Este vorba despre expoziția de ceramică a artistei Ioana Sisea, care va avea loc la Galateca între 5 și 21 februarie. În cadrul vernisajul, din data de 5 februarie, începând cu ora 19.00, artista ne pregătește o întâlnire cu noi înșine și cu propriile noastre vulnerabilități.

Ioana prezintă proiectul ”platoșei” sub forma unor scuturi purtabile realizate din porțelan, cu urme ale suferințelor, care modifică integritatea materialului, găuresc platoșa-scut și o fac să sângereze. Sângerarea este însă aur, în viziunea Ioanei, rănile cristalizând în experiențe formatoare.

Demersul ei din 5 februarie la Galateca se construiește pe seama raportării la lume prin imaginea pe care o fabricăm și o prezentăm celorlalți. Ne prezentăm perfecți, neatinși, ne-loviți, puternici, ne-vulnerabili.

Ioana justifică tema vulnerabilității prin prisma autoportretului: ”Orice întâmplare importantă lasă o urmă pe corpul uman. Vizibile sau nu, semnele provocate de diverse interacțiuni alcătuiesc o hartă a istoriei personale. Plecând de la o serie de mulaje după torsul feminin, o parte vulnerabilă și expusă a corpului, carcasa care protejează inima, centru al simțirii, platoșele de porțelan poartă urmele unor ’răni’…”

Ne fabricăm platoșe cu intenția de a ascunde rănile, pentru că ne fac vizibil vulnerabili, iar vulnerabilitatea este tratată cu dezinteres într-o societate care practică criteriul succesului personal, așadar defilăm cu scuturi. Este jugul pe care ni-l confecționăm cu ham cu tot, pentru că e mai ușor sa pari ceva ce nu ești, decât să fii dezgolit, în fața mulțimii celorlalți – supus reacției și judecării. A te expune este un risc pe care artista și-l asumă.

Ioana Sisea a absolvit secția Grafică a Universității de Artă București, urmând în prezent un al doilea master de ceramică. Dubla ei specializare se regăsește în preocuparea pentru tema autoportretului. Primele expoziții sunt un discurs al portretului interior în creion și acrilic, iar de doi ani încoace lucrează în porțelan. În prezent pregătește alte două vernisaje care se regăsesc în același discurs despre corporalitate, senzualitate și vulnerabilitate.

”Ce îmi place la acest proiect este că reprezintă la o scară foarte mică ciclul vieții, nimic nu rămâne veșnic neschimbat, nu poți să te agăți de nimic, nu poți să păstrezi nimic, natura tuturor lucrurilor este casantă într-un fel sau într-altul. Asta îmi place și la porțelan, investești enorm în procesul de a produce ceva dar trebuie mereu sa rămâi detașat de rezultat, acceptând cât de fragil este obiectul final. Natura acestui material are ceva din fragilitatea noastră și exprimă prin însăși consistența sa vulnerabilul” – afirmă Ioana Sisea.

Fotografii: prin Galateca