Lansare Qālicheh la ROD! Câștigă o pereche de pantofi semnați Bianca Georgescu!

Iar câștigătorul este Alexandra Rusu, cu comentariul din 1 decembrie, 16:25.
Ne-a fost tare greu să alegem o singură poveste câștigătoare. Ne-ați impresionat și vă dorim cadouri fermecate de Sărbători și povești fericite alături de cei dragi!

Am descoperit de curând pantofii senzaționali pe care îi creează Bianca Georgescu și ne bucurăm să aflăm că vor fi lansați oficial Vineri, pe 29 noiembrie la ROD (Cărturești Verona). Evenimentul începe de la ora 16.00,  iar călătoria vizuală în zbor de toc înalt pe covoare fermecate te așteaptă până la 22:00.

Bianca Georgescu - ROD - Designist (2)

Proaspăt absolventă a Universității Naționale de Arte București (Modă-Design vestimentar), Bianca Georgescu păşeşte cu graţie pe covoare magice transformate în cei mai ferchezuiţi pantofi, jonglând cu gravuri pe piele sau laser cuts, printuri 3D şi accesorii detaşabile, totul pe fundalul spectaculos al covoarelor persane:

„Prin pantofi plutești, pierzi contactul cu mediul, asemeni covorului zburător. Pantoful este cel care te poartă unde ai nevoie să ajungi, asemeni covoarelor zburătoare.”, spune Bianca.

Bianca Georgescu - ROD - Designist (3)

Colecția Qālicheh vorbește despre covoarele persane de mici dimensiuni, iar miniaturile folosite de Bianca se transformă în  conduri fermecaţi, demni de cele mai capricioase divinităţi.

Bianca Georgescu - ROD - Designist (4)

Vrem să te simți purtat de un covor fermecat, de design, iar împreună cu ROD îți facem cadou o pereche de pantofi din colecția Qālicheh pe care Bianca o va realiza pe măsura ta, odată ales modelul preferat din colecție!

Bianca Georgescu - Designist

Cum ajungi să porți o pereche de pantofi, cu miniaturi fin aduse în contemporan, semnată Bianca Georgescu?

1.Dai Like paginilor ROD și Designist.
2. Ne introduci în atmosfera celor 1001 nopți și ne spui o poveste fermecată pentru tine, plecând de la una dintre perechile de pantofi ale colecției.

Fiecare concurent are voie să se înscrie cu un singur răspuns (drept comentariu la acest post). Cel mai interesant și creativ răspuns desemnat de ROD și Designist va câștiga premiul de design. Deadline: Duminică, 1 decembrie, ora 2o.00. Succes tuturor!

Bianca Georgescu - ROD - Designist (1)

Bineînțeles, treci Vineri, de la 16.00, pe la ROD ca, în cazul în care ești câștigător, să știi deja care e perechea ta preferată de pantofi fermecați! 🙂

16 Comments

  1. Raluca.N

    Am sa incep cu dorul de tata si trimit zambetul meu pe unde scurte la acele imbratisari de bun venit acasa dupa o zi de munca si acei pantofi”obositi” care ocupau locul suprem, Imi era atat de dor de tata, incat bucuroasa defilam cu ei in pasi mici pentru a atrage atentia tuturor asupra mea.
    Intamplari hazlii, o pereche de pantofi dar mai ales dorul de acasa.

  2. Florentina Craciun

    O femeie cu pantofii potriviti nu este niciodata urata.Pantofii,da,un lucru atat de minunat…pacat ca am doar doua picioare ca alfel as purta si mai multi.
    De fiecare data cand port o pereche de pantofi ce imi place extrem de mult ma simt altfel..o alta persoana..pantofii sunt cei ce ma fac sa ma iubesc mai mult, ce imi ofera mai multa incredere in sine…care intr-adevar este extrem de importanta..I mean…cate cuceriri am facut multumita increderii in mine date de pantofii mei perfecti.

  3. Elena

    Sună alarma. E 6:00.
    Inevitabil degetul apasă pe snooze…
    Mă ridic din pat şi primul meu instinct este să încalţ pantofii roşii noi,
    Merg spre bucătărie să îmi fac cafea, dar îmi dau seama că de fapt plutesc.
    De frică şi nedumerire îmi pierd echilibrul, dar îmi revin repede.
    Cred că am devenit Margareta lui B.
    Deschid fereastra să mă dezmeticesc de la aerul proaspăt,
    Pantofii nu mă ascultă şi ies cu mine cu tot afară prin fereastra deschisă.
    Plutesc, ba chiar zbor deasupra oraşului. Ninge pentru prima dată iarna aceasta,
    Acoperişurile clădirilor sunt albe şi e puţin trafic.
    E încă întuneric… şi foarte frig. Ordon pantofilor să mă ducă în pat, sub plapumă!
    Sună alarma. E 6:10.

  4. Gabriela

    Eu spun asa: tocmai ce te-ai ferchezuit, recuperat una bucata telefon pierdut prin dormitorul plin cu ,,nu am cu ce sa ma imbrac” si deschizi usile- da, acele usi atent atinse de palmele moi si slabe ( ciudat, nu?). La loc de cinste stau ultimele tale achizitii. Mama stie ca ai renuntat la poale in brau pentru ele, si a lasat-o balta. Tu stii oricum ca ea nu e suparata, asa ca te mai uiti un pic in oglinda, te admiri, iti dai seama ca ai nevoie de ei ca sa fii completa. Cu grija si posesivitate apuci insetata pantofii de duminica. Le spui asa ca nu ii porti orisicum, ca sa mergi la piata sa cumperi praz, ci cu un scop precis. Astazi esti femme fatale si ai de gand sa ii dai lumea peste cap. Doar nu ai stat 3 ore in fata oglinzii doar ca sa te salute si sa te intrebe cum e vremea!? Cand Laura, prietena ei, i-a spus sa puna piciorul in prag, cred ca ea a inteles ca trebuie sa puna pantofii in prag. Important e totusi, ca ea astazi, dupa ce si-a facut un discurs clar despre ce doreste, cu tot cu virgule va merge mai departe ( la propriu si la figurat). Ce o fi pe urma, vom vedea. Asa-i ca speram totusi la un inceput de sfarsit frumos?:)

  5. Gabriela

    Dupa ce am descoperit nitele scapari de exprimare, si nu dau vina pe tastatura, cer indurare. Le vreau pe toate! Exact!

  6. Alexandra

    Nu îmi amintesc de ce m-am trezit în toiul nopții aceleia. Pesemne că-mi era foarte sete. Și foarte lene, pentru că nu aveam să mă dau jos din pat. Tocmai ce-mi mijisem ochii și măsuram tavanul rămas fără oi, când am auzit un lipăit. Ca de muscă adormită mai ceva decât mine, plecată măcar ea să bea un pahar cu apă. Deja începuse să mă sâcâie, așa că m-am uitat sub pat după ceva cu care să arunc într-acolo. Dar nu găsisem decât bunătate de pantof din ROD, de-ți vine numai să-l privești, nu să-l porți. Și ce să vezi, taman de acolo era, plip-lip-ip. Se plimba prin el o prințesă. Toată-n roz, clar nu venea din lumea asta, fiindcă pe la noi nu mai e chiar așa de la modă. Nu prea mai știu ce am făcut după aceea, cred că am adormit – devenise plictisitor să o urmăresc cum îmi măsoară pantoful, un 38 deci avea unde, și să o aud oftând. Cred că un prinț aștepta sau, cel puțin, așa părea. Pentru că așa fac și eu, țin bărbia-n palmă să n-o scap și-mi las gândurile să umble aiurea. Nicio șansă la mine, mi-am zis, unde nu e pantof de picior de prinț! Știu că am căutat-o a doua zi, dar nu era nicăieri. Apoi, odată, pe stradă, am auzit-o. Ea venea din toc, acolo stătea. A trecut o vreme până să mă prind – fata aceea era, de fapt, dorința mea.

  7. Alexandra

    Poveste persană contemporană 😉

  8. A fost odată, ca altădată, că dacă ar fi, tot s-ar povesti…a fost o fată roșie-n obraji, cu brațe subțiri și glezne timide, cu pasul sprințar și tălpile arse de macadamul marelui oraș.
    O chema Fioara. Pant O. Fioara….
    Într-o seară senină, a văzut în vitrină, aparent fără vină, doi pantofi cu meșină, la un preț de leșină…
    A oftat visătoare întrebându-se… unde e oare Prince sau Count, Cavalerul meu Discount?
    O să-l caut până la capătul lumii! Până la capătul sezonului de reduceri, cu siguranță…Ce contur, ce prestanță!
    De atunci totul a căpătat sens și rimă. Firește, asta nu-i o crimă, dar nici nu exprimă dorul ce animă așa durere intimă.
    Să-i poată încălța, să poată zbura, pe-un pantof fermecat și unul trucat, peste mări și peste zări, spre Bosfor sau măcar până-n Obor, la un stand corespunzător.
    Dar așa cavaler, amabil la portofel, nu se găsea defel…
    Avea un vis oriental cu tocuri de cristal și-un oacheș sultan pe cal. Cal persan, cu flec maur, fără monturi, stilul pur.
    Dar dimineața se trezea desculță, în papucii unor vise fără breteluță cu pietre prețioase. Avea numai botine cu boturile roase.
    Știa că nu-i Cenușeareasă și că basmul ei e greșit, iar pe Google nimeni nu-i spunea Discount dac-a venit.
    Într-o noapte cu lună a-nțeles că adună trei speranțe utile și patru în plus. Natural a dedus că îi trebe un prinț mai sus-pus.
    Revelația s-a produs, ea s-a dus, eu stau în vitrină, un vis la preț redus…

  9. Milena

    Un mic hol decorat recent in nuante sobre de alb, gri si negru. Singura gingasie, crengutele inflorate de pe tapet. Te simti ca si cum ai intra intr-un lacas de cult reformat. Aproape ca totul tipa dupa putina culoare. Ma gandisem la niste crengute de ilex, bobite insangerate. Dar acum ma uit la ei cum stau inramati si incondeiati ca niste oua de Paste, si imi inflacareaza inima. Ii vad stand in holul meu ca singurul obiect de decor, ca singura pata de culoare,salutand imbujorati si plini de caldura fiecare persoana care va trege pragul casei. Ii vor privi, se vor inflacara si ei ca mine si se vor grabi sa ii incalte alunecand de indata in lumea calatoriilor facute sau a celor visate, in tari insorite cu oameni calzi si pasionali. Poate vor intra in valtoarea unui ceardas saltat iute pe picior, vor dansa pe ritmuri de flamenco,se vor amesteca in lumea colorata a feriilor andaluze. Iar eu? Eu stiu unde voi zbura. Voi pluti deasupra campiilor aurii stropite cu maci, voi mangaia cu ochii obrajii inrositi de ger ai colindatorilor de la noi, ma voi simti intr-un cuvant mai aproape de acasa, cu albul, negru si rosu coborate parca de pe camasile de hora ale bunicelor noastre.

  10. Fermecător este că Bianca vede aşa frumos pantofii şi că, purtaţi de imaginaţia ei, noi – nebunele după tocuri, ne bucurăm de ceva nou, unicat şi magic.

    Mai frumos este că fata asta talentată nu a uitat nici de copii, nici de tipii care vor să aibă încălţări cu personalitate, iar asta mi-a plăcut tare, să văd modele pentru bărbaţi şi copii în colecţia ei abia ieşită din atelier, care miroase a prenadez.

    Cu pantofii ieşiţi din mâinile ei lucrate mă văd călătorind spre o nouă iubire, ştiu că îmi vor purta noroc, că vor da strălucire rochiei neinteresante din colţul şifonierului şi că-mi vor ridica colţurile gurii în dimineţile morocănoase. Şi nu exagerez, sunt frumoşi, mi-au plăcut tare – m-am învoit de la serviciu să-i văd colecţia!

  11. Olivia

    Inainte sa va cunosc nu-mi placea culoarea roz,
    Inainte sa va cunosc imi parea rau ca sunt prea mica, dar acum sunt fericita pentru ca toti ma ridica.
    Atunci nu-mi placea frigul, dar cu voi parca schimb ringul
    Nici acum nu-mi place frigul, dar sunt fericita ca va am pe voi cu toc
    Si din cand in cand ma faceti sa fac poc.
    Va iert ca va “purtati” departe si ajungeti
    Peste tari si sate.
    Stiu ca toate va vor,
    Dar tot voua vi se face dor
    Si desi “zburati” departe
    Tot din mine faceti parte.
    Nu va schimb asa usor,
    Caci cu voi ajung la sol.
    Chiar de ma treziti cu noaptea-n cap
    Nu va dau pe nici un crap.
    Cu voi mi-am gasit si-un job,
    Ma duceti din loc in loc,
    Ma faceti sa sper,
    S-ajung in al 9-lea cer.

    Declaratie Persana

  12. unguras crina

    in racoarea serii, pe holurile palatului se auzeau discret zgomote melodioase.pareau ca alcatuiesc un menuet.cadanele pareau vrajite de sunetele necunoscute care se apropiau.au auzit ele de povestea unor pantofiori magici,nespusi de frumosi,pe care o data incaltati nu poti sa-i abandonezi in sertare ascunse.curiozitatea le-a impins afara,unde au descoperit ceva mirific.culori gingase se impleteau intr-un dans gata-gata sa se dezlantuie.linii usoare,dar in acelasi timp sofisticate,incepeau si se terminau nicaieri.erau pantofiorii despre care auzisera ele ca pot sa le indeplineasca toate dorintele.i-au luat ,i-au incaltat si, parca vrajiti,pantofiorii s-au incins intr-o tribulatie nebuna incet,incet,incet……………printesa se trezi .parca visase,parca nu…..zambi cand isi vazu picioarele…nu fusese un vis…

  13. alexandra rusu

    Povestea fetei din Qalicheh

    Toată lumea din Qalicheh o cunoștea pe Azadeh, dar nimeni nu se gândea vreodată la ea. Cu toții vorbeau – când se plictiseau, în timp ce munceau, când îi strângea cu ușa nevoia sau când erau recunoscători, la chefuri monstruoase sau în dimineți de mahmureală, în noaptea nunții sau pe patul de moarte – doar despre pantofii ei. Ce se știa aproape sigur era că și-i făcuse singură, din piele de cameleon hrănit cu miere, că folosise în loc de șireturi miriapozi poligloți, iar pentru talpă, pielea unui tigru Caspian vegetarian. Ce se știa cu certitudine absolută era că acești pantofi rezolvaseră toate problemele existențiale ale locuitorilor din Qalicheh. Pe unde trecea Azadeh purtând pantofii ei miraculoși, pe-acolo începeau să se reverse râuri de bunăstare. Cele două cupe delicate care ieșiseră din mâinile lui Azadeh – iar acum îi răsfățau picioarele – păreau să adune ofurile celor pe lângă care treceau, ca apoi să reverse dorințe încarnate. Sigur că mai dădeau și chix; dar, de obicei, o nimereau și în urma lor răsunau ca niște salve strigătele de recunoștință. Pe unde călca Azadeh, apăreau smochini în floare, izvoare răcoroase, cămile blânde de culoarea gălbenușului, văluri de mireasă ca-n ,,1001 de nopți”, cărți de leacuri universale, ba chiar și mesaje de la cei plecați peste mări. Azadeh mersese zece ani lungi prin deșert, ca în urma ei să răsară grădini bogate, iar satul se întinsese. Când ea descoperise că, pe anumite drumuri, din colb se țeseau rapid covoare persane cu mehrab-uri superbe, care dansau în urma ei, satul devenise prosper. Azadeh își îndeplinise menirea, cu vârf și-ndesat; era împăcată. Însă deja nu mai era tânără și și-ar fi dorit o casă, un loc numai al ei, unde să se odihnească uneori. Numai că sătenii nu se gândeau niciodată la Azadeh; cu dorințele împlinite, dormeau ca niște prunci și nu s-ar fi gândit în ruptul capului că și fata cu pantofii bucuriei și-ar fi dorit, poate, ceva. Azadeh încercase să se gândească intens la casa albă cu ferestre albastre pe care o visa, în timp ce mergea pe o străduță pustie, unde nu locuia nimeni cu alte dorințe care ar fi avut – desigur – prioritate. Pantofii însă preferau să capteze dorințe mici de la distanțe mari, și în urma lui Azadeh străluceau brățări cu perle cât sâmburii de rodie, însă nici urmă de casa cea albă. Anii au trecut, satul a devenit oraș, Azadeh a îmbătrânit plutind pe străzi și împlinind dorințe – ca întotdeauna, ale celorlalți. Iar ceilalți niciodată, dar absolut niciodată nu i-au dorit ceva fetei care purta pantofii bucuriei.

  14. Seherezada

    O, marite Designist,
    Am sa-ti spun acum povestea condurilor fermecati, ce te poarta lin acolo unde numai cu gandul indraznesti sa ajungi.
    Era in orasul lui Bucur o tanara fata careia tare ii mai placea sa viseze. Auzise in mare taina de acesti pantofi ramasi de pomina cu numele Qālicheh. Porni pe urmele lor. Trecu din ulita in ulita, pana ce ajunse pe o alee, maturata si stropita, iar in fundul ei zari o poarta faloasa de lemn, cu lacat de argint si adumbrita de o scriere: Carturesti. Pentru a putea trece, murmura in soapta la intrare: ROD. Si apoi ii vazu si ramase uluita de splendoarea lor: rosii ca cele mai patimase dorinte, incarcati de simboluri ancestrale din vechile vremuri ale Persiei. Erau ca o comoara dezvelita, cu pecetile-i talismanice sfaramate anume spre-a o arata in toata valva sa. Ii lua cu grija si ii stranse la piept. Inchise ochii….
    Se trezi pe malul Cornului de Aur, acolo unde marea la apus de soare ia culoarea aurului. La portile Seraiului. Maretul Istanbul! Trecu pe langa fantana lui Ahmet din fata Palatului Topkapi si se gandi la cate povesti ascund cotloanele cu faianta albastra cu lalele ale haremului. Vazu baile Rosselanei si isi dori sa intre. Dar chiar atunci, de pe o ulicioara laturalnica, ii iesi in cale o pisica. Cu ochi profunzi si plini de mister, ii facu semn sa o urmeze. Ajunsera la Million, pilastrul de piatra ramas din maretul arc de triumf bizantin. Coborara cateva trepte intunecate. Erau in Bazilica Cisterna. Deodata, din negura intunericului, zari capul verzui al Meduzei. Se intoarse infiorata si intrebatoare catre calauza pisica. ”Ce isprava ai savarsit?” Atunci zari inca o data capul Meduzei, de data aceasta intors…
    Se vad zorii mijind pe bolta de clestar. Sfioasa, ma opresc aici….

  15. Manuela

    Intr-o imparatie cat o gamalie, traia o fata ce-avea, cum se cuvine, niste pantofi rosii, Qālicheh.
    Pantofii rosi erau ca o bijuterie, unde asteptau dornici sa fie incaltati, la rochia neagra cea simpla. Mandra toata, fata s-a dus la bal unde le-a zis:
    Veti sta sub dantele, in nopţi de baluri,
    Si-n ale valsului lenese valuri
    Veti rade prin sali,- potop de lumina.

  16. unguras crina

    si frumosii conduri si-au gasit Cenusareasa?

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog