A turn for the better sau când țările nordice ne dau (din nou) clasă
Încă se aud ecouri de la Romanian Design Week. Azi îți prezentăm trei proiecte sociale și urbanistice inedite (din cadrul expoziției “A turn for the better”), menite să îmbunătățească calitatea vieții la oraș. Nu orice oraș, căci toate se află în Scandinavia. Cykelslangen (The Bicycle Snake) este o autostradă pentru biciclete, proiectată între 2010-2012 și finalizată în 2014, în Copenhaga, Danemarca. Danezii au înțeles importanța mijloacelor de transport alternative, nepoluante, care încurajează mișcarea. Astfel, a luat naștere o întreagă rețea de drumuri pentru bicicliști, cu soluții ingenioase și facilități incluse, pentru a încuraja cetățenii să folosească bicicleta ca mijloc principal de transport. Jos pălăria pentru arhitecții de la Dissing+Weitling. De notat și de învățat. The bicycle snake are semafoare, pit stop-uri unde îți poți umfla cauciucurile și delimitări reflectorizante pe timp de noapte. Autostrada suspendată pentru biciclit are o lungime de 230 de metri, o lățime de 4,6 de metri și a fost subvenționată de Primăria din Copenhaga. “O treime din speciile de albine din Norvegia sunt pe cale de dispariție. O amenințare la adresa albinelor înseamnă o amenințare la adresa biodiversității”, așa începea textul de prezentare By-Bi, un traseu special creat pentru albine, pentru ca acestea să polenizeze florile ce le ies în cale. Unde? În Oslo. Un proiect care îi îndeamnă la acțiune și conștientizare pe toți cei implicați în dezvoltarea urbană, dar și a mediului înconjurător. Poluarea, defrișările, schimbarea temperaturilor – toți acești factori sunt resimțiți de albine, iar zeci de culturi depind direct de polenizarea acestora. Inițiativa By-Bi a demonstrat că, folosind o infrastructură corectă, se poate crea o rețea de locuri unde albinele să găsească mâncare și adăpost, iar această rețea, “Pollinatorpassasjen”, trece chiar prin oraș și securizează perpetuarea speciilor de albine. By-Bi a dus demersul pănă la capăt implementând, totodată, și stupi cu un design inovator. Prima autostradă din lumea a albinelor s-a realizat prin plantarea la o distanță bine calculată a florilor, cum ar fi narcisele, pentru ca albinele să se poată hrăni pe toată perioada drumului către cealaltă parte a orașului. Unii locuitori ai capitalei Oslo au fost chiar de acord să-și reamenajeze terasele sau grădinile pentru a susține inițiativa și a face parte din traseu. Cum repui în funcțune clădirile de birouri sau pe cele industriale abandonate, din centrul orașului? În Finlanda, biroul de arhitectură Studio Puiso, în colaborare cu Uusi Kaupunki Collective, a proiectat Dream Hotel, o extensie a hostelului cu același nume, din orașul Tampere. Au creat astfel un hibrid de hostel și hotel. Open space-ul de 476 de metri pătrați a fost delimitat pentru a crea camere, dar și spații comune – livingul, lounge-ul, dining-ul sau bucătăria devin astfel un mod plăcut de a cunoaște persoane noi. Jumătate din camere au ferestre cu street view, iar cele grupate în mijloc au un luminator pe plafon, ca legătură cu exteriorul. Pentru a crea fiecărei camere o atmosferă cât mai cosy, s-au folosit materiale naturale, cum ar fi panourile de lemn care oferă intimitate și izolează fonic, iar în spațiile comune fibre din sisal. Bineînțeles că stilul nordic, pe care îl îndrăgim, este la el acasă. 🙂 Fotografii: de Patrik Rastenberger și prin proiectele menționate |