În România, de cele mai multe ori frumoasă e excepția, nu regula. Nu e o regulă să descoperi oameni care sfințesc locul și nici locuri ce prețuiesc tradiția și acea tihnă sănătoasă, care ne devine din ce în ce mai străină.

Merg destul de des în zona Sibiului și regret că nu am mereu suficient timp să mă abat în satele din jur, unde timpul chiar curge altfel. E greu să uiți drumul, în asfințit, printre dealurile dinspre Mălâncrav, pădurea de la Biertan, liniștea și singurătatea vreunei biserici fortificate în timp ce aștepți să ți se deschidă poarta.

Nu știam nimic despre Richiș până acum 2 săptămâni, când am dat peste un articol pe povestisasesti.com. Era despre Paul Hemmerth și povestea Casei Noah, din Richiș, Sibiu. Paul este din Mediaș, iar în anii ’80 a emigrat împreună cu familia în Germania. A locuit la Heilbronn și Hamburg, a fost producător de publicitate și documentare TV (pe care încă le realizează pentru mai multe canale germane) și este ghid internațional. Câteva luni pe an călătorește prin Hawaii, Tanzania, Zanzibar, Cuba, Nepal etc. Dar recunoaște că în ultimii ani stă din ce în ce mai mult în România.

Casa Galbenă + Casa Verde = Casa Noah, din Richiș

Da, s-a întors în România, pentru că aici se simte acasă. Nu a reușit să recupereze casa copilăriei, din centrul Mediașului, dar a restaurat două case din Richiș (care e destul de aproape de Biertan). Casa Galbenă și Casa Verde poartă un nume generic: Casa Noah, după povestea veche a lui Noe din Richiș – pe numele lui adevărat Martin Schaas, care a stăbătut drumul prin ploaie, de la iarmaroc spre casă, în lada de lemn – cadou pentru soția ce-l aștepta.

Nu a fost ușor să restaureze casele lăsate în paragină, cum sunt multe case săsești din zonă. A căutat meșterii care să nu folosească ciment, ci numai var, nisip și apă. Vorbește despre întregul proces de educare a oamenilor din zonă spre a se întoarce la materialele tradiționale, care cer mai mult timp, dar sunt cu mult mai sănătoase:

“În primii ani (de după Revoluţie) s-a pierdut destul de mult prin plecarea acestor meșteri din ţară. Fundaţia Mihai Eminescu împreună cu câţiva restauratori au început în a educa oamenii în ceea ce priveşte restaurarea acestor case şi a le reface exact aşa cum au fost ele construite, cu aceleaşi materiale. Câţiva nu înţeleg şi atunci folosesc ciment, care practic nu mai lasă casa să respire. Este ca şi când îi pui unui om o pungă pe faţă. Mai poate să respire? Nu. Exact asta face cimentul cu casele săseşti atunci când îl foloseşti pentru restaurare.

Fundaţia Mihai Eminescu a restaurat încet încet casele oamenilor în diverse sate. Dacă era vorba de o casă veche şi frumoasă, cu faţada ce merita renovată, atunci oamenilor li se renovau casele de către această fundaţie. Foarte multe case s-au renovat în acest fel în Alma Vii. Curtea era responsabilitatea oamenilor. Acum, după ani de zile, au apărut meşteri în satele săseşti care ştiu să lucreze numai cu var. Binenţeles că durează mult mai mult şi trebuie să aştepţi să se usuce strat cu strat, însă este o soluţie sănătoasă pentru a lăsa casele să respire“, povestește Paul Hemmerth.

Casa Noah (Casa Galbenă și Casa Verde) nu e doar un exemplu rar și de aceea foarte prețios de salvare a unui patrimoniu total neglijat, și nu de o fundație, ci de un om care știe să vadă valoarea unui loc. Este și punctul de plecare pentru o altfel de experiență de vacanță: în tihnă sau, internațional vorbind, slowly. Fără obiective de văzut și liste de bifat. E o impregnare treptată cu valorile și stilul de viață al locului: de la mâncare la călătoriile cu căruța sau mașina galbenă. 🙂 Paul a și creat un site slowlyplanet.com, unde sunt detaliate drumețiile și organizarea lor.

De accea i-am spus că, pentru noi, Casa Noah e o nouă arcă în care el îi primește la bord și ghidează pe toți cei dornici să redescopere Transilvania. Ne-a răspuns simplu: Apăi, no, prefer să răspundă “călătorii” la această întrebare. 🙂

Cine sunt cei care vin la Casa Noah?