Casa Noah: o experiență de vacanță, în tihnă, la Richiș

În România, de cele mai multe ori frumoasă e excepția, nu regula. Nu e o regulă să descoperi oameni care sfințesc locul și nici locuri ce prețuiesc tradiția și acea tihnă sănătoasă, care ne devine din ce în ce mai străină.

Casa Noah - Richis - Designist (32)

Merg destul de des în zona Sibiului și regret că nu am mereu suficient timp să mă abat în satele din jur, unde timpul chiar curge altfel. E greu să uiți drumul, în asfințit, printre dealurile dinspre Mălâncrav, pădurea de la Biertan, liniștea și singurătatea vreunei biserici fortificate în timp ce aștepți să ți se deschidă poarta.

Casa Noah - Richis - Designist (35)

Nu știam nimic despre Richiș până acum 2 săptămâni, când am dat peste un articol pe povestisasesti.com. Era despre Paul Hemmerth și povestea Casei Noah, din Richiș, Sibiu. Paul este din Mediaș, iar în anii ’80 a emigrat împreună cu familia în Germania. A locuit la Heilbronn și Hamburg, a fost producător de publicitate și documentare TV (pe care încă le realizează pentru mai multe canale germane) și este ghid internațional. Câteva luni pe an călătorește prin Hawaii, Tanzania, Zanzibar, Cuba, Nepal etc. Dar recunoaște că în ultimii ani stă din ce în ce mai mult în România.

Casa Noah - Richis - Designist (48)Casa Galbenă + Casa Verde = Casa Noah, din Richiș

Casa Noah - Richis - Designist (26)Da, s-a întors în România, pentru că aici se simte acasă. Nu a reușit să recupereze casa copilăriei, din centrul Mediașului, dar a restaurat două case din Richiș (care e destul de aproape de Biertan). Casa Galbenă și Casa Verde poartă un nume generic: Casa Noah, după povestea veche a lui Noe din Richiș – pe numele lui adevărat Martin Schaas, care a stăbătut drumul prin ploaie, de la iarmaroc spre casă, în lada de lemn – cadou pentru soția ce-l aștepta.

Casa Noah - Richis - Designist (51)

Nu a fost ușor să restaureze casele lăsate în paragină, cum sunt multe case săsești din zonă. A căutat meșterii care să nu folosească ciment, ci numai var, nisip și apă. Vorbește despre întregul proces de educare a oamenilor din zonă spre a se întoarce la materialele tradiționale, care cer mai mult timp, dar sunt cu mult mai sănătoase:

“În primii ani (de după Revoluţie) s-a pierdut destul de mult prin plecarea acestor meșteri din ţară. Fundaţia Mihai Eminescu împreună cu câţiva restauratori au început în a educa oamenii în ceea ce priveşte restaurarea acestor case şi a le reface exact aşa cum au fost ele construite, cu aceleaşi materiale. Câţiva nu înţeleg şi atunci folosesc ciment, care practic nu mai lasă casa să respire. Este ca şi când îi pui unui om o pungă pe faţă. Mai poate să respire? Nu. Exact asta face cimentul cu casele săseşti atunci când îl foloseşti pentru restaurare.

Fundaţia Mihai Eminescu a restaurat încet încet casele oamenilor în diverse sate. Dacă era vorba de o casă veche şi frumoasă, cu faţada ce merita renovată, atunci oamenilor li se renovau casele de către această fundaţie. Foarte multe case s-au renovat în acest fel în Alma Vii. Curtea era responsabilitatea oamenilor. Acum, după ani de zile, au apărut meşteri în satele săseşti care ştiu să lucreze numai cu var. Binenţeles că durează mult mai mult şi trebuie să aştepţi să se usuce strat cu strat, însă este o soluţie sănătoasă pentru a lăsa casele să respire“, povestește Paul Hemmerth.

Casa Noah - Richis - Designist (49)

Casa Noah - Richis - Designist (16) Casa Noah - Richis - Designist (17)

Casa Noah (Casa Galbenă și Casa Verde) nu e doar un exemplu rar și de aceea foarte prețios de salvare a unui patrimoniu total neglijat, și nu de o fundație, ci de un om care știe să vadă valoarea unui loc. Este și punctul de plecare pentru o altfel de experiență de vacanță: în tihnă sau, internațional vorbind, slowly. Fără obiective de văzut și liste de bifat. E o impregnare treptată cu valorile și stilul de viață al locului: de la mâncare la călătoriile cu căruța sau mașina galbenă. 🙂 Paul a și creat un site slowlyplanet.com, unde sunt detaliate drumețiile și organizarea lor.

Casa Noah - Richis - Designist (34)

Casa Noah - Richis - Designist (13) Casa Noah - Richis - Designist (38)

De accea i-am spus că, pentru noi, Casa Noah e o nouă arcă în care el îi primește la bord și ghidează pe toți cei dornici să redescopere Transilvania. Ne-a răspuns simplu: Apăi, no, prefer să răspundă “călătorii” la această întrebare. 🙂

Casa Noah - Richis - Designist (41)Casa Noah - Richis - Designist (46)

Cine sunt cei care vin la Casa Noah?

În Casa Noah ajung în primul rând oamenii care trebuie să ajungă 🙂 Aşa cum mi-a spus un “călător” poposit la noi – “ceea ce au trăit ei aici nu este turism, ci o experienţă”. Noi nu facem foarte multă promovare, cumva oamenii care trebuie să poposească sub acoperişul Casei Noah sunt atraşi ca un magnet. Pot ajunge prin “word of mouth” sau au vrut să ajungă în altă parte şi cumva au nimerit la noi. Ne pot găsi pe internet pe site-uri ce promovează experienţe unice în case “de la ţară” sau văd fotografii pe Facebook postate de cei ce au trăit experienţa Casa Noah.

Casa Noah - Richis - Designist (27)

Casa Noah - Richis - Designist (8)

Sunt mulţi turişti străini, cu precădere nemţi, dar şi români. Cel mai des, într-adevăr, sunt străini. O parte dintre ei revin în oaza de linişte pentru a se reconecta. Iar românii se “reînrădăcinează”. Mulţi dintre ei nu ştiu la ce să se aştepte când vin. Dar ştiu sigur că pleacă cu altă lumină pe chip. 🙂 Cred că reconectarea cu viaţa care există între aceste dealuri ale noastre face ceva cu tine la nivel celular.

Casa Noah - Richis - Designist (28) Casa Noah - Richis - Designist (29)

Casa Noah - Richis - Designist (30)Ce fel de drumeţii organizezi cel mai des? Înspre ce merg curiozitatea şi traseele celor care vin la Richiș?

M-am gândit că traim într-o perioadă a vitezei. Nu merg împotriva curentului sau nu încerc să refuz această schimbare a timpului, a oamenilor şi a modului de a privi lucrurile. În acelaşi timp, însă, ne plângem de timp. Mult. Aud asta din ce în ce mai des. “Slowly” este o parte din filosofia mea de viaţă. Îmi place să descopăr lucrurile în profunzime, să-mi iau timp pentru a căuta, a mirosi, a privi. A înţelege. Eu lucrez ca ghid pentru o companie nemţească. Plecăm în toată lumea – Hawaii, Tanzania, Zanzibar, Cuba, Nepal, etc. Peste tot îi îndemn pe oameni să descoperim locurile “slowly”. Tragem aer în piept şi scoatem “maşinăria” din viteză.

Casa Noah - Richis - Designist (54)

Casa Noah - Richis - Designist (55)

Casa Noah - Richis - Designist (45)Cei care vin la Casa Noah preferă ori să descopere locurile singuri, ori să le organizăm un program. Majoritatea caută autenticitatea, să vadă cum trăiesc oamenii, cu ce se ocupă. Sunt familii cu copii care îi trimit să experimenteze cum se mulge o vacă, cum se face pâine pe vatră, cum se hrănesc animalele. Alţii vor să înveţe despre plante medicinale sau să facă plimbări cu căruţa să exploreze împrejurimile. Foarte mulţi preferă să facă multă mişcare şi atunci folosesc bicicletele. 🙂

Oricum ar fi, străini sau români, impresiile sunt foarte puternice.

Casa Noah - Richis - Designist (10) Casa Noah - Richis - Designist (56)

În afară de Casa Galbenă şi Casa Verde, ce alte case ai vrea să transformi: din Richiș sau nu numai?

În afară de Casa Noah, avem în proiect de recondiţionare încă o casă în Richiș, la care ţinem foarte mult. Este ca un paradis ascuns. Aproape termin o casă săsească veche în centrul Mediaşului. Este chiar specială şi plină de farmec. O casă la început de drum de recondiţionare este la Biertan. Rădăcinile mele sunt aici, în această zonă. Binenţeles că m-ar bate gândul să refac case frumoase şi în Deltă sau Maramureş, doar că mie îmi place să fac totul “slowly” şi am nevoie de timp… Aşa că intenţia mea nu este să cumpăr şi să recondiționez eu multe case, ci să fac cât pot eu şi cât de bine în acest sens şi să ofer un exemplu pentru alţi oameni care au această posibilitate.

Casa Noah - Richis - Designist (33) Casa Noah - Richis - Designist (37)

Dacă vrei să vii la Casa Noah, e bine să știi că în Casa Galbenă pot sta 10-12 persoane, iar în Casa Verde, 6 persoane. O cameră dublă costă 45 euro/noapte, iar una single 30 euro/noapte. Iar dacă dorești să mănânci acasă, cina sau prânzul ((3 feluri de mâncare, plus vin, țuică și pâine de casă) costă 55 lei/persoană.

Casa Noah - Richis - Designist (22)

Casa Noah - Richis - Designist (5) Casa Noah - Richis - Designist (6)

Să călătoriți slowly, ceea ce ne dorim și nouă 🙂

Casa Noah - Richis - Designist (57)

Povestea pe larg a lui Paul curge în acest film:

Fotografii: prin Casa Noah

One Comment

  1. […] – a gift for his wife what was waiting for him.- Follow the interview in english with Paul here. For more information about the house, go on the slowly planet […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed