Scurt ghid de tendințe la sfârșit de sezon

Tindem să asociem vacanța unei perioade definite petrecute de cele mai multe ori în afara orașului. Și adesea ne plângem că e prea scurtă. 🙂 Credem că tocmai aici ar trebui să reglăm un pic perspectiva, mai ales că ne apropiem de sfârșit de sezon, și să explorăm mai atent traseele și oazele faine ale Bucureștiului. Pentru că noutăți tot apar, iar de seri și weekend-uri de explorări, ca-ntr-o scurtă vacanță urbană, vom avea nevoie ca de aer și când soarele nu va fi la fel de generos, iar zilele mai scurte.

Ce urmează? Un scurt ghid pentru un traseu fin de seară sau de weekend, asezonat cu trendurile în materie de design, care să continue poveștile la tine acasă.

6Tendinte de sfarsit de sezon - DesignistFoto: Laurențiu Staicu

În “vacanța” noastră urbană am porni de la Manasia Bar, locul ce tinde să se transforme într-o legendă urbană. De ce? Pentru că barul este amenajat într-o fostă secție de poliție, ce a funcționat pe strada Stelea Spătarul din 1947 (când casa a fost naționalizată) până în 2006, înainte de aderarea la Uniunea Europeană. Pentru că nu mai corespundea normelor în vigoare, clădirea a fost abandonată, însă celulele, birourile și mai ales inscripțiile pe pereți ale deținuților au rămas intacte. Iar o expoziție care a avut loc la începutul lui  august le-a și dezvăluit publicului.

Grădina, pe vremuri curtea unde erau plimbați deținuții, este generoasă și verde acum, iar barul va include și o galerie de artă, dar și spații de birouri pentru cei care lucrează în domeniul artelor vizuale. Pe scurt, fosta secție de poliție face tranziția către un spațiu cultural. Must see pentru istoria recentă a orașului.

11Tendinte de sfarsit de sezon - Designist 13Tendinte de sfarsit de sezon - Designist

Din zona Unirii, plecăm de la Manasia Bar spre Cișmigiu. Iar pentru o porție de viață urbană o luăm pe Lipscani. Dar cum agitația e faină, mai ales când are și pauze, facem un popas la Cărturești Carusel. Pentru arhitectura extraordinară, pentru spectacolul de lumini din palatul familiei de bancheri Chrissoveloni, construit în 1860 și restaurat impecabil, și pentru o pauză de arte (în galeria integrată) sau de carte, pe care o poți savura și la cafeteria de la ultimul nivel, sub plafonul de sticlă.

1553386_1638399956383285_8457945236437843059_o

Și, pentru că ne apropiem de Cișmigiu, trebuie să vă și spunem cum am hotărât să încercăm măcar din când în când să fim și turiști în București. Acum câteva săptămâni, când vara era încă toridă, într-o scurtă pauză ne-am oprit pentru o salată. Am mers pe salata Grand Plaisir, de la McDonald’s, după rețeta lui Nicolai Tand, care știam că e și gustoasă, și perfectă atunci când nu ai prea mult timp de zăbovit. În jurul nostru, turiști, tineri la șuete de vacanță…

Am avut acel declick că, deși ne grăbim, vara va trece mai repede decât ne dăm seama, cu toate vacanțele și răgazurile ei, și că ceea ce va salva agitația ce vine va fi ochiul curios, pus de descoperiri al turistului, care percepe altfel orașul. Doar știți cum se zice: nu e vorba doar de locuri noi, ci de ochii noi cu care le privești. Așadar, salata noastră a intrat în rolul de madlenă pentru trendurile și descoperirile acestei veri, experiențe ce vor continua să ne hrănească răgazurile urbane… până vara viitoare.

https://www.facebook.com/MihneaRattePhotography

Din Cișmigiu, e de pornit agale pe Bulevardul Elisabeta spre Strada Edgar Quinet. La numărul 7 vă așteaptă un magazin savuros, proaspăt deschis – Mesteshukar ButiQ. Obiectele, bijuteriile și ținutele sunt create de meșteșugari romi de peste tot din țară, coordonați de designeri contemporani și sprijiniți de Asociația Romano ButiQ. De exemplu, doi dintre designerii care s-au implicat în a-i coordona pe argintarii, rudarii, căldărarii, pielarii, împletitorii și croitorii cooptați în program, sunt austriecii Nadja Zerunian și Peter Weisz, fondatorii zerunianandweisz.

În timp ce Nadja a fost senior designer, timp de zece ani, pentru Calvin Klein în New York, ulterior devenind creative director mai întâi pentru Georg Jensen, apoi pentru Swatch Group, Peter a studiat fashion design în Viena și a creat ani la rând ținute personalizate pentru bărbați și femei.

fe99f8c465f391241efdd4c85b0191deAccesorii de lemn și cupru – de la spatule (că tot am vorbit de salată) la ibrice și tigăi de alamă, create de meșteșugari, extrem de practice și frumoase în bucătărie.

Cum de câțiva ani se poartă cuprul (un trend impus și de designerul britanic Tom Dixon, de exemplu), am făcut o selecție de obiecte de cupru de la Mesteshukar ButiQ, atât de expresive datorită mixului de tradițional, artizanal și contemporan.

10Tendinte de sfarsit de sezon - DesignistBoluri de cupru

4Tendinte de sfarsit de sezon - Designist Lingură grațios îndoită16Tendinte de sfarsit de sezon - DesignistMăsuță de cupu, cu capac

Se vorbește din ce în ce mai mult de redescoperirea meșteșugurilor și reinvestirea lor în piese de design cotemporan. Un astfel de loc “secret” al Bucureștiului, în care meșteșugul hârtiei manuale este readus la viață, e atelierul lui Răzvan Supuran de la Muzeul Țăranului Român. Aici ies din mâinile lui și din hârtie reciclată manual abajururi, lampadare sculpturale și alte obiecte de adus acasă. Proiectul său de design de obiect, numit Luminish, a primit un grant din partea Guvernului Norvegiei în cadrul domeniului de finanțare Inovare Verde în Industria din România.

Este un loc “secret” ce poate fi vizitat cu programare. 😉

11377185_691633630948657_1516905504031458844_n

11008469_691892164256137_5774189186113184651_n

După ce colinzi aceste locuri ce-ți vorbesc despre tendințe și direcții în viața orașului, dar și în lifestyile-ul și designul contemporan, simți nevoia să iei acasă măcar câteva piese ce dau măsura creativității locale – suvenirurile unei explorări designish. Îți facem un rezumat al celor mai noi descoperiri Designist, un top 3 recent cu proiecte locale cărora merită să le faci loc în casa ta. Toate pornesc de la materiale naturale și aduc în contemporan meșteșuguri și tehnici artistice vechi.

1Tendinte de sfarsit de sezon - DesignistMateria este o afacere socială din Mănești (Dâmbovița), care a primit fonduri în urma competiției Fabricat în Țara lui Andrei. Cei doi antreprenori care au pus bazele proiectului, Cristian Branea și Silviu Andrei Petran, și-au propus să creeze obiecte contemporane de design cu lemnul recuperat de la vechi construcții, piese. Obiectele de mobilier, corpuri de iluminat etc. sunt toate realizate la Mănești, cu meșteri locali. Iar unul dintre proiectele pe care sigur îl vizitezi și în care ei au fost implicați este Simbio: blaturile meselor și alte elemente din lemn sunt din stejar vechi de peste 100 de ani, recuperat din demolarea unor hambare din Șelimbăr (Sibiu), și prelucrat în formele actuale de Materia.

3Tendinte de sfarsit de sezon - Designist

Ca să nu uiți, peste iarnă, gustul sărat al mării, începe fiecare zi cu o farfuriuță De Ceramică, designer Mădălina Teler. De curând a creat la comandă câteva lustre sub forma unor cești imense din porțelan, întoarse, care nouă ne-au tăiat o secundă respirația. 😉

12Tendinte de sfarsit de sezon - Designist

Un alt proiect, tot de ceramică, pe care trebuie să-l știi, vine din Cluj – Sumi Design. Designerul din spatele Sumi Design este Ioan Sumedre jr., un tânăr care nu doar creează piese foarte artistice, din porțelan, dar este și fondatorul Caolin – un târg de ceramică contemporană ce are loc în fiecare an la Cluj-Napoca, ce te racordează la tendințele ceramice din această zonă a țării.

Mai jos, o vază de un albastru cobalt, să-ți aducă aminte și de întinderea mării, dar și că un interior e trezit la viață indiferent de anotimp de flori proaspete.

8Tendinte de sfarsit de sezon - Designist

De la linii organice și materiale naturale, ajungem la imprimenuri organice. Ce am purta într-o altfel de escapadă prin oraș? O ținută Ioana Ciolacu. Mai ales că videoclipul noii sale colecții i-a impresionat vara asta și pe cei de la Vimeo.

14Tendinte de sfarsit de sezon - DesignistVă lăsăm cu Alexandrina (ce poartă un top Ioana Ciolacu) și Orașul ei. Poate că e sfârșit de sezon, dar descoperirile fine țin până la urmă de tine. 😉

Și, pentru că încă mai e un pic de vară, nu uitați de pauze fresh, cu aroma ingredientelor proaspete, de sezon, care pot face atât de mult pentru starea zilei. Nu știm dacă “de vină” a fost brânza franțuzească, atomsfera terasei sau aroma roșiilor cherry, dar pe noi salata mixată french de Nicolai Tand a reușit să ne scoată din agitația specifică cât să ne amintim de perspectiva care contează și care, până la urmă, te ține curios, inspirat. A reușit să ne inspire, prin surpriza unor ingrediente simple, îmbinate gustos, plăcerea aceea la care francezii se pricep cel mai bine: a pauzei de socializare, a vieții, a gusturilor simple, care rămân. Și, da, în agitația unei zile sau în “graba” explorării unui traseu urban, va fi o pauză ce poate declanșa alte savori. 🙂

https://www.facebook.com/MihneaRattePhotography

Fotografii: prin locurile, brandurile și creatorii menționați în articol.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog