Una dintre cele mai șic mansarde din București
Există cineva care să nu fi visat măcar o dată la o mansardă cochetă, cât de mică, dar în care să se piardă printre lucrușoarele lui, ca într-un turn de fildeș miniatural, seara, când deschide ușa de la intrarea în casă? Noi am fi spus, aproape convinși, că visul acesta îndeplinit e rezervat doar unui nișe infime, celor mai norocoși dintre noi, doar nu plouă cu mansarde șic în București. Din contră, ne-au corectat arhitecții Ideogram Studio (Ilinca Constantinescu, Tudor Constantinescu, Anca Cioarec, Brîndușa Tudor), în București va ploua cu mansarde fine, pentru că după acest proiect, ei mai au o mansardă în lucru! 🙂 Până să vă îndrăgostiți și voi de ce au reușit să facă ei în cei 44 mp ai acestei mansarde de pe strada Cerceluș, din București, vă facem prezentările cu echipa arhitecților, care pe lângă proiectele Ideogram Studio se ocupă și cu designul de produs: Ilinca și Tudor Constantinescu semnează lămpi metalice superbe & minimale, cu LED (v-am povestit pe scurt despre ele aici), iar Brîndușa Tudor și Anca Cioarec (sub numele Stardust) au dezvoltat două concepte super ingenioase de măsuțe, despre care vom vorbi curând pe Designist. O mansardă frumoasă rimează cu o pisică grațioasă 🙂 Podul unei locuințe sociale din 1938 Înainte de a se transforma într-o mansardă de locuit, spațiul acesta nu însemna altceva decât un pod, cel mai probabil o locuință pentru servitori: cu o lucarnă, o scară de acces și o ușă mică la intrare. Primele modificări au apărut în 2005: ferestre noi pe pantele acoperișului, termoizolare, placare cu gips-carton și amenajarea unei băi.Toate elementele de structură acum la vedere sunt însă cele originale, din 1938. Din 2005 aici a locuit sora actualei proprietare, astfel că arhitecții au găsit spațiul cu îmbunătățiri deja făcute. Au preluat proiectul în ianuarie 2013, iar în mai totul era gata pentru mutarea proprietarei – printre altele, prietena lor care se întorcea în țară după o experiență de lucru de 10 ani prin Europa.
Barul și leagănul. În spatele leagănului, în dulapul mare alb a fost creat un hublou, unde e pusă în lumină o pereche de pantofi! Mici obstacole Vorbeam la începutul articolului de norocoșii proprietari ai unor astfel de oaze… rare. În cazul acestei mansarde, prietenia dintre arhitecți și proprietară a făcut ca și în cazul obstacolelor inerente lucrurile să meargă șnur, fără ezitări și soluții tărăgănate, ci mai degrabă cu “plăcute excursii împreună prin cele mai neobișnuite locuri pentru alegerea tuturor accesoriilor, materialelor”, cum ne povestesc Ilinca și Brîndușa:
Secrete ludice, feminine În cele 5 luni ale amenajării spațiul de 44 mp și-a schimbat cu totul înfățișarea, iar noi am fost curioși să aflăm care au fost secretele acestei atât de bune organizări, încât și nevoile, și personalitatea proprietarei să-și găsească 5 zone atât de șic conturate: patul- canapea, biroul, barul, leagănul și, obiectul central, o comodă mare cu butoni jucăuși.
“Boudoir-ul” și, în spate, sub fereastră, un spațiu de lucru unde să poți și visa 🙂 Leagănul, taburetul din multe perne, lămpile, butonii diferiți ai sertarelor și nuanțele de șerbet sunt detaliile decisive care sporesc dependența de mansarde cochete. Un taburet care ne amintește de cele din ilustrațiile cu prințese ale Mădălinei Dumitru: la nevoie, prietenii își pot găsi loc pe pernele lui 🙂Lampa de deasupra comodei-budoar, ca și cele din zona barului vin de la Atelier Anda Roman. Organizare în 44 mp Un alt aspect care a contribuit foarte mult la organizarea atât de fină a spațiului a fost relația dintre arhitecți și proprietară:
Cea mai mare parte a pieselor de mobilier au fost realizate pe comandă, cu ajutorul echipei Primodat, iar pentru pat, taburet și comoda-budoar a fost necesară colaborarea echipei care se ocupa de mobilier cu tapițerul (“experimentatul Bebe Șuteu”, cum îl numesc arhitecții). Vedere spre patul-ca-o-pernă sau patul-canapea, la care tapițerul a trebuit să coasă câteva zile la rând. Costurile finale, incluzând refacerea pardoselii, utilarea băii, toate elementele de mobilier și decor s-au ridicat la 350 euro/mp, spun arhitecții:
Ne despărțim cu greu de această mansardă, dar abia așteptăm următorul proiect al arhitecților de la Ideogram Studio. Ce mult ne-am dori să plouă în București cu mansarde faine! Fotografii: Ideogram Studio |
Cel mai mare vis legat de amenajarea propriei case – un leagan 🙂 Foarte faina ideea!
Daca dna /dl arhitect se ocupa in cont de proiecte de mansardare sunt interesat de o viitoare colaborare pt o mansarda in Bucuresti – Domenii.
Toate bune !
Superba amenajarea, este cam ceea ce imi doresc eu doar ca as vrea grinzile de lemn sa fie o culoare mai inchisa. Dar in rest nu am absolut nimic de obiectat.
Buna,
credeti ca se poate amenaja ok o mansarda ca acestea:
http://topinvestromania.wordpress.com
Multumesc.
Frumos!