Alisia Enco: un brand creat de o femeie de afaceri, pentru femeile în afaceri

Alisia Enco este un nou brand pentru femei în afaceri, ce reflectă viziunea fondatoarei mărcii, antreprenoarea Alice Botnarenco, asupra ținutei de business la feminin. Creat pentru a răspunde exigențelor femeii contemporane – puternice, încrezătoare, dezinvolte și echilibrate – Alisia Enco a fost construit în jurul unei piese centrale, cămașa. Cămașa, ca piesă-pilon a vestimentației de afaceri, este, în opinia fondatoarei, un factor determinant pentru starea de bine a femeii în mediul de afaceri; astfel, misiunea cămășii Alisia Enco este nu de a încorseta, ci, dimpotrivă, de a elibera.

2Alice Botnarenco - Femei in Afaceri - Designist

Accentul în dezvoltarea colecției cade pe calitatea țesăturii – materialele folosite fiind doar bumbac 100%, în diferite texturi – și pe confortul croielii – cămășile Alisia Enco au un set de caracteristici distincte, printre care se numără lungimea suplimentară, pentru a fi ușor purtate în orice context, gulerul drept și ușor masculin, mânecile lungi și lejere.

4Alice Botnarenco - Femei in Afaceri - Designist

Brandul Alisia Enco s-a născut din conștiința faptului că, dincolo de exigențele copleșitoare ale unei simple cămăşi, se naște un întreg univers de posibilități de a o purta și asuma. Cămașa albă, fiind recunoscută ca “the little black dress” a ținutelor de afaceri, a fost alesă și drept piesă-icon a colecției Alisia Enco: o cămașă sobră, lucrată cu atenție la detalii – așa cum însăși o femeie trebuie să fie – și dintr-un material natural, lejer.

Colecția propune și cămăși cu personalitate și fler, distinctive prin eleganța unui detaliu sau forța unui imprimeu. Astfel, cămașa Classic with a Twist, cu guler drept, masculin și manșete conturate, în culori aparte, s-a născut din dorința de a aduce o notă ludică unei piese de altfel construite în standardul reprezentativ pentru rigorile ținutei de business. Colecția Creative Business, pe de altă parte, a fost creată pentru a provoca: prin forța imprimeului, a culorii, a texturii și a formei, să atragă în afara zonei de confort în ceea ce privește vestimentația în afaceri.

5Alice Botnarenco - Femei in Afaceri - Designist

Gama de cămăși este completată, momentan, prin colecția de eșarfe, care propune atât variante clasice, cât și pentru manșetă, toate din mătase, cu imprimeuri puternice. În scurt timp, acestora li se vor alătura modele Signature, dar și alte accesorii pentru ținuta feminină de business. Viziunea Alisia Enco pe termen lung este de a crea o gamă completă, care să genereze un nou suflu în atitudinea vestimentară a femeii pentru care a fost creat acest proiect, femeia pe umerii căreia a fost construit și sloganul For creative women in business.

1Alice Botnarenco - Femei in Afaceri - Designist

Colecția Alisia Enco se comercializează în prezent exclusiv prin intermediul propriului magazin online. Livrarea produselor se realizează oriunde în lume, iar transportul în România este gratuit.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog