Frudisiac cultivă gusturile nordice în București
O particularitate faină a Bucureștiului mai ales în ultimii ani este constanța cu care apar în oraș locuri noi. Aproape că putem vorbi de stiluri care s-au impus, de elemente comune, de abordări caracteristice. Ceea ce ne-a surprins la Frudisiac a fost tocmai ieșirea din tiparele familiare ale unei cafenele din oraș (poate doar o foarte mică asemănare cu Origo). Este altfel și atât de curat nordic, încât devine un pic surprinzător să-l descoperi flancat de două blocuri, pe Intrarea Bitolia, în Dorobanți. S-o spunem drept, intrând grăbiți cu mașina pe stradă nici nu l-am zărit din prima. 🙂 Discreția Frudisiac-ului a fost bineînțeles intenționată – pentru ochii ce caută altfel de detalii și proporții. 😉 A fost ridicat de la zero pe acest teren și nu, nu și-a propus să fie pe mai multe niveluri. Ci să aducă cât mai mult cu o cafenea sau, am zice noi, cu o cabană nordică. I se mai spune și “the scandinavian barn”, iar un simplu scroll în google images după swedish barn house te va face să înțelegi și mai bine originile Frudisiac-ului. Nu e de mirare că mulți dintre cei care vin aici pentru o cafea ajung să întrebe, cum și noi am făcut-o: de unde sunt scaunele, dar lămpile, și farfuriile? Pentru că, la drept vorbind, nu le-ai mai văzut în altă parte în oraș. Ajungem imediat și la dezvăluirea surselor, până atunci vă spunem că proiectul de arhitectură a fost realizat de NaNA (Not a Number Architects), iar atât în concept, cât în și designul interior s-a implicat Oana Lăpădat (owner Frudisiac & Rue du Pain), cu care am și stat de vorbă la prima noastră cafea aici. Lampa de deasupra barului vine de la Flos, iar instalația minimalistă de deasupra mesei centrale e semnată de artistul danez Kasper Friis Kjeldgaard. Oana i-a descoperit lucrările într-o revistă și și-a dat seama că era exact ce căuta pentru Frudisiac. Au urmat o comandă și o livrare în România. Interiorul e atât de simplu – pereții din lemn, lumina care intră prin ferestrele din acoperiș, barul din beton aparent – încât după o cafea aici pleci… cu ordinea interioară restabilită. 🙂 Totul e la o scară umană, firească: interacționezi la masa centrală, vezi cum se proiectează lumina lămpilor deasupra meselor laterale, simți acea rigoare plăcută, a detaliului perfect finisat. Cât despre cafea e Drop Coffee, direct din Suedia. Știți că se spune că suedezii sunt printre cei mai mari și cei mai pretențioși băutori de cafea. Iar ceaiul este Nute, organic, din Danemarca. Cutiile din lemn sunt de colecționat. 🙂 Cafeaua la Frudisiac vine însoțită de o carafă cu apă, semințe de rodie și mentă, dar și de una dintre revistele din bibliotecă, alese pe sprânceană, pe care le poți și cumpăra. Prima vizită la Frudisiac a fost acum mai bine de o lună, la puțin timp de la deschidere. Între timp, prieteni curioși ne-au tot întrebat “ei, și cum e locul cel nou, nordic?”. În puține cuvinte le-am spus așa: este exact genul de loc care-și respectă promisiunile. Nu vrea să fie wow, ci perfecționist, simplu, epurat, cald. Și te convinge prin acele mici detalii care te fac să te simți mai bine, de la culoarea ceștii de cafea, la ilustrațiile de pe ușa de la baie – detaliile traiului frumos, perfect conștient de valorea și calitatea lui less din less is more. Masa și scaunele vin din Olanda, de la brandul Pols Potten. Lămpile de perete sunt Bazar, de la By Rydéns (Suedia), iar lampa de la intrare vine de la House Doctor, Danemarca. De ce trebuie musai să revenim la Frudisiac? Pentru că nu am prea apucat să testăm gustările, care, din nou, educă gusturile. Chef este Ben, din Australia, cu o bogată experiență în bucătăria australiană și europeană. Câteva instantanee pentru o și mai instantanee poftă de mâncare: Cam așa începi ziua la Frudisiac. Adjö înseamnă, în suedeză, La revedere. Noi așteptăm o apropiată revedere, iar vouă vă recomandăm, pentru a gusta locul pe îndelete, să faceți o vizită nu neapărat în weekend, ci în timpul săptămânii – e mai liniște, iar pentru o primă întâlnire merită savurate toate subtilitățile de gust și decor. Figurinele de pe ușa de la baie Fotografii: Cosmin Dragomir, Frudisiac |
fara sa fiu uracioasa, mi-am dorit din toata inima de copil s-ajung acolo. si ce-am gasit? o chelnerita distrata (bravo ei, nu?), o cafea pe care am lasat-o cum am gasit-o (nu-s vreo “conesoare” dar lichidul ala nu era potabil) si scaune incomode care sa te faca sa pleci mai repede (desigur, conceptu’ e design scandinav). oricum, e ceva/altceva si daca se mai cizeleaza detaliile o sa ramana o locatie de bifat!! bravo pt. ideea de afaceri pare sa produca pt inceput!!
probabil chelneritele sictirite sunt tot din stilul “scandinavian barn”, la fel cum o fi si sa ti se explice ca trebuie sa se duca sa isi aleaga clientul singur ceaiul, ele nu fac asta, desi habar nu aveau ce lista de ceaiuri e disponibila. la fel din stilul scandinav o fi si sa ti se ia apa din fata, desi nu te-a intrebat nimeni daca mai bei. sau sa nu ti se aduca zahar la ceai/cafea. sau sa astepti 20 de min ca sa poti cere nota. si sa mai stai jumatate de ora sa vina alta donsoara careia sa ii explici ca ai cerut deja nota.
si ca si mic comentariu pe text:
“Nu vrea să fie wow,” – nu este
“ci perfecționist,” – personalul si serviciile sunt departe de perfectiune
“simplu,” – simplu nu inseamna plictiseala pe fetele celor care te servesc la un brunch duminica dimineata
“epurat, ” – nu suficient
“cald.” – doar de la soarele care vine prin geamuri
pacat, mancarea a fost bunicica.
Pacat ca au apelat la arhitecti straini. Design nordic facut de greci 🙂
Probabil depinde si de tine, cu ce atitudine vii acolo. Sincer am fost de 3 ori si inca nu am avut problem. Nu parea nimeni sictirit, nu mi-a luat nimeni nimic din fata cat inca consumam. Nu am facut semn sa imi faca nota, m-am dus la casa sa platesc, asa mi se pare ok intr-un astfel de loc. Zahar se gaseste pe mese cu tona (banuiesc ca nu pui 3 vase mici…). Cum m-am asezat a venit sa ma intrebe ce servesc. Oameni atenti la client. Cafeaua e buna. La fel si mancarea. Am studiat produsele expuse fara sa fiu deranjata. E un loc relaxat, nu cu fite si fumuri. Probabil ca fauna tipica de Dorobanti nu e obisnuita cu asa ceva. Sper sa reziste cat mai mult, sunt convinsa ca la ei vin altfel de oameni, genul meu de oameni. Nu pitipoance fumatoare cu ifose de printesa.