Familia Moose vă urează şi ea Sărbători fericite!
|
Moose sunt cele mai cool trofee contemporane. Deşi nu ne place să tot spunem cool, şi tocmai am făcut-o din nou, aici chiar se aplică! Sunt un design 2009 al unor designeri cehi destul de avangardişti – BIG-GAME.
Ce ne-a venit cu familia de trofee încornorate acum? Dacă pe renii moşului nu îi vom vedea decât în filme sau reclame, ne putem consola cu un Moose pe perete, deasupra şemineului pentru unii dintre voi, lângă brad pentru alţii. Şi ne-am mai gândit la ceva: că poate voi acum sunteţi în drum sau aţi ajuns deja la cabane de munte, case de vacanţă primitoare, pensiuni mai rustice sau nu, şi poate pe un perete veţi da de un trofeu real, cu colţi, blană, ochi căscaţi. Cu mândrie şi convingere îi puteţi sugera proprietarului un trofeu mai contemporan, că şi moda la trofee se schimbă în ziua de azi 🙂 Moose, din placaj sculptat, sunt produse de brandul franţuzesc Moustache, la noi disponibil prin Intro. |
4 Comments
Leave a Reply Cancel reply
Focul care nu are nevoie de coș: șemineele holografice și cu bioetanol schimbă regulile în HoReCa
Există un motiv pentru care lobby-urile marilor hoteluri și restaurantele cu pretenții au visat mereu la un șemineu: nimic nu creează acea atmosferă cosy mai repede decât focul. Problema a fost, dintotdeauna, aceeași — un șemineu clasic, cu foc, are

Am petrecut un weekend la Ferma de sub Penteleu: cătunul readus la viață, casă cu casă
Acum 70 de ani, cătunul Gura Milii avea 17 familii. În 2007, când Valeria și Alex Dincă au ajuns aici, mai rămăseseră doi oameni: tanti Vica și nea Ionică. Astăzi, pe aceeași vatră, există din nou un sat. Ferma de

Beton, porțelan, sticlă de Murano și argint reciclat: 10 designeri români la Romanian Jewelry Week
Beton, porțelan, sticlă de Murano, tipare din scoarță de copac… Materiale care prind forme și direcții stilistice neașteptate în mâinile designerilor de bijuterie. Îți prezentăm 10 designeri români pe care merită să-i vezi la Romanian Jewelry Week. Unul dintre cele

Lângă tine de la prima cafea, până la ultima idee a zilei. HUAWEI MatePad Air, tableta care se integrează cu stil în spațiul tău de lucru.
Când vine vorba despre alegerea unui dispozitiv high-tech, cei mai mulți utilizatori sunt interesați în special de specificațiile sale tehnice. Există însă persoane preocupate și de felul în care arată un dispozitiv. Dacă faci parte din a doua categorie, te

În București: 4 camere, 3 luni de amenajare și un tapet care păcălește ochiul
Apartamentul pe care ți-l prezentăm astăzi are 4 camere, peste 100 mp utili și este locuit de o familie cu doi copii mici. Deci: multe spații de depozitare pentru o viață dinamică, fără rabat de la o estetică fără vârstă.

Romanian Jewelry Week VII: 300 de designeri, 50 de țări și 5 zile de bijuterie contemporană la București
Între 30 septembrie și 4 octombrie 2026, peste 300 de designeri din peste 50 de țări vor fi parte din cea de-a șaptea ediție a Romanian Jewelry Week, cel mai mare eveniment internațional din România dedicat bijuteriei contemporane. Săptămâna bijuteriei

Când ceramica e folosită cu aceeași plăcere cu care este privită: descoperă vasele Clay Love
Un pic de răbdare. Curiozitatea de a testa și ajusta. Un echilibru fin creat între estetică și funcționalitate și o discuție lină, ca o dimineață de vacanță 🏖️. Everybody, meet Laura Crăiță și ale ei vase clay-love! “Ceramica nu schimbă

Richiș 119: de la licitație din faliment la cea mai iubită casă din sat (episodul #2)
Un anunț de licitație lipit pe o poartă, în vara lui 2012. Așa începe povestea casei cu numărul 119 din Richiș — o casă aflată în degradare avansată, pusă gaj la bancă de un investitor falimentar, prin care ploua și

“The Devil is in the Details” – ne spune un apartament mic, în care te simți ca-n vacanță
Astăzi vizităm un apartament mic și luminos din București. Doar 42 mp. Unii i-ar spune chiar “garsonieră dublă” și ar avea dreptate. Ferestrele apartamentului dau spre o piscină, iar acasă te simți ca într-o vacanță – ne spun proprietarii. Apartamentul

Ceramica, portal către o stare mai blândă: descoperă piesele-poveste create de Alexandra Radu
“Povestea e cea importantă“, ne-a răspuns Alexandra Radu când am întrebat-o cum și-ar descrie piesele pe scurt. Iar noi ne-am imaginat-o spunând asta cu voce caldă și un zâmbet ușor reținut, așa cum am auzit-o și văzut-0 la evenimentul nostru

Clar, pentru astfel de trofee… nu pentru vanatoare
Join the club, Gabi! 🙂
[…] tratate, ne revedem cu Moose, trofeul nostru preferat, creaţia belgienilor de la Big Game. Lui Moose i s-a alăturat masca unui tractor din Mureş, cadoul firmei din Sighişoara la final de amenajare, […]
[…] Pe Moose ai ocazia să-l vezi live în fiecare zi la restaurantul Lacrimi și Sfinți din Centrul Vechi, un melanj de tradițional și contemporan care îl face unul dintre proiectele de top 3 semnate de arh. Corvin Cristian. Este creația designerilor de la Big Game și se asamblează din placaj. Brandul care îl produce este Moustache, la noi disponibil prin Intro, care de luna aceasta a devenit și magazin online. Despre prietenii renului Moose, Deer și Roedeer, ți-am povestit aici. […]