Premisa: astăzi, oamenii petrec până la 90% din timpul lor în spații interioare și locuiesc tot mai mult în medii urbane, ceea ce îi face din ce în ce mai puțin conectați cu natura – generații indoor. Nu o spunem noi, o spune raportul WHO Europe 2013 aici.
Consecința: casele noastre nu numai că trebuie să fie spații multifuncționale, gândite pentru relaxare și petrecerea timpului cu prietenii sau familia, dar ar trebui să fie organizare și ca medii care ne reconectează cu natura prin lumină, aer proaspăt și prin accesul spre exterior.
Odată cu creșterea cererii pentru materiale naturale în toate laturile vieții noastre, fie că este vorba despre alimente și băuturi organice, mobilier din lemn și plante în casele noastre, VELUX prezintă principiile de design “Outside-in”, care ne îndrumă să remodelăm și să reconstruim spațiile noastre interioare având în minte natura: să le conturăm folosindu-ne de lumina naturală și să aducem sunetele și mirosurile naturii înapoi în casă.
Foto: Niklas Hart
“Relația dintre natură, arhitectură și design interior a existat de sute de ani, dar multe dintre casele noastre au pierdut această legătură. Vrem să inspirăm oamenii să își proiecteze spațiul astfel încât să simtă că natura le este aproape – acea lumină care schimbă spațiul de la zi la noapte. Și să lase în casă aerul proaspăt, sunetele păsărilor și foșnetul frunzelor pentru a trăi o experiență senzorială la schimbarea anotimpurilor, lucruri care au o influență pozitivă asupra bunăstării noastre”, explică arhitectul Grupului VELUX, Lone Feifer, responsabil de sustenabilitate și arhitectură.
Principii de design Outside-in, de la exterior în interior
1. Design cu vedere spre exterior
Tindem să considerăm ferestrele ca lucruri oarecare. Dar cei mai mulți dintre noi au avut cu siguranță sentimentul de pierdere a noțiunii timpului și a spațiului atunci când privim către exterior. O priveliște exterioară ne oferă o imagine asupra lumii, dar și a locului nostru în lume. Devenim parte a naturii pe măsură ce vedem cum ziua se transformă în noapte și asistăm la schimbarea anotimpurilor. Privind în sus spre cer invocăm o legătură veche cu natura. Vă amintiți momentele în care stăteați întinși pe jos și priveați cum norii se mișcă în bătaia vântului? Sau contemplând stelele, noaptea?
Foto: Niklas Hart
2. Design cu lumina zilei
Nimic nu se compară cu lumina naturală. Chiar și cele mai bune forme de iluminat artificial se ridică rar până la puterea luminii naturale. Soarele este o sursă puternică și durabilă de lumină și energie. Lumina naturală vă face casa să fie mai deschisă și primitoare, ba chiar și mai spațioasă. Valorificarea luminii naturale zenitale este o modalitate extrem de eficientă de a aduce un flux natural de lumină direct în casă. Lumina naturală din abundență dimineața este esențială pentru a rămâne în echilibru cu ritmul circadian 24 de ore și este vitală pentru sănătatea și bunăstarea noastră.
3. Design cu aerisire naturală
Un spațiu plin cu aer proaspăt este un spațiu plin de sunete și mirosuri ale naturii. Foșnetul copacilor în vânt, răpăitul ploii pe terasă și cântecul păsărilor. Mirosul unui gazon proaspăt tăiat și mirosul florilor. Prospețimea dimineții devreme, căldura după-amiezii și răcoarea nopții.
Deschiderea ferestrelor și a ușilor pentru fluxul natural de aer este o modalitate excelentă de a crea un climat interior sănătos. Aerul proaspăt este vital pentru sănătatea noastră și ne ajută să ne simțim mai bine și să gândim mai clar.
Principiile VELUX de design “Outside-in”, de la exterior în interior, fac parte din noua sa
campanie, “Lăsați natura înapoi în casă”, care explorează riscurile pe care stilul de viață modern petrecut în interior îl poate avea asupra bunăstării noastre generale.
Pentru a afla mai multe informații despre campania VELUX “Lăsați natura înapoi în casă”,
intră pe www.letnaturebackin.com.
În Botiza, Maramureș, patru case tradiționale și o șură au fost salvate de la dispariție și transformate într-un ansamblu de locuire care respiră istorie fără a renunța la confortul zilelor noastre. Restaurate cu grijă și decorate cu obiecte alese cu

Brandul canadian Earth Rated prezintă o colecție de produse sustenabile pentru câini și un limbaj de design care transformă obiectele utilitare în experiențe jucăușe, accesibile și atent construite. Știm noi doi căței care s-ar bucura la maximum de ele. 😊

Suntem în București, într-o bucătărie inaugurată anul acesta, de Paște, cu o rețetă de cozonaci dolofani. 😊 Și pentru că proiectarea unei bucătării nu e o treabă simplă, mai ales atunci când ai o fereastră în mijlocul frontului principal de

Într-o locuință contemporană, conectivitatea a devenit o infrastructură esențială, iar modul în care o integrăm spune multe despre felul în care trăim astăzi. Pentru că o casă care funcționează bine nu înseamnă doar culori, texturi sau mobilier, ci și o

Odată cu lansarea Concursului de Design de Ambalaje, Familia Safir a deschis un dialog direct cu comunitatea creativă din România. Miza este definirea unui nou sistem vizual, într-un moment de tranziție strategică: trecerea de la tăvițele mov opace la ambalaje

Piața Libertății a fost primul loc în care am ajuns la Timișoara, direct de la aeroport, într-o zi rece, dar însorită. De atunci, a rămas locul nostru preferat din oraș – orice cafea e mai bună acolo, la soare, pe

Am aflat că, la doar 10 minute de biroul nostru, se cocea un nou local cu design inclus: un loc cu pizza bună, pentru care designul interior este un element la fel de important precum cel mai performant cuptor de

Clădirea istorică din București are și anul acesta (după cum probabil ai văzut deja) un decor spectaculos de Crăciun. Acesta spune o poveste clară, luminoasă, construită în jurul conceptului de întâlnire. Fațada casei devine un cer plin de stele sub

Ambalajul este, de multe ori, primul contact real dintre un brand și consumator. Într-o categorie în care decizia se ia la raft, designul nu ține doar de estetică, ci de claritate, coerență și încredere. Familia Safir, unul dintre cei mai

În Poiana Brașov, spiritul sărbătorilor prinde viață printr-o instalație de design și artă florală care transformă fațada Swissôtel Poiana Brașov într-un spectacol de Crăciun. Instalația poate fi admirată în fiecare seară, până pe 11 martie 2026. Anul trecut am fost