristian. Nu am pus nici o fotografie cu biroul, însă linkul ce însoțește Biroul Headvertising trimite la un articol în care poți vedea mai multe fotografii cu amenajarea.

    Mulțumim!

  5. Florin

    Și hotel Caro ar intra lejer în listă.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog