Juriul internațional al Anualei de Arhitectură București a premiat cele mai bune proiecte de arhitectură

Ordinul Arhitecților din România, filiala București, a anunțat miercuri seară proiectele câștigătoare ale ediției 2013 a Anualei de Arhitectură Bucuresti. Alegerile juriului au reflectat preocuparea pentru concepte noi de arhitectură și au apreciat lucrările inspirate din vernacular și aduse în contemporaneitate, așa cum este proiectul câștigător al secțiunii Arhitectură, categoria Locuințe: Casa Galați.

Arhitectura LOCUINTE La Curte, Galati Arh Cristina Trofin Arh Andreas Oliver Heierle 2

 

Ordinul Arhitecților, filiala București, continuă tradiția de a invita în juriul Anualei de Arhitectură profesioniști din România și din străinătate. Anul acesta, juriul este compus din prof. dr. arh. Leendert van Duin, Președintele juriului (Olanda), arh. Amur Busuioc (Statele Unite), dr. arh. Paul Angelier (Germania), arh. Attila Kim (Filiala Transilvania) și arh. Constantin Gorcea (Filiala Nord-Est). Juriul şi-a propus să găsească un răspuns pentru întrebarea care sunt ideile definitorii ale arhitecturii contemporane româneşti şi în ce măsură aceste idei noi duc la o evoluţie a mediului arhitectural.

Arhitecții George-Mario Kuibuș, Laurențiu Coceangă, Viorel Zoicaș, Ana-Maria Pop și Oana Purice au luat premiul secțiunii Arhitectură, categoria Social-Culturale, pentru un proiect de restaurant, terasă şi club în Constanţa. Materialele brute de construcție utilizate, cărămidă, beton aparent, lemn, alături de detaliile simple au creat un echilibru potrivit unei funcțiuni de divertisment și au convins juriul.

image description image description

Locuințe, ce-a de-a doua categorie a secțiunii Arhitectură, a fost adjudecată de proiectul La Curte situat în orașul Galați. Arh. Cristina Trofin și arh. Andreas Oliver Heierle au convins juriul prin transformarea creativă a casei existente și crearea unor curți interioare, păstrând tipicul zonei şi aducând în contemporan forme vernaculare specifice satului românesc prin materiale şi tehnici locale.

Arhitectura LOCUINTE La Curte, Galati Arh Cristina Trofin Arh Andreas Oliver Heierle 1

Cea mai bună amenajare interioară a anului este realizată de arh. Constantin Goagea, arh. Ştefan Ghenciulescu, Cristina Goagea, Mugur Grosu și Cosmin Caciuc. Lucrarea lor se numește Case vechi, design şi ceva în plus și este o demonstrație la nivel de concept şi realizare pentru o intervenţie (fie ea şi temporară) într-un spaţiu cu valoare arhitecturală bine conturată.

Design AMENAJARI INTERIOARE Case vechi,design si ceva in plus Arh Ctin GOAGEA Arh Stefan GHENCIULESCU Cristina GOAGEA Mugur GROSU Cosmin CACIUC

Poarta obiect care servește drept pergolă, panou publicitar și sistem de securizare creată de arh. Robert Zotescu a luat marele premiu al categoriei Design de Obiect. Juriul a apreciat ingeniozitatea porţii pliabile și folosirea sensibilă a materialului brut pentru o integrare armonioasă în cadrul urban.

image description

Restaurarea şi consolidarea Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul”- Mănăstirea Maxineni le-a adus premiul pentru această categorie arhitecților Daniel Hoinărescu și Călin Hoinărescu. Proiectul prezintă o abordare completă raportat la conceptele contemporane de restaurare, iar calitatea detaliilor reflectă o profundă cunoaştere şi analiză a surselor istorice.

RESTAURARE si REABILITARE Biserica Sf Ioan Botezatorul Arh Daniel HOINARESCU Arh Calin HOINARESCU2Cel mai bun proiect nerealizat este Amber Gardens, un ansamblu rezidențial de vile pasive din Comuna Tunari, județul Ilfov. Arh. Comănac – Andrei Păstorel, arh. Corina Alexandru și stud. arh. Lorena Gheorghiu au oferit o rezolvare posibilă pentru ansamblurile de locuinţe individuale într-un moment în care construcţia de locuinţe în România a luat forme agresive de manifestare.

Președintele OAR-Bucureşti, arh. Mircea Ochinciuc, a acordat un premiu special arh. Radu Teacă pentru amenajarea Galeriei de artă GALATECA.

Premiu presedinte GALATECA 1 Premiu presedinte GALATECA 2

Premiul pentru secțiunea „Opera Omnia” a fost acordat arhitectului Gabriel Tureanu.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog