Donez Design: un proiect unic care donează servicii de graphic design pentru cauze umanitare

Am aflat despre Donez Design aproape întâmplător și absolut fără nici o legătură cu graphic designul și cauzele umanitare în care ei implică companiile ce au nevoie de identitate vizuală, de la logo la packaging sau web design. Trăiască fotografia unei piese de mobilier care făcea înconjurul facebook-ului și care ne-a găsit în vria selecției pentru Made in RO! Era tot un proiect semnat Cristina Cărămidă și Daniel Movileanu, fondatorii Donez Design și așa am ajuns să-i cunoaștem.

Donez Design - Designist (7)Cristina și Daniel, doi oameni cărora le plac faptele bune pe care le pot face prin design

Când am intrat pentru prima oară pe site-ul Donez Design, deși totul era cât se poate de clar, nu ne venea să credem, parcă aveam nevoie de dovezi: prin urmare, în România un studio de graphic design convinge companiile ca plata pentru serviciile de indentitate vizuală de care au nevoie să se facă în bani, produse sau servicii pentru cauze umanitare. Și funcționează!

Donez Design - Designist (1)Din 2011 și până acum, fără ca proiectul lor să fie comunicat către public, Cristina și Daniel au reușit să doneze aproape 40.000 euro! Portofoliul lor, care arată impecabil și explică pe deplin succesul proiectului, poate fi văzut aici – proiectele cu panglică roșie sunt cele realizate pentru donații, marca Donez Design. În cele ce urmează i-am luat la întrebări profesionale și personale.

Donez Design - Designist (2)

Ce este Donez Design?

Donez Design – din inimă pentru casa de copii – este un proiect pilot de responsabilitate socială ce mediază donații între companii și copiii defavorizați, ONG-uri sau Asociații,  oferind în schimb servicii de grafic design.

Mai simplu spus, tu ai, să zicem, o fabrică de lactate și ai nevoie de un proiect de graphic-design (identitate, packaging, website, ilustrație sau grafică pentru print) apelezi la Donez Design. Estimăm proiectul, lucrăm, iar la final tu vei dona, în cuantum egal cu valoarea proiectului, propriile produse, bani sau servicii către cauza noastră sau către orice altă cauză pe care o stabilim de comun acord. Important e să facem împreună o faptă bună. 🙂

N.r. Despre beneficiile companiilor care apelează la această formă de implicare socială citiți aici.

Donez-Design---Designist-(10)Donez Design e un proiect care merită susținut! Așa arată cele 3 formate de bannere pe care le poți uploada pe blogul sau site-ul tău. Le găsești aici.

Cine este Donez Design?

Hmm… Donez Design este în primul rând un concept, dar, în formă umană, Donez Design este Cristina  Cărămidă și Daniel Movileanu – a.k.a. Movi.

Acum, drept să ți spun, nu știu care e ,,Donez” sau care e ,,Design”,  pentru că, pe parcurs, am ajuns să  gândim la fel. 🙂

Ne-am cunoscut în Căminul de la Arte și ne-a unit doar faptul că lucram și nu băteam creanga pe holurile căminului. Am descoperit pe parcurs pasiuni comune: designul și voluntariatul.

Într-un final am ajuns să lucrăm câteva proiecte de freelance împreună, am vazut că bănuții ne sunt de ajuns să ne platim singuri  traiul la București și, uite așa, am refuzat să ne mai angajăm. Până la urmă, ne-am unit puterile într-o firmuliță de publicitate: www.cubrain.ro.

Donez Design - Designist (13)Grafica pentru campania Zona de Bunăvoință, un proiect de responsabilitate socială inițiat de A&D Pharma și dedicat angajaților companiei. Toate vizualurile campaniei le poți vedea aici. Prin realizarea acestui proiect, Donez Design împreună cu A&D Pharma au donat către cei 420 de copii orfani din cadrul Asociației Pro Vita, de la Valea Screzii și Valea Plopului, produse de îngrijire corporală în valoare de 7.000 euro.Donez Design - Designist (14)

Designist: Ce v-a determinat să creați Donez Design?

Cristina: Pe mine m-a învățat tata să am spirit practic :)) El e inginer  și,  pe ascuns,  în tot ceea ce mă sfătuia să fac era ascunsă și ideea că: dacă tot mă apuc de treabă, să nu pierd timpul cu ceva inutil!

Așa că a trecut timpul și am ajuns la master,  unde aveam nevoie de o temă pe care să o aprofundez  și  pentru care aveam la dispoziție 2 ani.

Acolo m-am blocat… Nu înțelegeam de ce trebuie ,,să irosesc” 2 ani pe un proiect utopic, care să stea agățat în câteva ștraifuri pe pereții facultății timp de o săptămână, iar publicul expoziției să fie de fapt format din colegii mei,  care, oricum știau proiectul meu din corecturile de grupă. Deci, iată ceva ce pentru mine suna ca fiind inutil.

Așa că am tot încercat să îmi aleg o temă dinamică, care să îmi dea posibilitatea să lucrez mai multe proiecte, o idee care să poată fi implementată pe piață, care să dea bine la CV, eventual să îmi asigure o trecere între facultate și un job real, în care să prind experiență de lucru cu clienți de pe piața românească, să fie ceva care poate funcționa ca un exemplu și pentru ceilalți studenți care trăiesc cu impresia că mai nimic nu se poate, că n-ai încotro, că tre’ să lucrezi chestii comerciale în agenții și pe bani puțini, că, pe parcurs, o să uiți ce înseamnă calitatea în design pentru că n-ai clienți care să aprecieze și tot așa… La tot șirul de idei, Movi a adăugat că musai trebuie să fie un proiect care să se reflecte și în comunitate.

Ne-am trezit cu un brief aproape imposibil pe care trebuia să îl rezolvăm în gălăgia din Căminul de la Arte, cu un laptop vechi așezat pe o cutie de carton și niște scaune imposibile… Am facut exces de cafea, idei, pixuri și caiete și am născocit Donez Design, un proiect de responsabilitate socială unic in lume.

Donez Design - Designist (12)

Știm că voi împărțiți mai mult decât proiectul Donez Design, cum e să și lucrați împreună?

He heee… E un lucru bun faptul că suntem diferiți și, orice proiect, înainte să ajungă la client, trebuie să treacă mai întai de aprobarea noastră. Aici e tot timpul partea cea mai grea din proiecte.

Nu putem lucra separat. Mie nu-mi place ce lucrează Movi, iar lui nu îi place ce lucrez eu, întotdeauna mai lipsește amprenta personală a celuilalt. Eu sunt setată ca orice proiecțel să aibă un concept solid în spate, el e setat să fie simplu, ușor de urmărit și ușor de înțeles. Avem și abilitățile împărțite :)) Eu nu pot lucra ce știe el, el nu poate lucra ce știu eu și uite așa competiția asta dintre noi face ca proiectele să fie gândite bine din prima.

Cât despre noi doi, am reușit să rezolvăm un brief simpatic în care doi workaholici cu capacitați distincte se completează reciproc, într-o mașinărie colorată, alimentată cu inimioare și idei 🙂 Ha! Ce frumos am zis!

Donez Design - Designist (4)Grafica pentru calendarul 2013, unul dintre materialele promoționale destinate vânzarii în cadrul evenimentelor la care participă copiii orfani din cadrul Asociației ProVita.  Aceasta este o donație personală Donez Design. Toate ilustrațiile pentru lunile anului le poți vedea aici.

Când a fost făcut proiectul vostru public?

Donez Design a fost făcut public în 2011, dar l-am ținut în cerc închis, ferit de media, pentru că este un mecanism nou, ce trebuie testat în permanență. Plus că era un proiect născut din nimic, fără nici o resursă. Când l-am gândit, nu aveam bani să cumpărăm nici hosting sau domeniu pentru el. Tot ce aveam era multă imaginație, asa că am improvizat. Am bătut la ușa unui provider de hosting, care, culmea, ne-a ascultat, a fost impresionat… și ne-a oferit unul gratuit. Ăsta a fost primul test. Vroiam să vedem în același timp dacă ideea noastră prinde. Și a mers!

Ne-a donat programarea pentru website-ul www.donezdesign.org și încă ne mai donează, Ghenadie Gorincioi, un prieten drag din Moldova. Gestul lui ne-a făcut să înțelegem că sigur-sigur o să mai găsim oameni binevoitori care o să ne susțină. Florin Brătescu, copywriterul nostru, ne-a susținut din prima zi și s-a implicat în proiecte, donând serviciile sale umăr la umăr cu noi.

Până acum am lăsat proiectul pentru câțiva clienți și câțiva prieteni, cât să ne asigure un start bun, neaglomerat, cu câteva companii în portofoliu, cărora să le putem dedica toată atenția.

Nu am făcut mai mult, pentru că ținem totul pentru timpul și puterile noastre, dar, pe parcurs, îl consolidăm și îl scoatem din anonimat. De fapt, chiar am început ceva în sensul ăsta, pentru că acum citești primul interviu. Iar asta înseamnă că am prins puteri. 🙂

Am pornit cu gândul că o să ținem Donez Design cât să atingem un target de donații de 40.000 Euro, o sumă care ni se părea fabuloasă atunci, doar că ne-a molipsit proiectul și acum, când suntem prea aproape să împlinim donația, ne-am hotărât să-l extindem. Acum lucrăm la o altă platformă, mai mare și mai frumoasă, care va avea puterea să genereze o sumă muuuult mai mare de donații, cu mai multe resurse, pentru mai multe cauze. Până când o dezvăluim, puteți vedea proiectele lucrate prin Donez Design pe www.cubrain.ro (sunt cele cu panglicuța rosie).

Donez Design - Designist (8)

Meșterul Castor a beneficiat de naming, identitate și grafică pentru website, iar în schimbul lor va dona către copiii din Valea Screzii (Asociația ProVita) produse în valoare de 5.700 Euro.

Donez Design - Designist (15)Știați, atunci când ați început Donez Design, de proiecte similare din lume, pentru că în România noi nu știm să mai existe așa ceva?

Pe vremea în care ne documentam, nu am reușit să găsim mai nimic, dar după ce am început să conturăm proiectul, am văzut că există câteva proiecte cu trăsături similare.

Majoritatea susțin responsabilitatea socială, așa cum o făcea și Victor Papanek, încurajând o schimbare socială prin acte de donație, dar niciodată nu am dat peste un proiect în formula pe care o folosim în Donez Design.

Proiecte din care am învățat și pe care le-am studiat, cele mai apropiate de noi, au fost www.theonepercent.org și proiectul românesc www.proiect1000.org  inițiat de X3 Studio, din Timișoara, deci, uite, vezi! Și în România! Ambele proiecte, de altfel, de succes! În ambele proiecte sunt implicate agenții care își donează direct serviciile ONG-urilor sau Asociațiilor, dar nu așa cum facem noi. În Donez Design mai avem un plus de interactivitate.

Noi donăm către clienți (de obicei omenii cu bani, care au putere de finanțare mult mai mare), care, la rândul lor, donează către un ONG.

Într-un final, rețetele astea se prepară tot pentru a hrăni ONG-urile, care sunt și ele, în sine, generatoare de acte caritabile. Deci numa’ de bine.

Donez Design - Designist (5)Logo-uri pentru Candelaria, proiectul (Naming, branding, website si materiale adiționale pentru firma de comercializare a lumânărilor) este în lucru, iar la final 5.000 euro vor fi donați copiilor de la Asociația Pro Vita.

Ce cauze își propune să susțină Donez Design și ce fel de companii vrea să atragă?

Până acum am trimis donații doar către două cauze: cei 420 de copii orfani din cadrul Asociației ProVita, Valea Screzii, și către Ștefan –  un caz unitar – ce avea nevoie să își achite asigurarea medicală în străinatate, privind continuarea controlului medical în urma căruia i s-a implantat un Pacemaker cardiac în UK.

Am ales două cauze, pentru că doar pentru atât am avut putere. Dacă implicam mai multe, riscam să fim depășiți de situație. Fiecare cauză trebuie ținută cu mult management și ajungeam să rămânem fără timpul efectiv de lucru.

Pe viitor căutăm să susținem mai multe ONG-uri/Asociații pentru care nu vom avea un sistem de selecție complicat, deoarece toate militează  pentru susținerea cauzelor frumoase.

Cât despre companii, suntem mândrii să ne lăudăm că putem lucra cu absolut toate. Dacă nu au produse care să fie necesare unei cauze, pot face sponsorizare în bani de suma evaluată pentru designul de care beneficiază (exemplu: companie care produce scobitori :).  În cazul în care nici așa nu se poate, compania poate să-și doneze servicii de valoarea respectivă (ex: cabinet stomatologic).

Având în vedere faptul că toți clienții au domenii de activitate diferite, nu putem stabili o rețetă exactă de donații, așa că suntem și trebuie să fim maleabili când vine vorba de lucrurile pe care le pot dona. Discutăm totul cu clientul și cauza către care donăm, prioritizăm necesitățile și stabilim de comun acord forma donațiilor pe care le distribuim.

Donez Design - Designist (6)Cărți de vizită pentru www.dejoaca.ro. În schimb, jucării pufoase, frumoase și rezistente în valoare de 550 euro au ajuns la copiii de la Valea Screzii.

Cum selectați cauzele spre care să meargă serviciile, produsele, fondurile companiilor care apelează la voi pentru graphic design?

Cum am spus, până în momentul de față am lucrat pentru 2 cauze, dar deja am făcut planurile pentru cauza nr. 3.

Selectăm cauzele în funcție de necesitățile pe care le au și tipul de produse pe care le avem la îndemână din partea clienților, și, în funcție de natura lor, le livrăm fie în tranșe, fie pe toate odată.

Pe parcurs am avut și excepții: un client a donat către două cauze, din realizarea unui singur proiect. Către ProVita a facut o sponsorizare în bani și produse de îngrijire corporală, iar către Ștefan, o altă sponsorizare în bani.

Când e vorba de produse alimentare, donăm în tranșe. De exemplu, am avut, și încă mai avem de donat, vreo 16.000 de ouă de la Ferma Ouă de la Bunici – asta înseamnă 22 de ouă ochiuri pe zi, timp de un an, iar ca să nu îmbolnăvim copiii de gălbează :), am hotărât să donăm în tranșe mici, pe parcursul a 2 ani. Apropo, dacă mai are nevoie vreun ONG sau Asociație de ouă, să ne contacteze pe cristina@donezdesign.org 🙂

Donez Design - Designist (3)Grafica pentru Asociația George Ogăraru (proiect în lucru)

Cum decurge colaborarea cu companiile interesate: sunt suficiente companii care preferă ca onorariul să se traducă în servicii, produse sau bani pentru cauze umanitare?

Proiectul nostru inițiază și responsabilizează social companiile cu care colaborăm, printr-o formă ingenioasă de barter. Partea de a ,,plăti” în produse este de fapt un stimulent pentru a iniția responsabilitatea în rândul companiilor.

Durează mai mult în România până se prinde gustul faptelor bune, așa că, până una alta, am inventat o formă de interacțiune socială indirectă între comunitate și industrie. Companiile întind o mână de ajutor comunității, iar noi le recompensăm.

La urma urmei, Donez Design este în folosul lor. Un manager cu viziune distinge clar avantajele oferite de proiect, iar Donez Design devine “o ofertă pe care nu o poate refuza“.

Avem în portofoliu companii care știu foarte bine ce înseamnă responsabilitatea socială sau companii care sunt noi pe piață și au nevoie să învețe. Pentru cele din urmă, Donez Design este un impuls extraordinar.

Având în vedere faptul că nu am expus și nu am promovat niciodată Donez Design, surprinzător, chiar nu am reușit să ducem lipsă de proiecte. Cu siguranță, dacă dăm sfoară în țară, o să fim asaltați.

Însăși natura proiectului Donez Design este un sistem automat de selecție între companii. Până la urmă, doar cei care înțeleg, apelează. De ce să îți distribui bugetul pentru un proiect și atât, când poți să donezi propriile produse către o cauză caritabilă și să fii integrat automat într-un proiect de responsabilitate socială?

Donez Design - Designist (9)Branding, packaging și un mini website pentru Ouă de la bunici, donația este încă deschisă.

Să facem un bilanț: cu ce companii ați colaborat până acum, ce ați realizat voi pentru ele, ce sume au mers către cauzele alese de voi?

Păi…avem așa:

  1. Fundația Sensiblu – au beneficiat de: restilizare logo, design website – Au donat dero pentru copii, bani și produse de îngrijire în valoare de 3.100 €–Către Ștefan și Asociația ProVita
  2.  Ouă de la Bunici (companie start-up) – au beneficiat de: identitate, packaging, microsite – Au donat ouă în valoare de 3.600 € către Asociația ProVita – donație încă deschisă
  3. A&D Pharma – proiectul Zona de Bunăvoință – au beneficiat de: logo, concept si animatie de prezentare, Cd-uri, stickere, decor craft pentru Bradul Bunăvoinței – Au donat produse de îngrijire corporală în valoare de 5.600 €, către Asociația ProVita
  4. De Joacă – au beneficiat de: cărți de vizită – donație de jucării ecologice în valoare de 550 Euro către Asociația ProVita
  5. Candelaria – naming, logo, website- donație în bani și produse, în valoare de 5.000 €
  6. ProVita – donația noastră personală în valoare de 15.000 € pentru cei 420 de copii orfani adăpostiți la Valea Screzii – www.voluntar-provita.ro
    – calendar ilustrat pentru vânzare
    – identitate, materiale adiționale, broșuri prezentare
  7.  Ajută-l pe Ștefan – donația noastră personală – microcampanie de facebook pentru a obține donații în scop medical
  8. Asociația George Ogăraru – identitate, website – donație în valoare de 5.000 € – în progres
  9.  A&D Pharma – Zona de Bunăvoință II – concept și animație de prezentare – donație de jucării pentru cadourile de Crăciun în valoare de 1.600 euro
  10. Meșterul Castor – identitate, design website – donație de căsuțe pentru copii și bani în valoare de 5.700 € – proiect și donație în progres pentru Asociația Pro Vita

Donez Design - Designist (11)Proiectul Voluntar-ProVita.ro este o donație de suflet Donez Design către Asociația Pro Vita. Grafica website-ului de prezentare a Asociației Pro Vita este o copie fidelă a sătucului Valea Screzii.

Ce mai faceți voi în afara de Donez Design, mai aveți timp și de altceva?

Pfffff….păi trebuie! Donez Design e un proiect de suflet, nu e un proiect care să ne țină de foame momentan, așa că, suntem nevoiți să lucrăm și pe proiecte normale, din care să ne susținem. În afară de Donez și de proiectele pe cubrain.ro, tot încercam să ne mai desprindem de virtual și mai punem mâna o cutie de acuarele, sau, că tot ne-ați prins, acum ne-am apucat de șlefuit câteva piese de mobilier pe care sperăm să vi le prezentăm în curând, într-un alt proiect 🙂

Ce feedback aveți până acum legat de Donez Design?

Zicem noi, un feedback foooarte bun, și aici avem dovezi importante! De exemplu, cineva a încercat să ne copieze proiectul mot-a-mot, cu același nume, dar sub altă formă grafică, undeva în Moldova. Și asta nu poate să fie decât de bine, nu? :))

Pe lângă feedbackurile simpatice și pozitive pe care le primim la finalul proiectelor, ar fi și faptul că majoritatea clienților care ne solicită proiecte prin Donez Design se reîntorc la noi cu alte proiecte, fară să mai apeleze la programul nostru de responsabilitate socială.

Donez Design a ajuns să devină și o stare de spirit în rândul prietenilor, care s-au motivat pe rând să vină cu idei, s-au hotărât să își dezvolte proiecte personale care să aibă rezonanță în comunitate, se oferă tot mai des să ne ajute, câțiva care ne donează programare pentru proiectele personale, ne întind o mână de ajutor la brainstorminguri, au început să ne scoată în oraș atunci când consideră că am stat prea mult în fața calculatorului și chiar s-a oferit Bubu, o prietenă dragă, să vină să ne gătească atunci când suntem în deadlineuri  :)) Ce poți să îți dorești mai mult?

Donez Design - Designist (16)

Ilustrație din proiectul Voluntar-ProVita.ro.

Vă gândiți deja și la voluntari/colaboratori pentru Donez Design pe măsură ce proiectele și cauzele se înmulțesc?

Păi tot avem, în funcție de amploarea proiectelor în care ne implicăm. În cazul în care avem nevoie de întăriri, chemăm trupele de voluntari 🙂

Ghenadie Gorincioi și echipa lui de la Artsintez, programare
Seo Monitors, servicii seo
Florin Brătescu, copywriting
Breharu Fabian, flash
Miruna Belgun, ilustrație
Adam Eliana, PR
Mircea Topologeanu, programare
Ionelia Coca, contabilitate
Renate Luică, PR

De multe ori ne sar în ajutor cu discounturi și furnizorii de care avem nevoie pentru a realiza proiectele pentru clienți. Ai fi uimit să vezi cât de mult se mobilizează toți, de la mic la mare, doar pentru că e în mijloc un proiect social. Observi chiar că se schimbă brusc valorile, banii nu mai sunt importanți, se relaxează comunicarea și se renunță la armele client-designer, care, în mod normal, ți-ar schimba conceptul.

În curând, în noua platformă Donez Design, vom dezvolta un sistem în care orice designer poate fi voluntar, așa că, rămâneți cu gândul la noi și la fapte bune.

Donez Design - Designist (1)

One Comment

  1. […] 2. Uite că se poate și altfel. […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed