La Timpuri Noi, spații noi: forfota creativă a orașului se mută către foste zone industriale
Stau dintotdeauna în București, dar nu am locuit niciodată în centru și nici nu mi-am dorit. Mi se pare că, dincolo de griul tern al betonului, cartierele cu blocuri de locuințe sau zonele industriale au un uriaș potențial de a ne face să ne mirăm. Cam ca o haină pe care n-am mai îmbrăcat-o de mult timp: poate să fie un pic prăfuită, dar sigur ascunde prin buzunare o mulțime de mici comori de care ai uitat. E de-ajuns să o cercetezi. La fel, îți trebuie doar un pic de imaginație, de curiozitate și de inițiativă ca să descoperi câte spații noi pot să-și facă loc în clădirile, mai vechi sau mai noi, din afara centrului orașului. Vei observa că nu doar locurile din centru, în care mergi foarte des și cu care ești așa de obișnuit, pot să intre în traseele tale urbane. La Timpuri NOI, spații NOI :). Iar acesta nu este doar un joc de cuvinte. O să-ți vorbim azi chiar despre cartierul Timpuri Noi, care pare să treacă în ultima vreme printr-un proces de “rebranding”: dintr-o zonă cam aglomerată și anostă se transformă încet-încet într-un agregator de freelancing și proiecte-reper pentru industriile creative din România, care “fură” din forfota creativă considerată până recent apanajul exclusiv al centrului Bucureștiului. De altfel, acesta este și motivul pentru care am ales ca pe 24 și 25 noiembrie să organizăm o nouă ediție Made in RO la Impact Hub Bucharest de pe Splaiul Unirii, exact în intersecția Timpuri Noi. „Ne place schimbarea și ne place să vedem că, de ceva timp încoace, forfota creativă a Bucureștiului depășește granițele centrului, așa cum este, de fapt, normal să fie. Ne alăturăm mișcării de descentralizare. Iubim centrul, dar vrem să trezim la viață și cartierele sau zonele industriale. De aceea am ales ca această ediție Made in RO să fie găzduită de NOUL Impact Hub, mutat de curând în această nouă zonă creativă a Bucureștiului – Timpuri Noi, la doar o stație de metrou de Km 0 al capitalei ”, spune Elis Popescu, fondator Made in RO și DESIGNIST. Și ca să te inspirăm și de data asta, am pus la punct un traseu al organizațiilor care și-au mutat sau și-au început proiectele în spațiile de la Timpuri Noi. Impact Hub Bucharest – da, s-a mutat chiar toamna asta! Made in RO #10 este al cincilea eveniment pe care îl punem la cale la Impact Hub Bucharest (asta fără să punem la socoteală și cursurile Creative Learning pe care le-am organizat tot acolo). Dar chiar dacă numele locului a rămas același, adresa e nouă, așa că ține minte: în weekendul 16-17 decembrie ne găsești pe Splaiul Unirii la numărul 165, clădirea 2, etajul 1, exact în intersecția Timpuri Noi. Ideea mutării Impact Hub Bucharest într-o nouă clădire de birouri din Timpuri Noi Square a apărut pe măsură ce organizația s-a dezvoltat tot mai mult depășind spațiul pe care îl aveau la dispoziție. L-am rugat pe Daniel Matei, directorul Impact Hub Bucharest, să ne povestească mai multe: “Printre criteriile care le-am luat în considerare se numără accesul rutier facil, proximitatea față de metrou și alte mijloace de transport, dar și facilitățile clădirii care ne va găzdui în următorii ani. Ne-am consultat cu mai multe categorii de clienți și am primit un feedback pozitiv legat de alegerea ansamblului Timpuri Noi Square, iar cifrele post deschidere ne confirmă că am făcut o alegere bună”. Amenajarea spațiului uriaș, de 1.600 mp, este semnată de Studio3+ (arh. Raluca Scurtulescu, arh. Dragoș Scurtulescu, stud. arh. Andreea Guriță și stud. arh. Oana Toia), aceiași care s-au ocupat și de designul fostului sediu Impact Hub Bucharest și de cel al Impact Hub Cluj-Napoca. Coordonatele sunt cele cu care ne-au obișnuit și în proiectele de până acum: dinamice și cu infuzie de culoare, contemporane, conceptuale și multifuncționale. O să-ți povestim mai multe despre NOUL Impact Hub Bucharest într-un material dedicat. MATER – biblioteca de materiale 1.000 mp și 3.000 de materiale ordonate grijuliu pe rafturi, rafturi, rafturi, un working space cu birouri comune sau individuale și o sală multifuncțională creată pentru workshopuri și evenimente – toate în complexul industrial Industria Bumbacului pe Splaiul Unirii nr. 160 (vizavi de Impact Hub). Vorbim despre prima bibliotecă de materiale din Europa de sud-est: MATER, o inițiativă a mai-experimentaților NOD Makerspace. Sabina Baciu, cofondator și project manager MATER, ne-a povestit cum a început totul și cum s-au hotărât să folosească spațiul de la Timpuri Noi. “MATER s-a născut și pentru că a existat această oportunitate de a prelua un spațiu de 1000 mp din Industria Bumbacului, chiar sub NOD Makerspace. Cele două proiecte se completează extrem de bine, pentru că poți veni să consulți materialele expuse și apoi să creezi un prototip la NOD. De asemenea, și ca amenajare interioară spațiul mai liniștit și contemporan de la etajul 1 este echilibrat de atmosfera de atelier și de maker-eală de la etajul 2″. Mai multe despre povestea MATER o să vă spunem în curând într-un interviu special 🙂 . Echipa extinsă de specialiști și voluntari MATER eematico – primul makerspace local pentru copii Tot în familia NOD Makerspace din Industria Bumbacului a crescut și eematico, spațiul-frate mai mic pus la punct pentru activități creative și educative pentru cei mici. 11 arhitecți, psihologi, designeri, filologi, sociologi, kinetoterapeuți, ingineri și comunicatori și-au pus la bătaie talentele și ideile și au conturat programe de învățare experiențială bazate pe sloganul “Joaca este treabă serioasă!” 🙂 . Despre spațiu o lăsăm să povestească pe Adina Marin, arhitect și co-fondator eematico: “Așa cum apăruse prin anii ’60 conceptul de arhitectură creată de utilizator (în genul Cedric Price – Fun Palace), cam așa ne-am creat și noi spațiul și amenajarea, din nevoia utilizatorului. Dacă ar fi să facem, totuși, un timeline, lucrurile s-au petrecut astfel: Tamina și Florin, fondatorii NOD Makerspace, ne-au întrebat dacă vrem să facem parte din comunitatea lor de makeri. Noi am zis un DA hotărât, am ales cea mai mare sală disponibilă – știam că vom avea multe unelte, scule, materiale brute, jucării educaționale de depozitat – și ne-am apucat de treabă. Am început să creăm materiale didactice la scară din ce în ce mai mare, materiale din ce în ce mai complexe, timp în care pe pereți apăreau tot felul de scripeți, pârghii, cârlige, care să ne ajute în activitățile cu cei mici. Pe măsură ce am crescut, a apărut și al doilea spațiu eematico. Aici am conceput din start muuult spațiu de depozitare, dar și mijloace de mascare a acestora – spațiul este destinat copiilor mici (3-6 ani), așa că voiam să ne asigurăm că materialele didactice depozitate în cutii nu le vor distrage atenția”. Cât despre clădire și zonă, părerile sunt împărțite: “Sunt părinți foarte încântați că vin într-o fostă fabrică, o hală aparent rece, dar în interiorul căreia se întâmplă atâtea lucruri minunate. Alți părinți sunt temători când urcă scările reci din beton, dar apoi răsuflă ușurați că spațiul din interior este cald, plin de jucării și materiale didactice pregătite pentru a fi explorate și utilizate de copiii lor”, adaugă Adina. Concluzie: eematico este un altfel de spațiu de învățare, un spațiu brut și sincer, fără artificii. Iar cei care înțeleg necesitatea unor astfel de spații revin cu drag și interes aici. Storience – branding din mijlocul comunității creative Despre agenția de branding Storience ți-am mai spus recent, când ți-am arătat imagini cu biroul nostru și ți-am povestit întâlnirile de bun augur care ne-au ajutat să-l găsim: s-au numărat și ei printre colegii noștri de birou de acum câțiva ani. Între timp, agenția și-a mutat poveștile de Branding for Good într-un nou spațiu, care este momentan în curs de amenajare: “Am închiriat un studio de 26mp la NOD Makerspace, în aripa nouă. Până acum, am tot stat în birouri, dar de data asta ne-am dorit o experiență, o comunitate din care să facem parte activ. La ei exact asta am găsit: o comunitate creativă incredibil de vie, care funcționează exact ca o rețea de idei și evenimente deschise și avide să îi implice pe toți”, ne-a povestit Adriana Liuțe, Managing Partner Storience. Spațiul industrial, cu o înălțime de 4m, a devenit “planșa” echipei de arhitecți Arhidot (alți foști colegi de birou), care a primit misiunea de a-l face mai cald și prietenos. Din câte vedem din fotografii, lucrurile merg într-o direcție… solară: ajută nu doar canapeaua galbenă, ci și musafirul cu patru lăbuțe care îi vizitează ocazional, creație Lia Pfeiffer, cu care te poți întâlni la Made in RO #10, pe 16-17 decembrie. Abia așteptăm să vedem continuarea. 🙂 TOT un spațiu – artiștii și comunitatea lor Și surprizele Industriei Bumbacului lovesc din nou. Cu blândețe și creativitate 🙂 . De data asta, comunitatea artistică, prin hub-ul TOT, care și-a propus să servească pe post de gazdă a artei în toate formele sale și agregator de spații de documentare, educație și lucru propriu-zis. Asta pe lângă o mulțime de evenimente și expoziții. “Suntem o echipă de tineri artiști ce are ca scop principal generarea unui mediu prietenos dezvoltării personale și exprimării artistice. Credem în ideea de comunitate care poate susţine evoluţia prin artă și educaţie, aducând sub același acoperiș tineri din toate domeniile creative”, ne spune echipa TOT. Amenajarea este redusă la minimum în spațiul TOT, dar asta ține tot de libertatea de creație până la urmă 🙂 . Aceeași libertate care i-a atras în zona Timpuri Noi și care vine la pachet cu mulțimea de organizații din cartier. Oricum, dacă îi vizitezi, așteaptă-te la multă lumină și la o suprafață totală de aproximativ 500 mp. La Firul Ierbii – multifuncțional pentru societate (and more) Printre atâția creativi și specialiști în comunicare, grija pentru implicarea civică nu putea să lipsească. La Firul Ierbii din Industria Bumbacului și-a luat această responsabilitate și a pus la cale un hub menit să găzduiască ateliere, conferințe, performance-uri și expoziții care pun accentul pe responsabilitatea socială și spiritul participativ. “La Firul Ierbii este un spațiu pentru conexiuni. Fie că vorbim despre susținerea unui curs sau prezentarea unui produs pentru noi audiențe, am creat un spațiu relaxat și multifuncțional, care să-ți susțină activitatea și misiunea organizațională. Împreună cu Urban Inc. curatoriem și o serie de programe cu acces gratuit pentru publicul nostru, împreună cu partenerii noștri din comunitate. Credem că implicarea civică este esențială în dezvoltarea orașelor, astfel susținem cetățenii implicați în dezvoltarea comunitații lor“, povestește echipa LFI. Spațiile cu echipamente high-tech includ o sală multifuncțională, o zonă de co-working, o bibliotecă și o grădină. DESCHIS Gastrobar – pauza de masă de deasupra orașului Aici poate ai fost martorul unui apus de soare la Timpuri Noi. 🙂 Dacă nu vara asta, măcar cu o vară înainte. Imaginează-ți o petrecere super cosy, plină de personaje cool, pe o terasă înroșită de apus, cu care se termină vreo comedie romantică americană. Apoi adu imaginea asta pe malul Dâmboviței, adapteaz-o împrejurimilor și o să ajungi exact la DESCHIS Gastrobar vara 🙂 . Asta pentru că iarna, petrecerile, workshop-urile și dezbaterile se mută la interior, tot pe Splaiul Unirii nr. 160, la Industria Bumbacului. Și, la fel ca multe dintre organizațiile din zona Timpuri Noi de care am vorbit până acum, și DESCHIS “și-a propus să unească, într-un cadru lejer comunitatea de oameni activi-creativi și să pună la dispoziție spațiul de 500 mp ideilor frumoase”, așa cum a declarat echipa proiectului. La interior, DESCHIS a încălzit stilul industrial al fostei fabrici cu mobilier simplu, culori deschise și multă vegetație și l-a transformat într-o uriașă sală de mese luminoasă, numai bună pentru masa de prânz, sugar rush-ul de după-amiază sau paharul de vin de seară. Și da, explorează un pic meniul: e simplu, la fel ca amenajarea, dar se pricepe să adauge fiecărui fel un twist creativ 🙂 . Ca în cazul somonului rumen, servit pe blat de mămăliguță cu “quelque chose de spécial”. Nu uita! Pe 16 și 17 decembrie, te așteptăm la Made in RO, ediția #10, la NOUL Impact Hub Bucharest din Timpuri Noi Square – Splaiul Unirii 165, clădirea 2, etajul 1. La Timpuri NOI, spații NOI, colecții NOI, branduri NOI. Fotografii: prin organizațiile prezentate și paginile lor de facebook |