Pe Drumul Vinului, te așteaptă o cabană-experiență: Forest Valley Chalet

Ce zici de o evadare din cotidianul urban și o reconectare la natură? 🌿 O margine de sat, o priveliște de alinat gânduri și liniște exact atât cât (îți) trebuie ca să-ți fie bine. Dacă ți-am zice că toate coordonatele de mai sus se află, de fapt, la doar 20 de minute distanță de Ploiești și o oră de București? 🤩

Bine ai venit la Forest Valley Chalet, în satul Gâlmeia!

Din culise

Totul a început în pandemie, când actualii proprietari ai cabanei au descoperit întâmplător Drumul Vinului din județul Prahova, de care s-au îndrăgostit pe loc. Au hotărât așadar să construiască acolo un loc care să capteze farmecul și tihna peisajului.

“A durat aproape un an până am găsit terenul potrivit în satul Gâlmeia: are aproape 6.000 mp, cu priveliște spre vale şi spre pădure. Apoi, au urmat alți doi ani de construcție și amenajare. Ne-am ocupat cu grijă de fiecare detaliu: de la documentare și planuri până la design interior și integrarea în peisaj. A fost o muncă făcută cu suflet, fără grabă, cu multe provocări, dar și cu momente care ne-au reconfirmat mereu că merită. Forest Valley Chalet nu a fost niciodată doar un proiect imobiliar. Este o parte din visul nostru de a trăi mai simplu, mai autentic, mai aproape de natură”, ne-au spus ei ✨

Proprietarii au lucrat cu arh. Alexandru Băjenaru, iar construcția a fost realizată de compania Building Inventory, reprezentată de Dragoş Scalat.  

Imediat ce au decis că terenul se va transforma într-un cadru de vacanțe, proprietarii au știut ce nu își doresc: un loc fotogenic, dar care rămâne rece și impersonal odată ce îl experimentezi.

💚 Așa a apărut conceptul Forest Valley Chalet: nu un hotel sau o pensiune clasică, ci o vilă care se închiriază integral, pentru 1-3 familii, direct pe site-ul www.ForestValleyChalet.ro: fără alți oaspeți, fără gazde care să îți bată la ușă, fără priviri curioase sau reguli rigide. Poate fi, pentru un weekend sau o întreagă vacanță, casa ta 🌈

“Este o casă gândită să te primească, să te facă să încetinești, să respiri adânc și să te reconectezi. Nu oferim room service, mic dejun sau recepție, dar oferim căldură, liniște, spațiu, lumină și o stare de bine care se instalează aproape fără să-ți dai seama. Oferim discreție și intimitate”, ne-au povestit proprietarii. 

Unde? La marginea satulului Gâlmeia, un loc pe care nu îl găsești prin ghidurile de călătorii obișnuite. 

Tihnă în vârf de deal? Oricând! 

Casa are și o livadă de 3000 mp, cu meri și cireși – aici îți poți bea cafeaua, la picnic. 🍒

Design și arhitectură în natură

Îți spuneam mai sus că, imediat ce au ales terenul, proprietarii au știut ce nu își doresc. La capitolul Da! Vrem!, însă, cerințele lor au fost mult mai nuanțate, iar tu o să le observi aduse în realitate la fiecare pas prin Forest Valley Chalet, și din exterior… ⬇️

… și din interiorul livingului, al celor 3 dormitoare generoase și al bucătăriei complet echipate. ⬇️

Lumina naturală a fost prima pe listă, așa că ferestrele ample sunt nenegociabile dacă vrei să simți că natura îți este alături chiar și când ești înăutru 😊☀️

“Nu ne-am dorit o construcție care să rupă ritmul locului, ci una care să se așeze firesc în el, ca o completare naturală. Lemnul, piatra, liniile volumetrice: toate au fost alese pentru a vorbi aceeași limbă cu pădurea din jur”, spun proprietarii. 

Designul scandinav minimalist, cu spații aerisite, linii simple și texturi naturale, s-au integrat firesc în acest context: așa cum ne-au explicat proprietarii, nimic care să deranjeze vizual, ci un quiet luxury discret, rafinat, care nu țipă, ci se simte”.

Viziunea noastră a fost clară încă de la început: o arhitectură care dialoghează cu natura, nu o domină. Am lucrat cu materiale care respectă autenticitatea locului: piatră naturală, lemn, multă sticlă și le-am folosit în așa fel încât casa să pară că face parte din peisaj. Ferestrele ample aduc pădurea în interior…

…iar piatra Ardezia Verde Laguna și Ardezia NERO de Brazilia adaugă o textură brută, sofisticată, care se schimbă odată cu lumina zilei. Ne-a interesat nu doar estetica, ci și durabilitatea și senzația tactilă a materialelor“.

🪨 Apropo, ai observat și stația de încărcare pentru mașini electrice, da? 😉

Interior cu tot ce îți trebuie și nimic în plus

Dacă ne citești de ceva timp, ți-ai dat seama ce ne-a atras atenția la prima vedere în imaginea de mai sus, nu? 😏

Proprietarii ne-au povestit că, după ce au amenajat cu piesele esențiale de mobilier, au simțit că lipsește ceva. Exact acea textură de “acasă” pe care și-o doreau neapărat. Soluția a venit, însă, când au descoperit o echipă din Sibiu care lucrează cu lemn vechi recuperat și care îl transformă în piese cu poveste, care invită la tihnă și introspecție. 

“Așa au ajuns în casa noastră oglinda din living… ⬇️

❤️…băncile din dormitoare… ⬇️

… și alte detalii din lemn masiv, fiecare cu urme de viață și patină. Ele adaugă acel strat de poveste care te face să te oprești, să le atingi, să te întrebi unde au fost înainte”.

De fapt, piesele recondiționate din Forest Valley Chalet spun o poveste a tradiției și sustenabilității și aduc autenticitate într-un spațiu totuși puternic ancorat în contemporan. 😉

Astfel, casa își creează propriul univers magic: 3 dormitoare ⬇️ dominate de lemn natur, lemn reciclat, mesteacăn, rattan, textile moi și palete cromatice neutre, toate cu vitraje uriașe spre peisajul de revistă de afară.  

Dormitorul cu terasă și dressing

Un al doilea dormitor generos, cu terasă

Al treilea dormitor, cu o cameră de joacă secretă – pentru familiile cu copii.

Băile sunt spațioase și te fac să te simți ca într-un SPA. ⬆️

Bucătăria este complet utilată: espressor, mașină de spălat vase și încălzire în pardoseală 🙂

În living, poți lenevi pe canapea privind și afară, spre pădure, și orice îți dorești pe Netflix. Șemineul cu bio-etanol adaugă la senzația de tihnă, ba există chiar și un scaun cu masaj. 😊

“Stilul este simplu, dar casa este extrem de atent construită. Ne-am dorit ca fiecare element să aibă un scop, fie funcțional, fie estetic. Am păstrat proporții echilibrate și o ambiție constantă pentru naturalețe – totul, de la podelele din lemn până la corpurile de iluminat, are o legătură directă cu natura“, ne-au povestit proprietarii. 

Totuși asta nu înseamnă că nu te așteaptă și mici secrete la Forest Valley Chalet. De exemplu, într-unul dintre dormitoarele de la etaj: este o încăpere la care poți ajunge doar urcând o scară mobilă și care s-a transformat rapid într-o cameră de joacă secretă (deci nu avem fotografii din ea, vă lăsăm să o descoperiți când ajungeți la Forest Valley Chalet 😁).

“E spațiul de evadare, ascunzătoarea perfectă, fortul lor imaginar. De fapt, e un reminder că designul nu trebuie să fie doar funcțional și estetic, ci și ludic. Să lase loc pentru joacă, imaginație, libertate”, ne-au spus proprietarii.  

Am ajuns la finalul turului nostru prin Forest Valley Chalet, dar înainte să te lăsăm cu datele de contact, pentru rezervare, mai strecurăm câteva cuvinte direct de la sursă, ca să intri în atmosfera tihnită:

“Sunt locuri în care te duci pentru experiențele din jur: plajele, restaurantele, obiectivele turistice, iar cazarea devine doar un loc unde îți lași bagajele. Dar Forest Valley Chalet nu e un astfel de loc. Aici, casa este experiența. Tot ce trăiești începe și se termină cu ea“.

Website: www.forestvalleychalet.ro

Adresă: Strada Pădurilor 74, Gâlmeia 107406

Email: contact@forestvalleychalet.ro

Facebook: forestvalleychalet

Instagram: forest_valley_chalet

Fotografii: prin Forest Valley Chalet

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed