Kami No Hana: povestea florilor de hârtie gigant vine de la Cluj
Kami No Hana înseamnă în limba japoneză flori de hârtie. Este și numele sub care Adelina Sulea, care trăiește în Cluj Napoca, creează flori gigant din hârtie creponată. În universul ei este tot timpul primăvară, accesorizată cu delicatețe, feminitate și un strop de mister. Poate o să fii surprins, dar Adelina nu are studii artistice, ci a terminat secția de Marketing la Universitatea din Cluj. A lucrat câțiva ani în publicitate, iar apoi într-o multinațională, unde în continuare face analize și statistici, grafice și excel-uri. Dar la un moment dat, a simțit că ceva îi lipsește, că pur și simplu nu era suficient, că nu era mulțumită, că încă mai avea de căutat un drum. A încercat să scrie, să țină bloguri: unul de fashion (o altă mare pasiune a ei), unul de gătit, unul de fotografie. “Mă simțeam ca Alice în Wonderland: ba prea mare, ba prea mică. Niciodată atât cât trebuie”, ne povestește Adelina. Până într-o zi când… …. Cu gândul la Alice și Țara Minunilor, și-a propus să creeze o floare gigant. S-a uitat la câteva imagini pe internet și mâinile ei au început să lucreze cu hârtia creponată ca și cum așteptau de mult să părăsească tastele negre ale calculatorului și să simtă alte texturi, alte forme, să se miște în alte direcții, mai creative. După aproape două ore, primul trandafir inaugura o nouă cale. “Nu era perfect dar era un început. Când Vlad, soțul meu, a văzut trandafirul și a fost impresionat de el, am știut că am găsit ceea ce căutăm. Din acel moment el a fost cel mai mare admirator Kami No Hana“, adaugă Adelina, cu care am stat de vorbă pe mail până ajungem la Cluj să o vedem în mijlocul unor grădini de flori de hârtie supradimensionate. Tot ceea ce face face din pasiune și din dragoste pentru frumos, o trăsătură de familie: mama Adelinei este gravoare în sticlă și foarte talentată la desen, iar tatăl ei a fost sticlar suflător, o meserie rară și care necesită foarte multă îndemânare. Din arborele genealogic mai fac parte mătuși care cântă și dansează în ansambluri de muzică populară, dar și verișori pasionați de patiserie. Cu atât de mult talent în familie, era de așteptat ca la un moment dat să-și dorească și ea sa-și găsescă locul. Adelina lucrând la o nouă floare. Designist: De ce ai simțit nevoia să faci ceva cu mâinile tale? De ce crezi că noi, oamenii, avem nevoie de acest lucru? Adelina: Eu cred că toți oamenii ajung la un moment dat să simtă asta. Nevoia de a face ceva cu mâinile lor, de a crea ceva tangibil. Mai ales azi, ne petrecem atât de mult timp în față calculatoarelor încât ne reducem simțurile la minimul folosit în jobul de zi cu zi. Uităm să mirosim florile, să ascultăm muzică și să simțim ce vor ele să ne transmită. Uităm cum e să pui mâna pe iarbă, pe lemn sau hârtie. Când eram copii puneam mâna pe toate lucrurile. Vedeam și cu buricele degetelor. Și mereu ni se atrăgea atenția de către adulți să nu punem mâna. Dar copii fiind știam mai bine. Acum am uitat cum construiam castele din nisip și avioane din hârtie. Plasticul dur al tastelor este înlocuitorul nisipului și al plastelinei. Am citit o grămadă de povești ale unor oameni de success în domeniul financiar, IT sau alte industrii, care au părăsit jobul bine plătit pentru a începe o mică afacere pe cont propriu. Unii au devenit tâmplari și designeri de obiecte de mobilier, alții creatori de haine sau bijuterii. Fotograf: Adriana Becichi / Model: Laura Firefly/ Make Up Artist: Romana Oaneș / Hairstyle: Dani Stoica / Stilist: Florina Becichi Designist: De ce Kami No Hana? Adelina: Pentru mine cultura japoneză este cea mai reprezentativă când mă gândesc la arta hârtiei. Sunt absolut fascinată de ea. De aceea nu putea fi decât Kami No Hana, ceea ce în limba japoneză înseamnă Flori de Hârtie. Așa s-a născut și conceptul primului shooting, fotografii cu care am realizat site-ul. Designist: De câte tipuri sunt florile tale? Există două flori la fel? Adelina: Momentan fac 3 tipuri de flori. Cele mici, pentru coronițele de flori, cele Medium, cu diamentrul florii între 20-25 cm, și cele Large, cu diametrul între 40-45 cm. Dar niciodată nu ies două identice. Exact ca în natură, nu? Designist: Cu ce materiale lucrezi? Adelina: Pentru florile pe care le fac acum folosesc doar hârtie creponată de 3 tipuri: Eco, Superioară și Extra. Cea Extra are fermitatea și flexibilitatea cea mai mare. Are o ținută foarte bună, este ideală pentru florile Large. Pe lângă hârtie mai folosesc lemn de fag și un strop de lipici. Designist: Ce aplicații pot avea? În ce contexte le priește florilor tale? Adelina: În primul rând sunt obiecte decorative, iar lista aplicațiilor e nesfârșită din perspectiva asta. Le priește foarte bine lumina din vitrinele magazinelor de fashion, de papetărie sau home deco. Dar și cafenelele șic de pe străzile pietonale. Pot sta pe masa din sufragerie sau într-o vază din dormitor. Pot ajunge să fie făcute cadou femeilor de către bărbații care le iubesc. Sau pot aduce ele lumina într-un birou de multinațională când răsar dintr-o cutie de cadou trimisă de un colaborator secret. 😉 Debutul în lume, dacă vrei, și le-au făcut că elemente de decor în photoshooting-uri. Florile mele sunt foarte versatile și își încep ziua cu gândul să aducă o rază de bucurie pe chipul celor care le privesc. Designist: Care a fost cea mai năstrușnică comandă? Dar cea mai pe sufletul tău? Adelina: Fiind un lucru atât de neobișnuit, oamenii erau fascinați de acești trandafiri și mă încurajau să încerc tot mai multe variante, să văd cât pot să îi fac de mari. Am avut o comandă pentru un eveniment de modă în Cluj, care îmi cerea să creez câțiva trandafiri suficient de mari cât să împodobească pereții fostului Hotel Continental din centrul Clujului. Sala în care urma să se țină evenimentul era imensă. Trandafirii mei, de 45 cm diametrul, se pierdeau acel spațiu. Așa că am ajuns să fac un trandafir negru cu diametrul de 1 m. A fost incredibil chiar și pentru mine. Habar nu aveam că sunt în stare de așa ceva. Pot să spun că a fost și cea mai apropiată sufletește de mine pentru că fost o comandă extrem de dificilă și era să renunț de câteva ori pe parcurs. Am refăcut trandafirii aia de câteva ori. Dar într-un final am reușit. 🙂 Foto: Chris Nemeș Ședință foto pentru www.rockabilly.ro. Concept: Rock’n’roll Bride. Photo/Creative: Laura Balc. Model: Nora Anghel / Make Up Artist: Deea Balgaradean / Hairstyle: Mihaela Goia Designist: Ce le dă viață florilor tale? Culoarea, felul în care sunt folosite…. Adelina: Nu știu. Poate că mai interesant este că nu au viață. Că sunt mereu frumoase și nu se veștejesc. Ca florile adevărate nu ar putea niciodată să ajungă la dimensiunea asta și să impresioneze în așa fel. Designist: Care este cel mai recent proiect cu care te lauzi? Adelina: Recent am decorat vitrina unui magazin deco: Happy Décor Boutique. Dragostea a fost tematica și inspirația pentru acest proiect, la care am lucrat împreună cu soțul meu, graphic designer la The Tailor. Aș vrea să am mai multe colaborări pe partea de fashion și să lucrez mai mult pe partea de decor pentru vitrine. Designist: Ești aproape de momentul în care vei face un business din creativitatea și îndemânarea ta cu florile de hârtie creponată? Adelina: De când am găsit această pasiune aproape că nu trece o zi fără să fac măcar o floare. Fiindcă este încă o activitate pe lângă job-ul meu de zi cu zi, timpul nu îmi permite să lucrez atât de mult cât mi-ar plăcea, dar cine știe, poate într-o zi voi simți nevoia să mă dedic mai mult acestui proiect și să îl duc la un alt nivel. Deocamdată mi-am răvășit casa cu zecile de suluri de hârtie creponată. Oriunde te uiți e o floare, un lipici sau o foarfeca. 🙂 Adelina Sulea în grădina sa de trandafiri din hârtie Designist: Ce planuri ai pentru anul acesta? Adelina: Sunt atât de multe lucruri pe care vreau să le fac cu florile mele. Un obiect de artă, poate o mică expoziție, să încerc să folosesc și alte materiale, să fac mai multe decorări de vitrine, proiecte de fashion și să nu mă mai pot opri. Dar cel mai interesant proiect va fi unul pentru comunitate. Nu vreau să spun mai multe acum, dar vă țin la curent și vă anunț când va fi gata. Wedding Decoration Centerpiece Designist: Iubești florile, poate de aceea ai și vrut să le imortalizezi în hârtie. Dacă ai fi o floare, tu ce floare ai fi? Adelina: Dacă aș fi o floare aș fi floarea soarelui. Pentru simplul fapt că, asemenea ei, și eu mă învârt mereu după soare. Prind viață când simt razele-i calde. Florile galbene m-au pasionat întotdeauna. De aceea prima floare pe care am făcut-o pentru mine a fost un trandafir galben. Foto: Adriana Becichi, Laura Balc, Chris Nemeș |
[…] său. Iar dacă trandafirul gigant din imagine îți e cunoscut de undeva, e pentru că e creat de Kami No Hana, despre care ți-am povestit de curând pe […]
Buna ziua,
doresc sa iau si eu legatura cu Adelina Sulea in legatura cu trandafirii giganti. Doresc sa comand si eu.
Astept un raspuns cat mai rapid!
O zi buna!
Anca
Buna Anca
Ma gasesti pe facebook la https://www.facebook.com/kaminohanaflowers sau poti sa imi dai un e-mail pe want@kaminohana.com
O zi minunata,
Adelina
Sunt un mare “consumator”al florilor Adelinei .Le folosesc in proiecte sau le ofer cadou.Mereu surprind si aduc un zambet pe buze.Te felicit si iti multumesc .
Talentul Adelinei este curat si original. Admir de fiecare data noile idei ale ei,cromaticile si dimensiunile a fiecarei creatii. Bravoooo. Este genial ceea ce faci si abia astept urmatorul pas cu care sigur ma vei surprinde din nou:).
Buna. Mai face astfel de lucruri? Nu o mai gasesc pe Facebook si as avea nevoie de serviciile ei, pentru un proiect.
Mersi.
Nicole, este un articol mai vechi, nu stim sa-ti spunem daca mai face astfel de creatii. Insa ai datele sale de contact mai sus, in raspunsul Hanei.