Cup & Candle: lumânare parfumată într-o ceașcă vintage

Duminica trecută căutam un cadou la un târg vintage pentru o bună prietenă, pasionată și ea de tot ceea ce înseamna vintage, și mi-au atras atenția niste cești frumoase cum mai are și bunica în vitrină, care găzduiau o lumânare. Nu aveam timp să mă opresc să le admir, fiind deja în întârziere.

Peste câteva zile aveam să aflu povestea acelor ceșcuțe lumânări. Cup & Candle este un proiect pe care Oana Botezatu, editor coordonator Marie Claire, l-a lansat în urmă cu 6 luni. Oana a combinat farmecul ceștilor din porțelan pe care timpul a lăsat urme cu cel al unei lumânări parfumate, rezultând astfel o piesă de poveste.

Cup&Candle - Designist 2

De unde faci rost de ceștile vintage?

Să găsesc mereu cești frumoase vintage e cea mai mare provocare de când am pornit proiectul Cup & Candle. Primele cești frumoase le-am găsit la rude și prieteni, apoi, fiindcă nu prea am îndrăznit să le cer oamenilor dragi să se despartă de amintirile lor (mama, de exemplu, are într-o vitrină un set de cești din porțelan cu alb și albastru, tare frumos lucrat, pe care l-a primit cadou la logodnă, în urmă cu 35 de ani – n-aș putea niciodată să i-l cer), am căutat piesele în târguri și în magazine de antichități.

Merg periodic în târgurile de la noi – dar rareori găsesc cești care să fie incluse în poveste – și sper ca în vara asta să combin concediul cu un pelerinaj la târguri de peste hotare.

Îmi plac magazinele de antichități, petrec ore în șir printre rafturi cu „nimicuri“ și, de câteva luni, mi-am făcut prieteni niște colecționari care mă anunță de câte ori găsesc pe undeva vreun obiect care cred ei că mi-ar trebui. Așa că, atunci când nu am timp să ajung la Sibiu, Brașov, Timișoara sau alte orașe în care se fac târguri periodice, primesc imagini cu obiectul respectiv și, dacă îmi place, prietenii colecționari mi-l trimit la București. Nu e totul atât de minunat cum pare la prima vedere – nu de puține ori, piesele, fragile, se distrug în timpul transportului și nu mai am ce face cu ele.

Cup&Candle - Designist 1

Folosești numai cești din porțelan?

Cup & Candle a început cu piese din porțelan, mai exact, cu o ceașcă de ceai foarte veche, abandonată într-un colț de casă. Pot spune că până nu demult am folosit numai cești din porțelan. Dar fiindcă oamenii care iubesc lumânările sunt mulți și diferiți, acum lucrez – împreună cu partenerul meu – la o diversificare a recipientelor. Am făcut lumânări în cești de ceai din ceramică pictată – niște cești mici, găsite într-un magazin de antichități din Italia – și, mai nou, în borcane.

Am multe borcane rămase de la dulceața de trandafiri, de nuci sau de cireșe amare și-am zis că e păcat să nu profit de asta. Am făcut de curând teste de ceară și fitil, așa că vara aceasta voi face și o serie de lumânări la borcan – borcanele le voi bricola eu, în funcție de sezon, am o mie de idei. Și mai am un plan pe anul acesta: vreau să fac și o colecție de lumânări sută la sută Românești, în cești din ceramică de Horezu, pictate de un artizan de acolo special pentru Cup & Candle.

Cup&Candle - Designist 3

Cup&Candle Designist 15

La ce preț poate fi achiziționată o ceașcă lumânare?

Lumânările în cești au prețuri diferite în funcție de originea și vechimea porțelanului care le găzduiește. Prețurile pornesc de la 40-50 de lei, pentru o ceașcă mică de espresso, și ajung la 160-180 de lei, pentru lumânările făcute în cești mari de ceai, din porțelan Rosenthal sau Villeroy&Boch foarte vechi, din colecții inedite. Există însă de fiecare dată și posibilitatea ca cel care își dorește o lumânare să vină cu o ceașcă pe care o are în vitrină, iar atunci prețul se schimbă.

Cup&Candle Designist 5

Cup&Candle Designist 9

Am înțeles că folosești ceară din soia. Sincer, este prima dată când aud despre această întrebuințare a soiei. Povestește-ne un pic despre procesul de producție…

Ceara de soia e o noutate pentru piața din România, în străinătate se știe despre ea și despre beneficiile ei – provine dintr-o resursă care se reface ușor, este biodegradabilă, non-toxică și, în plus, arde mai lent decât ceara normală. Ceara de soia a apărut ca o alternativă eco-friendly la parafină, din care sunt făcute, de cele mai multe ori, lumânările artizanale.

Din câte știu eu, în România nu se produce, așa că eu o aduc din Marea Britanie, la fel cum parfumurile le aduc din Germania. Procesul de producție? Se întâmplă în bucătărie – deocamdată – și, pe scurt, este așa: topesc ceara la o anumită temperatură, o las să se răcească până la un punct la care e bine să adaug parfumul, apoi o mai las câteva minute până atinge o altă temperatură și abia atunci o torn în cești. Ceștile sunt pregătite în prelabil – spălate, degresate – și au deja lipit fitilul din bumbac. Odată turnate, lumânările se răcesc la temperatura camerei. Apoi stau aliniate pe niște rafturi din sufragerie, în așteptarea noilor stăpâni.

Cup&Candle Designist 4

Ești adepta stilului vintage? Ai câteva magazine vintage pe care le frecventezi, din țară sau din străinătate?

Nu pot spune că sunt chiar o adeptă a stilului vintage, pot spune însă că îmi place să construiesc povești noi pentru obiecte vechi. Îmi plac combinațiile de nou și vechi, atât când e vorba de haine și accesorii, cât și în designul de interior. Oriunde merg îmi place să caut boutique-uri și târguri de antichități; în București, aproape în fiecare weekend trec prin cele câteva magazine din centrul vechi și pe la Palatul Vechiturilor.

Nu-mi fac vacanțele în funcție de târgurile de antichități renumite, dar le caut mereu când ajung la destinație, fie că e vorba de Istanbul sau de Grecia. Mi-ar plăcea să ajung mai des la Paris, unde am găsit multe obiecte frumoase, și vreau să merg anul acesta pe Portobello Road, la Londra. Până ajung, însă, o am acolo pe sora mea, care e mereu în căutare de cești frumoase pentru mine și Cup & Candle.

Cup&Candle Designist 17

Lumânările sunt și parfumate. Cu ce aromă ne îmbie simțurile lumânările Cup & Candle?

Lumânările sunt parfumate cu esențe special create pentru ceara din care sunt făcute. Până acum, am folosit esențe de scorțișoară, portocale, lămâie verde, iasomie, vanilie și mix floral. În această primăvară, cele mai apreciate au fost parfumurile de violete și de liliac. Dar lista de mireseme se va îmbogăți în lunile ce vor urma.

Cup&Candle Designist 12

Cup&Candle Designist 8

Cup & Candle este un hobby cu valențe de antreprenoriat, având în vedere că tu lucrezi pentru revista Marie Claire. Cum te organizezi?

Îmi place să gătesc, îmi place să alerg, îmi place la nebunie să călătoresc și să-mi cumpăr pantofi, dar Cup & Candle este cel mai frumos hobby pe care l-am avut vreodată! Sunt destul de organizată, dar oricât de bine m-aș descurca la capitolul ăsta, tot simt nevoia să am câteva ore în plus în fiecare zi, măcar vreo patru, cinci.

Deși ai zice că am o meserie creativă, programul e program – așa că de la 9.00 la 18.00 sunt la redacție, unde lucrez la o revistă care mi-e foarte dragă (după șapte ani de cotidian am simțit nevoia să-mi găsesc un loc mai liniștit), ca editor coordonator. Sigur, sunt și zilele în care sunt mai toată ziua pe teren – le iubesc! Ce rămâne e timpul meu preferat, pe care îl umplu cu muncă și zâmbete pentru Cup & Candle, muzică și plimbări, gătit de pâine de casă și mâncăruri simple, bucurii dintre cele mai simple.

Cup&Candle Designist 11

Ce sfaturi le-ai da celor care au și ei în minte un proiect, dar care nu au reușit încă sa îl pună în practică?

Toate lucrurile bune se întâmplă atunci când trebuie. Eu am învățat asta în 30 de ani (pe care îi împlinesc în aprilie). E bine să îți ții ideile și proiectele undeva în minte – bine ar fi să le schițezi și pe hârtie –, ele se vor concretiza fix atunci când le va veni timpul. Și mai e bine să te asiguri că ai lângă tine pe cineva care crede în proiectul tău și te susține – când pleci la drum cu o idee, vor apărea de fiecare dată piedici, iar primul gând e să renunți.

Eu am avut – și am încă – aproape un om cu care am construit totul la Cup & Candle. Și am avut norocul și cu familia și prietenii, care au crezut în proiectul meu mai mult decât mine uneori. E nevoie de multă muncă pentru a construi un proiect de la zero, mai ales dacă nu ai pe card niște bani pe care să-i investești fără să te aștepți să-i recuperezi peste noapte; nu e tocmai ușor. Dar e atât de frumos!

Cup&Candle Designist 16

Care sunt ajutoarele tale în proiectul Cup & Candle?

Oh, am foarte multe ajutoare! Aș face o listă ca la un pomelnic de vii dacă ar fi să-i trec pe toți aici. De la secundul meu cel mai priceput, care m-a ajutat să nu renunț la idee și împreună cu care fac totul la Cup & Candle, de la selecția de cești la turnarea lumânărilor, și până la prietenul care m-a ajutat cu logo-ul și cu editarea de poze, drumul de șase luni – cât a trecut de când s-a concretizat proiectul acesta – e plin de ajutoare.

Lista e completată de oamenii frumoși care au în casă lumânări în cești și care spun mai departe povestea acestora. Sună a la Oscar, dar, păstrând proporțiile, pot jura că fără ei nu aș fi ajuns aici. Și de dragul lor voi crește mai departe – și, sper eu, și mai frumos și mai bine – Cup & Candle.

Cup&Candle Designist 10

Cum putem achiziționa o lumânare Cup & Candle?

Lumânările se găsesc pe site, iar poze cu cele mai noi piese de pe rafturile Cup & Candle apar zilnic pe pagina de Facebook. Altfel, lumânările în cești sunt de găsit la târguri (am fost de curând la V for Vintage, la Sala Dalles, iar acum mă pregătesc pentru un târg ce va avea loc în luna mai), dar și în Ceainăriile Bernschutz & Co și la Cărturești Verona. Deocamdată.

Cup&Candle Designist 6

Fotografii: prin Cup & Candle

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed