5 ani de Dana Dinu și 5 zile până la Made in RO #14!
Se întâmplă sau IT’S ON!, cum ar spune un american în vizită la Made in RO #14. Sâmbătă și duminică, pe 23 și 24 de noiembrie ne întâlnim la Impact Hub Timpuri Noi să sărbătorim, așa cum am plănuit și stabilit în cele mai mici detalii, Design-Crăciunul. ? Ne vedem acolo și cu Dana Dinu, un tânăr designer vestimentar talentat și responsabil. Și spunem asta pentru că Dana e foarte atentă cu fiecare capăt de ață, iar componeta de upcycling îi definește încă de la început brand-ul #MadeinRO. ? Toate resturile de materiale textile ajung pe mâna unei creatoare de păpuși. Și apropo de păpuși, să știi că în copilărie Dana nu ajusta hainele jucăriilor de pluș, ci băga direct foarfeca în rochiile adevărate ale mamei. #NextLevel Asta când nu era captivată de tot ce lucra bunica ei cu mâinile. Dana Dinu, o fată de la munte (n.r. Piatra Neamț), cum îi place să se prezinte, desenează tipare, taie, coase și descoase de vreo 15 ani. Pasiunea pentru modă din copilărie a mers mai departe și-a continuat cu studiul – Dana a învățat despre pictură de la 10 ani – a urmat, firesc, liceul de arte, apoi facultatea de design, a avut colaborări cu mai multe brand-uri și-a lansat, cu mult curaj și determinare, acum 5 ani, propriul brand Dana Dinu și, până atunci și de atunci, continuă să viseze, la propriu, noi colecții de haine pictate și versatile. ?
Ce altceva mai pictează și visează Dana Dinu, despre arta purtabilă, ce înseamnă succesul în afara granițelor, dar și cum arată în viziunea ei cea mai frumoasă ținută de Crăciun, descoperi în interviul ca o poveste în poveste. Povestește-ne când și mai ales cum a apărut pasiunea pentru creație vestimentară? Dana Dinu: Pasiunea pentru creație vestimentară s-a dezvoltat treptat, prin studiul artelor textile, trecînd prin toate ramificațiile sale – tapiserie, imprimerie. La facultate, am optat pentru studiul designului vestimentar, acesta fiind mai apropiat de viața reală, de nevoile oamenilor, de a realiza ceva palpabil, funcțional. Atracția a apărut de când eram foarte mică, fiind fascinată de tot ce înseamnă textil. Puteam să stau minute în șir în fața unei vitrine cu țesături, imaginandu-mi ce haine aș putea face din ele. Îmi plăceau și ustensilele bunicii, o analizam când torcea lână, o vopsea sau o țesea în covoare sau cuverturi. Apoi, unul din jocurile mele preferate era sa merg în magazinele cu haine și să le admir, să le observ. Îmi aduc aminte și acum de outfit-urile educatoarelor, învățătoarei, profesoarelor, garderoba mamei (cu tot cu decupările de haine pentru a le “îmbunătăți” aspectul). ✂️ În CV-ul tău se află colaborări cu brand-uri fashion românești mai mari. Cum ai decis să-ți lansezi propria marcă? E un vis devenit realitate? Cum au fost cei 5 ani pe cont propriu și ce-ți dorești de la următorii 5? Colaborările cu brand-urile mari m-au disciplinat, m-au rafinat, m-au facut să înțeleg nevoile pieței românești, dar și a piețelor internaționale. Am învațat câte ceva despre mecanismul unui business de modă, despre cât de mult contează calitatea și o țintă spre care să mergi mereu. Decizia de a-mi înființa propria linie vestimentară a venit din dorința de a experimenta mai mult, de a mă adresa unei plaje de piață tânără, cu nevoi practice, și să ofer un produs calitativ, accesibil ca preț. Este un mare vis împlinit, un vis devenit realitate cu mult studiu, multă tenacitate, multe greșeli, multe lecții, dar și multă satisfacție. Au fost 5 ani în care am învățat foarte multe detalii tehnice de realizare a unei haine, de construcție de tipar, de folosire a utilajelor industriale. Am stabilit un set de reguli de la care încerc să nu mă abat – folosirea preponderentă a țesăturilor naturale, mai ales cele care intră în contact direct cu pielea, realizarea de finisaje cât mai calitative, astfel încât hainele să reziste cât mai mult în timp, calitatea culorilor cu care pictez hainele, crearea unui stil personal, recognoscibil, al print-urilor și încercarea de a reutiliza deșeurile produse de atelier. Sunt foarte mandră de această soluție, de a face upcycling, iar toate deșeurile generate sunt direcționate către o creatoare de păpuși textile. Tot în acești 5 ani am avut bucuria să particip la câteva târguri internaționale, unde hainele pictate au fost extrem de apreciate și achiziționate și de câteva magazine sau business-uri de închiriat haine. De la următorii 5 ani îmi doresc o rafinare a liniei vestimentare existente, încercarea de a crea și pentru barbați și copii câte o colecție datorită solicitărilor tot mai dese. De asemenea, îmi doresc o prezență cât mai constantă pe plan internațional, în cadrul târgurilor de specialitate sau colaborări cu diverse magazine. Nu în ultimul rând, mi-ar plăcea să aduc cât mai multe elemente din imprimerie, sau de ce nu, tapiserie, în cadrul colecțiilor. Sunt multe cunoștințe acumulate și tehnici învățate de-a lungul anilor, pe care îmi doresc să le fructific într-un mod cât mai inedit. Dă-ne mai multe detalii despre procesul de creație. Ce te inspiră? Unde-ți notezi ideile înainte să le transformi în haine cu… energie, cum îți place ție să spui? Ai o colecție sau vreun item DD preferat? Procesul de creație începe de multe ori în somn. ? Da, visez haine sau detalii de haine și uneori mă trezesc să notez sau să schițez sumar câteva forme. El continuă în atelier, între țesături, tipare, soluții tehnice. E un proces continuu, antrenat de-a lungul anilor de studiu, călătorii, lecturi, filme. Mă inspiră natura, de la lumea microscopică, minerală, până la formele vizibile, mai ales lumea vegetală (când bate vântul, frunzele unui plop par că aplaudă viața în sine). Mă inspiră arta, pictura, arhitectura, literatura, anumiți oameni. Mă inspiră uneori și lucruri neașteptate. Fratele meu este inginer hidrolog și, în lucrarea sa de doctorat, a prezentat niște scheme de sisteme dinamice, din teoria haosului (o ramură din matematică și fizică modernă), care mie îmi păreau niste compoziții artistice extraordinare. Pentru 2020, alege o ținută silver Dana Dinu și vei străluci tot anul! Ideile le notez în agende, agende care, la sfârșit de an, se adună în teancuri, pe care apoi le răsfoiesc, trag concluzii, reiau idei, observ traseul anului. Îmi place să scriu de mână cât mai des, să schițez tot felul de detalii sau să desenez tipare în miniatură și să îmi compun soluții cât mai variate. Ai studiat arte plastice. Mai pictezi și pe altfel de pânze, sau doar pe haine? Am studiat artele de la vârsta de 10 ani, iar acest lucru m-a format într-un fel special. De la artele decorative, fugeam și la secția de pictură de șevalet și învățam cât mai multe tehnici posibile. Timpul meu personal este tot mai limitat, am câteva pânze albe care mă așteaptă cuminți. Am o mare pasiune pentru pictura în ulei, cu tușe generoase de culoare. Îmi exprim, totuși, această nevoie de a pune câteva pete de culoare, pe haine. Îmi hrănesc în acest fel o foame a sufletului de a exprima emoții, energie, poftă de viață. Să zicem că primești o bucată de mătase roșie și ești rugată să o transformi în cea mai frumoasă haină de Crăciun. Ce faci? Și mai ales ce pictezi pe noua pânză? Aș face o rochie kimono, cu un croi cât mai apropiat de tiparul de bază, cel tradițional. Pe brâul care ar închide rochia, aș crea din grafism o pictură care să aducă aminte de o broderie, dar una abstractă, geometrică. ❤️ Ce surprize ne așteaptă la Made in RO #14, pe 23 și 24 noiembrie, la Impact Hub Timpuri Noi? Pentru Made in RO #14, am pregătit o serie de mantouri pictate, pentru că mi se pare foarte frumoasă ideea de artă purtabilă și pentru că, într-o mare de haine gri sau negre, câțiva stropi veseli de culoare vor aduce optimism si zâmbete. ? Efectul Dana Dinu – hainele ei aduc zâmbete, energie bună și culoare. Fusta pictată cu stropi aurii/artificii este adorabilă și tare potrivită pentru sărbători. Spune-ne care e povestea ei? Povestea hainelor pictate este una foarte veche. A început la primul meu job, în 2005, când, în cadrul brand-ului pentru care lucram, am reușit sa propun și să realizez câteva sute de piese unicat. Am pictat în permanență, în toți anii ăștia, pe pânze sau pe haine. Din lipsa unor pânze, într-o zi mi-a venit ideea să creez pe haine ce aș fi făcut în mod normal la șevalet. Absolut toate hainele pictate în această manieră au avut mare succes și sunt extrem de solicitate în continuare, mai ales peste hotare. O fustă pictată de sărbătoare și gata de petrecere – o găsești la Made in RO #14, la stand-ul Danei Dinu. Vestele versatile sunt deja tare populare. Cum ți-a venit ideea? Și spune-ne cum să le asortăm? Cu ce fel de rochie ar merge de Revelion în varianta argintiu, de exemplu? Ideea vestelor este de acum 5 ani, când, în încercarea de a înțelege tiparele de bază, am început să mă joc cu cele mai simple forme posibile și să observ ce rezultate am, cum se așază pe corp. Forma este una extrem de simplă, nota de inedit o dau prin alegerea texturilor și culorilor, printurilor. Acest gen de piesă este extrem de vesatil, poate fi purtat în multe feluri, prin împăturirea gulerului și folosirea unui cordon. Poate fi dus într-o direcție sport, dar și casual, chiar și spre elegant. Pentru Revelion, ar merge foarte bine purtată cu o rochie amplă, midi, cu gulerul suprapus și folosirea unei centuri prețioase. Astfel se creează niște forme geometrice care marcheaza foarte frumos zona taliei. Vesta extrem de versatilă este deja un clasic în colecțiile Danei Dinu și a fost declinată în nenumărate culori și imprimeuri. Ce fel de femei sunt clientele fidele Dana Dinu? Care e stilul lor? Clientele brand-ului Dana Dinu sunt femei dinamice, vesele, inteligente, care iubesc culoarea, care adoră țesăturile naturale și confortul oferit de o haină croită atent. Stilul lor este unul casual, cu nevoi bine definite, dar care iubesc să aibă și o piesă specială, unică, pe care o pot purta în multe ocazii. Cum arată garderoba ta? Câte haine create de tine ai în dressing? Garderoba mea conține foarte multe haine cu dungi orizontale. Uneori glumesc cu prietenii apropiați că probabil am fost marinar în vreo viață anterioară. E o garderobă mai degrabă practică, petrec foarte mult timp în atelier și am nevoie de libertate de mișcare. Am multe piese create de mine pentru că, de fiecare dată când încerc un tipar nou, sunt prima care poartă prototipul. Îl testez ca să-i observ plusurile sau minusurile și să văd dacă este un aspect tehnic de îmbunătățit sau un finisaj mai funcțional. Dana iubește multe dungile, le poartă și le folosește des în colecțiile sale. De asemenea, fac teste de rezistență a țesăturilor, de spălare la diferite temperaturi. Am și o piesă vestimentară preferată. Este o rochie extrem de simplă, dar care flatează absolut orice tip de siluetă, de la filiforme, până la rubensiene, chiar și viitoare mame. Am acea rochie în garderoba personală, pe mai multe variante de țesatură și o port oricând cu plăcere. În ce piese Dana Dinu să investim pentru sezonul toamnă-iarnă? Pentru sezonul toamnă-iarnă, recomand vesta versatilă, care există pe toate variantele posibile de culoare, dar și diferite printuri. Este o piesă atemporală, nu ține cont de trenduri, este practică, usoară, impermeabilă, cu 2 fețe. Are multe atribute pozitive, este o piesă ideală pentru călătorii, alergatură zilnică, și este un cadou foarte fain. Apoi, un plus de valoare au piesele pictate, cu care nu poți da greș. Pot fi purtate în cadrul unui eveniment special, fără frica de a te întâlni cu cineva care să aibă o piesă asemănătoare. De asemenea, aceste haine pot fi purtate ani de zile – culorile sunt speciale, nu se estompează cu trecerea timpulul. Arta purtabilă este un deziderat al brand-ului Dana Dinu, iar alegerea lor aduce bucurie și o stare de bine. O rochie cool pentru petrecerile de final de an. O găsești la Made in RO #14! Site-ul Dana Dinu e în lucru. Ce ne pregătești? Vei lansa și un shop online? Pregatesc pentru anul viitor un shop online care să permită achiziția pieselor de peste tot din lume, colecții și colaborări inedite, cu artiști din alte țări, surprize care vor fi dezvăluite la momentul potrivit. Mai mult ca sigur, la stand-ul Danei Dinu de la Made in RO #14 te așteaptă cuminte, pe un umeraș, și povestea ta. ❤️ Ne vedem în weekend, pe 23 și 24 noiembrie, la Impact Hub Timpuri Noi! Fotografii: Sergiu Cristian și prin Dana Dinu |