O casă din Pipera, cu linii minimaliste

Împreună cu prietenii de la Igloo Media vă prezentăm o casă din Pipera, cu o arhitectură minimalistă și interioare tratate cu aceeși simplitate grafică. Text: Adelina Clapon.

Casa Pipera - Igloo - Designist (6)

În cartierul Pipera, dominat de o arhitectură mai degrabă pestriţă şi cu identitate incertă, echipa Prographic a ales expresivitatea minimalismului şi a propus o locuinţă unifamilială modernă, elegantă şi perfect ancorată într-un discurs contemporan. Iniţial, pe locul actualei construcţii se afla o structură închisă şi necompartimentată, organizată pe parter şi etaj, care a fost cumpărată cu scopul de a fi reconfigurată spaţial şi transformată într-un cămin primitor pentru o familie cu doi copii.

Casa Pipera - Igloo - Designist (7)

Beneficiarii nu au fost însă mulţumiţi de înălţimea spaţiilor şi de suprafeţele care rezultau în urma simplei remodelări, aşa că au luat decizia de a demola construcţia existentă şi de a ridica, în locul ei, o casă nouă care să le satisfacă pe deplin dorinţele funcţionale şi estetice. Au ştiut de la bun început că vor o locuinţă modernă, în linii simple, cu o foarte bună comunicare exterior – interior.

Casa Pipera - Igloo - Designist (5)

Prographic a răspuns acestor exigenţe cu o volumetrie simplă – un paralelipiped împărţit pe două niveluri, tratate în mod diferit la exterior. Decizia de a utiliza materiale naturale – lemn şi piatră – pentru finisarea faţadelor a fost asumată din start, însă modul de dispunere a acestora a fost ales în urma mai multor variante negociate cu beneficiarii. În final, s-a optat pentru un etaj alb, „uşor”, aşezat firesc peste un parter ca un soclu, a cărui „greutate” se datorează şi placării cu piatră şi lemn de faţadă.

Casa Pipera - Igloo - Designist (2)

Astfel, la parter au fost decupate două terase acoperite, care încadrează, într-un capăt şi în altul, livingul spaţios. În centrul ansamblului se află curtea interioară, în jurul căreia se „înfăşoară” întreaga clădire şi unde este amplasat „copacul vieţii”, vizibil din toate spaţiile comune ale parterului şi ale etajului, dar şi din încăperi private, cum ar fi biroul sau dormitorul matrimonial. Etajul a fost rezervat pentru zona de noapte. Aici, pe lângă un dormitor matrimonial amplu, ce înglobează baia deservită de un grup sanitar, şi dormitoarele copiilor, mai există un dormitor de oaspeţi.

Casa Pipera - Igloo - Designist (1) Casa Pipera - Igloo - Designist (3)

Departe de a atrage în mod ostentativ atenţia, Casa K. se individualizează în contextul în care este plasată tocmai prin simplitatea liniilor şi constituie totodată un exemplu de normalitate arhitecturală pe care ne-am dori să o simţim din ce în ce mai prezentă.

Casa Pipera - Igloo - Designist (4)

Fotografii: Cosmin Dragomir

Acest articol a fost preluat din numărul 146 al revistei Igloo

One Comment

  1. mb

    Depozit la exterior, patrat si dreptunghi la interior, creativitate maxima
    Elementele pozitive ies greu in evidenta.
    Doar calitatea si folosirea lemnului pe exterior, desi se putea mult mai bine cred.
    Mai are de lucrat cred amicul, cred ca poate sa influenteze clientul sa iasa din “cutie” si patratul bucurestean

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog